Acasa Copii Sanatate Oreionul sau parotidita epidemica

Oreionul sau parotidita epidemica

0 1232
Bolile copilariei: oreion

Parotidita epidemică este o cauză frecventă a meningitei aseptice şi a surdităţii neurosenzoriale la copil.

Contagiozitatea este similară cu cea a gripei şi rubeolei, dar este mai mică decât cea pentru rujeolă sau varicelă.

Manifestări clinice:

  • incubaţia 14-18 zile;
  • mialgii, anorexie;
  • stare generală de rău;
  • cefalee, febră;
  • parotidită.

Definiţie

Parotidita epidemică (oreionul) este o boală virală acută. Afectează glandele salivare şi uneori pancreasul, testiculul sau ovarul. Este o cauză frecventă a meningitei aseptice şi a surdităţii neurosenzoriale la copil. Boala poate fi prevenită prin vaccinare.

Agentul etiologic

  • virusul urlian aparţine familiei Paramyxoviridae şi are un genom ARN unicatenar;
  • virusul poate fi izolat sau propagat în diferite culturi de ţesuturi umane şi de maimuţă şi pe ouă embrionate;
  • acesta a fost identificat în salivă, LCR, urină, sânge, lapte, şi ţesuturi la persoanele infectate cu virusul urlian;
  • virusul urlian este rapid inactivat de: eter, formol, cloroform, căldură şi lumina ultravioletă.

Mecanismele etiopatogenice

  • virusul se transmite aerogen, prin picături Flügge;
  • acesta se replică în nasofaringe şi nodulii limfati ci regionali;
  • după 12-25 de zile se produce viremia, care durează între 3-5 zile;
  • în timpul viremiei, virusul se răspandeşte în mai multe ţesuturi, inclusiv în meninge, glande salivare, pancreas, testi cule şi ovare;
  • inflamaţia ţesuturilor infectate duce la simptomele caracteristice de meningită aseptică şi parotidită.

Date epidemiologice

  • parotidita este răspândită în întreaga lume. Vârful de incidenţă este la sfârşitul iernii şi primăvara, dar boala a fost raportată pe tot parcursul anului
  • în anul 2011, la nivel mondial, au fost raportate 717.500 cazuri de parotidită epidemică, repartizate pe regiuni OMS, astfel: în Africa – 10.610 cazuri, în America – 30.835, Mediterana de Est – 6.596 cazuri, Asia de Sud-Est – 50.381 cazuri, Pacificul de Sud – 598.972 cazuri şi Europa – 20.106 cazuri.
  • în anul 2009, Europa a raportat 11.384 cazuri noi confirmate, incidenţă – 3,18/100.000 locuitori. Doar Malta a raportat 0 cazuri. Ţări care au raportat o incidenţă sub 1/1 milion locuitori: Finlanda, Grecia, Ungaria, Letonia, Malta, Slovacia, Portugalia şi Norvegia. Cele mai crescute incidenţe au fost întâlnite în Irlanda (31‰), Anglia (13‰) şi Luxemburg (5,1). Cele mai afectate grupe de vârstă: 15-24 ani (18‰), 5-14 ani (4,3), 0-4 ani (3,2) şi 25-44 ani (2,8). Incidenţa a fost mai mare la sexul masculin, pentru toate grupele de vârstă. Din total, 5.904 cazuri (40%) au fost la copii nevaccinaţi; 4.646 (31%) – vaccinaţi cu o singură doză; 3.355 (23%) – vaccinaţi cu cel puţin 2 doze; 887 (6%) – vaccinaţi cu un număr neprecizat de doze.

Transmitere

  • în anul 2010, în România s-au înregistrat 286 cazuri confi rmate, cu o incidenţă de 1,3/100.000 locuitori, iar în anul 2009, 104 cazuri confi rmate, cu o incidenţă de 0,48/100.000 locuitori.
  • oreionul este o boală cu raportare la nivel naţional.
  • virusul urlian se transmite aerogen sau prin contact cu picături sau saliva pacienţilor în perioada de contagiozitate.
  • contagiozitatea este similară cu cea a gripei şi rubeolei, dar este mai mică decât cea pentru rujeolă sau varicelă.
  • perioada infecţioasă este considerată a fi cu 3 zile înainte de debut şi aproximativ încă 4 zile de la sfârşitul perioadei de stare.
  • virusul a fost izolat din salivă cu 7 zile înainte şi până la 9 zile după debutul bolii.

Tablou clinic

  • Perioada de incubaţie a oreionului este de 14-18 zile (14-25 de zile).
  • Simptomele prodromale sunt nespecifice şi includ mialgie, anorexie, stare generală de rău, cefalee şi febră uşoară.
  • Parotidita
    • este cea mai frecventă manifestare şi apare la 30-40% dintre persoanele infectate.
    • poate fi unilaterală sau bilaterală şi pot fi afectate glandele salivare unice sau multiple.
    • parotidita tinde să apară în primele 2 zile şi poate fi remarcată mai întâi ca durere oti că şi ca sensibilitate la palparea unghiului maxilarului.
    • simptomele se reduc după 1 săptămână şi dispar de obicei după 10 zile.
  • 20% dintre infecţiile cu virusul urlian sunt asimptomatice.
  • 40-50% dintre infecţii pot avea doar manifestări nespecifi ce sau preponderent respiratorii.

Diagnostic

  • Diagnosticul de oreion este, de obicei, suspectat pe baza manifestărilor clinice, în special prezenţa parotiditei.
  • virusul urlian poate fi izolat din probele biologice, saliva recolatată cu un tampon din conductul glandelor salivare afectate.
  • virusul urlian poate fi , de asemenea, detectat prin PCR.
  • serologia este cea mai simplă metodă de confi rmare a infecţiei cu virus urlian. Anti corpii IgM devin detectabili în primele zile de boală şi ating un vârf la o săptămână de la debut. Cu toate acestea, ca şi în cazul rujeolei şi rubeolei, IgM pot fi tranzitorii sau lipsesc la persoanele care au primit cel puţin o doză de vaccin. IgG apar în faza de convalescentă şi probele de sânge ar trebui să fi e colectate 2 săptămâni mai târziu.

Evoluţie şi complicaţii

Afectarea sistemul nervos central (SNC), în formă de

  • Meningită aseptică
    • Meningita urliană este cea mai frecventă meningită cu lichid clar la copil
    • este comună şi poate fi asimptomati că la 50-60% dintre pacienţi.
    • meningita simptomatică: cefalee, vărsături, redoarea cefei, alături de celelalte semne de iritaţie meningeală. Apare la până la 15% dintre pacienţi şi se rezolvă fără sechele, în 3-10 zile.
    • adulţii sunt la risc mai mare pentru această complicaţie decât copii, iar băieţii sunt mai frecvent afectaţi decât fetele (3:1 raport).
    • parotidita poate fi absentă la mai mult de 50% dintre pacienţi.
  • Encefalita este rară, sub 2/100.000 de cazuri.
  • Orhita (inflamaţia testi culelor)
    • este cea mai frecventă complicaţie la bărbaţi după pubertate;
    • apare la peste 50% dintre bărbaţi, de obicei după paroti dită, dar o poate preceda, începe simultan sau apare singură;
    • este bilaterală la aproximati v 30% dintre bărbaţii afectaţi;
    • debutul este, de obicei, brusc, cu mărirea în volum a testiculelor, sensibilitate, greaţă, vărsături şi febră. Durerea şi mărirea de volum pot să dispară într-o săptămână, dar sensibilitatea poate dura mai multe săptămâni;
    • aproximativ 50% dintre pacienţii cu orhită au un anumit grad de atrofie testiculară, dar sterilitatea este rară.
  • Oophorita (inflamaţia ovariană) apare la 5% dintre fete post-pubertar şi uneori poate mima apendicita. Nu există nici o relaţie cu afectarea fertilităţii.
  • Pancreatita este o complicaţie relativ rară. Este posibilă afectarea pancreatică, fără parotidită, hiperglicemia fi ind de obicei tranzitorie şi reversibilă. Deşi au fost raportate cazuri izolate de diabet zaharat, o relaţie de cauzalitate cu infecţia determinată de virusul urlian nu a fost încă demonstrată în mod cert.
  • Surditatea cauzată de virusul urlian apare la aproximati v 1/20.000 de cazuri raportate.
    • pierderea auzului este unilaterală, la aproximati v 80% dintre cazuri şi poate fi asociată cu reacţii vesti bulare.
    • instalarea este de obicei bruscă, cu afectarea permanentă a auzului.
  • Miocardita urliană determină modificări ale electrocardiogramei, observate la 3-15% dintre pacienţii cu oreion, de obicei fără simptome.
    • de regulă se recuperează complet, dar au fost raportate şi cazuri dedeces
  • Alte complicaţii mai puţin frecvente ale oreionului includ artralgiile, artrita şi nefrita. O medie de 1/an a fost raportată între anii 1980-1999.

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns