Acasa Sarcina Ingrijire Varice – cauze şi remedii

Varice – cauze şi remedii

0 818
Femeie insarcinata

Deseori, perioada de sarcină se asociază cu apariţia sau dezvoltarea varicelor de la nivelul picioarelor. De obicei, ele se retrag după ce copilul se naşte.

Pentru început, trebuie specificat faptul că sarcina nu este cauza bolii varicoase a membrelor inferioare. În circa 95% dintre cazuri, varicele sunt transmise genetic. Restul de 5% este determinat de alte cauze (traumatisme, arsuri etc.)

Cauze

Prin urmare, principala cauză determinantă a varicelor o reprezinta ereditatea, adică predispoziţia transmisă genetic de a face dilataţii venoase. Un rol important pentru momentul apariţiei varicelor şi dezvoltarea bolii îl au factorii favorizanţi:

  • profesii care presupun statul prelungit în picioare
  • sporturi care implică folosirea detentei (baschet, volei, fotbal)
  • obezitate
  • traumatisme locale
  • sarcina

Unul dintre cei mai importanţi factori favorizanţi ai dezvoltării varicelor îl reprezintă sarcina. Nu numai presiunea pe care o exercită uterul gravidei asupra venelor bazinului, ci, mai ales, modificarea profilului hormonal în timpul sarcinii – secreţia crescută de progesteron – determină modificări ale pereţilor venoşi, care devin mai uşor de dilatat, motiv pentru care varicele apar ori se dezvoltă (uneori foarte mult).

Remedii pentru varice:

  • evită statul în picioare mult timp
  • stai întinsă câteva minute în fiecare zi cu picioarele pe o pernă
  • pune gheaţă direct pe zona cu probleme, pentru a atenua umflarea şi durerea
  • poartă ciorapi medicinali speciali.

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns