Acasa Bebelusi Alimentatie Mic dejun sănătos pentru mami și copil

Mic dejun sănătos pentru mami și copil

0 823
Mic dejun sanatos pentru bebelus

Dimineața nu știi ce să faci mai întâi și nu te simți prea creativă înainte de a-ți bea cafeaua. Dacă nu mai ai idei de mic dejun sănătos, ține cont și de aceste sugestii de mic dejun sănătos pentru tine și bebeluș (și pentru întreaga familie, de altfel).

Parfe de iaurt cu fulgi de ovăz și fructe uscate

ingrediente pentru 2 porții/adult și copil

  • un iaurt mare cu grăsime 5-10%
  • 2 linguri de fulgi de ovăz
  • o lingură de fructe confiate (afine sau coacăze, care sunt prea acre pentru el în stare naturală, dar care ”împachetează” încă și mai mulți nutrienți când sunt uscate)

Pune într-o cupă, de cu seara un strat de fulgi de ovăz (care se îmoaie peste noapte), apoi iaurtul, peste care adaugi fructele confiate. Acoperă vasul etanș și înainte de a le servi celui mic, lasă-le jumătate de oră la temperatura camerei, să nu fie prea reci.

Obții un mic dejun bogat caloric, plin de fier, fibre, proteine și vitamina C și calciu.

Omletă cu ciuperci

ingrediente pentru 2 porții/adult și copil

  • 2 ouă
  • 2 ciuperci mari, tăiate cubulețe
  • un pic de mărar
  • opțional, o felie de cașcaval

Bate bine ouăle, amestecă-le cu ciupercile și toarnă compoziția într-o cratiță ceramică, fără a pune ulei. Când ouăle se coc, poți adăuga și puțin cașcaval și lasă încă 1-2 minute, până acesta se înmoaie puțin.

Acesta este un mic dejun plin de proteine și bogat în colină (conținută de ouă), substanță care stimulează inteligența copilului tău.

Cremă de ricotta cu bucăți de fructe și migdale

ingrediente pentru 2 porții/adult și copil

  • jumătate de cutie de ricotta (125 g)
  • o jumătate de cană de bucățele de fructe (măr, gutuie, pară, fructe de pădure) proaspete și uscate
  • jumătate de lingură de migdale crude, bine pisate (pentru a nu exista riscul de înec)

Amestecă brânza ricotta cu jumătate din fructe și cu migdalele. Dacă cel mic e abia la început de drum cu diversificarea, poți folosi un blender pentru a amesteca bine toată compoziția – vei obține o pastă-cremă dulce, care-i va plăcea tare. Folosește blenderul pentru a face un sos de fructe, pe care-l pui peste ricotta.

Acest mic dejun este bogat caloric, conține mult calciu, proteine, vitamina C și fibre (care previn constipația, o problemă des întâlnită când începi diversificarea.).

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns