Acasa Bebelusi Ingrijire Probleme ale pielii la bebeluși – cum le recunoști

Probleme ale pielii la bebeluși – cum le recunoști

0 917
Probleme ale pielii copilului
Unele probleme ale pielii la bebeluși nu sunt atât de grave precum cred părinții. Descuamarea pielii după nașterea, micile bubițe roșii, cojițele de pe cap nu trebuie să te îngrijoreze peste măsură. Uite ce să știi, până când un medic te va liniști.

I-au apărut bubițe roșii

Mici bubite rosietice pot aparea si disparea de pe obrajii copilului, aproape de zona urechii, si in zona pliurilor – la coate, gat, picioare etc.

Cel mai adesea sunt cauzate de supraincalzire. Noi tindem sa imbracam bebelului prea gros, iar  glandele lui sudoripare nu functioneaza la capacitate maxima, asa ca apar aceste bubite rosii. Ele dispar, de obicei, de la sine, fara tratament, cu conditia sa

inlaturam cauza. Ca regula generala, bebelusul trebuie imbracat cu un singur strat de haine in plus fata de tine (desigur, nu un palton in plus) si este bine sa-l imbraci in straturi, pentru a putea scoate hainele si evita supraincalzirea.

Dermatita de scutec

O cunosti sub numele de iritatie de scutec, mai degraba. Aceasta apare in zona inghinala dintr-o mul­­­ti­­me de motive – poate fi vorba despre o igiena defectuoasa, despre un episod de diaree, cand scaunele sunt mai acide si ataca pielea, despre o infectie cu ciuperca sau bacterie (multi parinti nu depoziteaza scutecele in conditii de igiena, dupa ce au deschis pachetul). Uneori, iritatiile apar in momentul inceperii diversificarii, pentru ca urina si scaunele devin mai acide.

Iritatia se trateaza lasand pielea sa res­pire si folosind produse specifice, la recomandarea medicului, coroborat cu masuri mai riguroase de igiena.

Dermatita seboreică

Cojite de pe pielea capului par ca nu vor trece vreodata. Exista sampoane speciale din game dermatologice, special concepute pentru pielea sensibila a bebelusilor si copiilor pentru a trata dermatita seboreica. Un efect bun are si uleiul de masline – maseazi bine pielea capului si lasa sa actioneze timp de 15 minute, inainte de a spala cu samponul obisnuit. Clateste foarte bine samponul – toate resturile ramase in par agraveaza problema.

Și bebelușii au acnee

Acneea infantila este specifica primelor saptamani de viata si nu necesita ingrijiri speciale din punct de vedere dermatologic, cu conditia sa nu se suprain­fecteze bacterian. Apare din cauza hormonilor transmisi bebelusului de la mama, in timpul vietii intrauterine, si nu este deloc o indicatie a modului in care va arata tenul copilului, asa cum se mai ingrijoreaza unele dintre mamicile incepatoare.

Cum să previi problemele de piele ale bebelușilor

Multe dintre problemele dermatologice ale copilului apar si in stransa corelatie cu alimentatia sa – ouale, fructele si legumele cu seminte mici, pestele si alte alimente potential alergene ar trebuie evitate. Dupa inceperea diversificarii, noile alimente trebuie introduse treptat, pentru a se putea urmari eventualele reactii la nivelul pielii.

Aerul uscat din camere (un umidificator are beneficii dovedite si pentru sanatatea sistemului respirator, dar si la nivelul pielii), imbracamintea sintetica, folosirea de produse cosmetice neadecvate varstei – sunt cativa dintre factorii favorizanti pentru aparitia problemelor de piele.

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns