Acasa Bebelusi Dezvoltare Pe olita de la cateva luni

Pe olita de la cateva luni

0 1131
Bebelus la olita la cateva luni

Aşa cum ştim, experţii ne sfătuiesc să renunţăm la folosirea scutecelor şi să obişnuim copilul să facă la oliţă în jurul vârstei de 18-24 de luni, când cel mic începe să îşi controleze sfincterele şi să recunoască nevoia de a merge la toaletă. 
O mişcare născută în Statele Unite, “Diaper free!”, ne sugerează, în schimb, să  nu mai folosim scutecele încă de când bebe are câteva luni. Metoda, cel puţin în teorie, pare simplă:

  1. Observăm obiceiurile bebeluşului începând de la vârsta de 2-3 luni: dacă mama este atentă, va învăţa să desluşească semnalele care preced sau însoţesc momentul în care cel mic face caca. Pentru a duce la bun sfârşit această misiune, e nevoie însă de timp, perseverenţă şi determinare.
  2. De fiecare dată când bănuim că cel mic se pregăteşte să facă ceva solid, îl luăm pe bebe în braţe, îl lipim cu spatele de toracele nostru şi îi depărtăm picioruşele deasupra unui lighenaş sau a chiuvetei, ţinându-l aşa câteva minute. Dacă nu se întâmplă nimic, nu insistăm. La 7-8 luni, când bebe va sta în funduleţ, îl putem pune pe propria sa oliţă.
  3. După câteva luni, bebeluşul va asocia spontan procesul de a face caca sau pipi cu baia/oliţa. Poziţia cu picioarele flexate e cea mai indicată din punct de vedere fiziologi

Păreri PRO

  • Renunţarea la scutec în jurul vârstei de 2 ani a determinat creşterea progresivă a vârstei la care copilul s-a obişnuit cu oliţa, precum şi apariţia anumitor tulburări, cum ar fi constipaţia şi enurezisul.
  • Aşteptarea până la ”maturizarea” sfincterelor este o falsă problemă. Încă de la 4-5 luni, a face pipi sau caca sunt procese oarecum ”controlate”, care apar în anumite momente, de multe ori marcate de lacrimi sau expresia feţei.
  • La 2 ani, copilul va fi deja familiarizat cu oliţa şi poziţia de stat pe oliţă.

Păreri CONTRA

Dar oare pentru cei mici reprezintă într-adevăr un avantaj dacă încep să folosească oliţa atât de devreme? Mulţi specialişti spun că nu, din contră:

  • Scopul de a obişnui copilul cu acest tip de control încă din primele luni de viaţă poate afecta dezvoltarea creativităţii lor – bebeluşul ar trebui să aibă posibilitatea de a explora mediul din jurul lui, fără griji de a se controla pentru a atinge un obiectiv impus. Cu o educaţie de acest fel, mult prea precoce, copilul ar putea deveni cu timpul foarte rigid, ceea ce ar influenţa negativ relaţiile lui cu cei din jur.
  • Folosirea scutecelor ajută bebeluşul să îşi obţină independenţa doar atunci când este cu adevărat pregătit: mama înţelege când e momentul potrivit, iar trecerea de la scutec la oliţă se va petrece natural, de cele mai multe ori fără nicio problemă.

Sursa: unica.ro

CITESTE SI...

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns