Acasa Copii Educatie Simbolurile Crăciunului

Simbolurile Crăciunului

0 788
Craciunul in familie

Indiferent că îl cheamă Santa Claus, Père Noël, Sinterklaas sau Moş Crăciun, veselul bătrânel burtos, cu barbă albă, care împarte cadouri copiilor în fiecare an aduce lumină şi bucurie în sufletele tuturor.

Însă această sărbătoare sfântă a Crăciunului, cu mirosul specific de brad şi cozonac, reuneşte tradiţii, credinţe şi obiceiuri diferite pe întregul mapamond. Află mai multe despre simbolurile Crăciunului.

De exemplu, finlandezii cred că Moşul ar locui la Korvatunturi, în partea de nord a ţării lor şi îi trimit scrisori acolo.

În Finlanda, în nordul ţării, există şi un parc de distracţii numit Christmas Land, unde copiii care vin să-l viziteze pe Moş se pot juca în voie cu “spiriduşii“.

În ţările nordice, Moşul vine cu sania trasă de reni, în timp ce în ţările cu climă caldă, vine pe placa de surf şi lasă cadouri copiilor cuminţi sub brad.

Cine este Moş Crăciun?

Povestea lui Moş Crăciun este strâns legată de Sfântul Nicolae, ce a trăit în secolul al IV-lea în Asia Mică (Turcia de azi).

Părinţii acestuia au murit în timpul unei epidemii, lăsându-i averea considerabilă a familiei micuţului Nicholas.

Acesta a folosit-o pentru a ajuta oamenii săraci şi suferinzi. Datorită generozităţii sale, a devenit Episcop de Myra, însă din pricina credinţei sale creştine, romanii l-au exilat şi l-au întemniţat.

Imaginea sa de protector al copiilor a fost creată după moartea acestuia.

Cu timpul însă, de la imaginea Sfantului Nicolae s-a trecut la cea a veselului Moş Crăciun. Asocierea dintre Moş Nicolae şi Moş Crăciun se datorează imigranţilor olandezi din America.

La New York, în 1882, Clement Clarke Moore a scris o poezie pentru copiii săi intitulată “O vizită de la Moş Nicolae”, înfăţişându-l ca pe un bătrânel gras.

De-a lungul anilor, înfăţişarea Moşului s-a tot schimbat, dar imaginea pe care i-o ştim noi azi a devenit cunoscută prin reclama creată pentru compania Coca-Cola în anul 1931.

Despre Moş Crăciun se spune că trăieşte, împreună cu soţia sa, la Polul Nord, unde tot timpul anului construieşte jucării, ajutat de spiriduşii săi. Acolo şi primeşte scrisori de la copii.

În Ajunul Crăciunului, încărcat de jucării, Moşul zboară cu sania trasă de reni şi se opreşte la casa fiecărui copil; coboară pe horn şi lasă cadourile, iar când are timp, mănâncă prăjituri şi bea lapte – puse special pentru el de copii.

Simboluri păgâne

Există însă şi o mulţime de obiceiuri păgâne, cum ar fi arderea unui butuc sau împodobirea bradului care s-au “strecurat“ în mijlocul acestei sărbători.

Butucul care arde toată noaptea de Crăciun (Christklots). În Germania, arderea acestuia are rolul de a apăra casa de nenorociri în anul care vine. În Elveţia, butucul este cunoscut sub numele de Bûche de Noël, iar in Anglia, de Yule Log.

Bradul de Crăciun are o origine precreştină, fiind asociat cu arborele lumii ori cu arborele Paradisului, împodobit cu mere de un roşu-aprins, amintind de păcatele comise de Adam şi Eva înaintea alungării lor din Rai.

Până în secolul al XV-lea, împodobirea caselor cu crenguţe de brad, de Crăciun, era considerată tradiţie păgână. Nu peste mult timp, crenguţele sunt înlocuite cu un arbore întreg. În 1605, într-o piaţă publica din Strasbourg, a fost înălţat primul pom de Crăciun, împodobit doar cu mere roşii.

De-abia în secolul al XIX-lea apar globuleţele pentru pomul de Crăciun, primele fiind confecţionate în Germania, din sticlă argintată.

Câţiva ani mai târziu, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesi decorează primul brad aşa cum îl ştim noi astăzi. În secolul al XIX-lea apar globuleţele, cele mai cunoscute decoraţiuni ale bradului, primele fiind confecţionate din sticlă argintată de Turingia.

Tradiţia germană a cucerit apoi întreaga lume. La noi, aceasta a pătruns prin influenţa germană: cu primii studenţi români care au mers la studii la universităţile din Berlin şi Viena şi prin Curtea Regală a României, acolo unde, de Crăciun, bradul era împodobit după obiceiul german şi preluat imediat de protipendada bucureşteană.

Tot aşa, colindul “O, Tannenbaum” devine în limba română “O, brad frumos”, iar bradul pătrunde treptat în casele românilor…

Ieslea sfântă

Ieslea reprezintă, în Noul Testament, locul în care s-a născut Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Scena venirii Sale în lume este reconstituită anual, mai ales în bisericile catolice, pentru a menţine viu spiritul Crăciunului, care aduce multă bucurie în suflete.

Această scenă este reprezentată atât prin personaje vii, cu actori şi animale adevărate, cât şi prin figurine din lut.

Primul staul simbolic a fost realizat în anul 1223, de către Francisc De Assisi (devenit apoi sfânt), în Italia. Obiceiul s-a răspândit ulterior în întreaga lume catolică.

Vâscul

Cu 200 de ani înainte de naşterea lui Iisus, druizii (populaţie celtică de pe teritoriul Angliei de astăzi) foloseau vâscul pentru a celebra sosirea iernii.

Druizii foloseau această plantă parazită, care creşte pe crengile altor copaci, pentru a-şi împodobi casele. Mai mult, ei credeau că planta are putere de vindecare a tuturor bolilor, începând de la infertilitatea femeilor şi până la otrăvire.

Scandinavii asociază şi ei această planta cu zeiţa iubirii, Frigga, iar obiceiul sărutului sub vâsc probabil că de la ei vine.

Se spune că lacrimile pe care le-a vărsat Frigga pentru fiul ei s-au transformat în bobiţele albe, asemănătoare cu perlele, ale vâscului. În imensa ei bucurie, Frigga a sărutat pe oricine a trecut pe sub pomul pe care creştea vâscul.

De aici superstiţia că oricui va sta sub vâsc nu i se va întâmpla nimic rău, ci doar va primi un sărut, o dovadă de dragoste.

Poinsettia

O floare care decorează casele americanilor în special în perioada Crăciunului este Poinsettia (“Steaua din Betleem“). În ultimii ani însă, e destul de populară şi în România.

Această floare este originară din Mexic şi a fost numită astfel după primul ambasador american în Mexic, Joel Poinsett, care a adus-o în SUA în 1828. Se spune că, fiind adusă drept cadou la biserică de către o fată şi fratele ei, a înflorit prima oară în mod miraculos în preajma sfintelor icoane.

Acadele

În 1900, un cofetar din Indiana a vrut să exprime sentimentul Crăciunului prin acadelele sale.

Astfel, a folosit un baston alb cu gust de mentă (albul semnificând puritatea lui Iisus), lângă care a adăugat trei dungi roşii mici, pentru a simboliza durerea şi chinurile prin care a trecut Iisus – cele trei dungi roşii sunt şi simbolul Sfintei Treimi.

Privit mai atent, bastonaşul din acadea seamănă cu toiagul magilor care au vestit naşterea Pruncului. Întors, seamănă cu un J, prima literă a numelui lui Iisus (Jesus).

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns