Acasa Sarcina Sanatate Herpesul genital in timpul sarcinii

Herpesul genital in timpul sarcinii

0 804
Analize de sange

In primul trimestru de sarcina, toate gravidele ar trebui sa-si faca testul TORCH, care cuprinde si analize de sange pentru depistarea herpesului.

Herpesul este o afectiune relativ usoara, care poate fi tratata, dar niciodata vindecata complet. Odata contractata infectia, virusul Herpes Simplex ramane in stare latenta in organism si se reactiveaza cu precadere in perioadele cand sistemul imunitar este mai slabit.

Virusul Herpes Simplex are doua tulpini – Herpes Simplex de tipul I si Herpes Simplex de tipul II. In general, HSV-I provoaca herpesul oral, in timp ce HSV-II are predilectie pentru zona genitala. Exista, insa, si posibilitatea ca HSV-I sa determine aparitia herpesului genital:  daca o persoana care are leziuni herpetice la nivelul gurii ii face sex oral partenerului, acesta se poate alege cu un herpes genital. Sau invers, daca o persoana sanatoasa face sex oral unui partener infectat cu HSV-II, poate capata herpes oral.

Atentie: herpesul poate fi transmis chiar daca leziunile ulceroase nu sunt vizibile, desi trebuie sa precizam ca aceste cazuri sunt mai rare.

Care sunt simptomele herpesului?

Herpesul se manifesta sub forma de umflaturi rosiatice, presarate cu vezicule cu lichid, mici si dureroase, care dau mancarimi sau usturimi si sunt localizate la nivelul gurii (cel mai des), respectiv al organelor genitale.

Simptomele variaza de la persoana la persoana, iar cu trecerea timpului intensitatea lor e tot mai slaba.

Organismul creeaza in timp anticorpi impotriva acestui virus, chiar daca nu il poate neutraliza in totalitate.

Cum se pune diagnosticul de Herpes Simplex?

Infectia cu Herpes Simplex este dificil de diagnosticat in perioada de latenta a virusului, cand nu exista nici un fel de leziune sau simptome. Analizele de sange pentru depistarea virusurilor Herpex Simplex I si II pot fi de ajutor, cu toate ca acuratetea rezultatelor nu este foarte mare. Testul Papanicolau poate depista herpesul genital doar in momentul in care infectia este activa.

Herpesul genital in timpul sarcinii

Statisticile arata ca, in medie, 1 din 4 femei este infectata cu virusul Herpes Simplex fara sa stie, dar cazurile in care mama transmite infectia fatului sunt destul de rare.

In cazuri si mai rare de-atat, daca mama contracteaza herpes oral sau genital in timpul sarcinii pentru prima data, ii poate transfera bebelusului infectia prin placenta – infectie primara. Infectia astfel dobandita este clinic diferita de cea dobandita de la nastere.

In cazul infectiei primare cu HSV, nou-nascutul poate prezenta leziuni pe piele, cicatrici, corioretinita, micro sau hidrocefalie. Riscul de deces este foarte mare, iar supravietuitorii pot ramane cu sechele neurologice severe: intarzieri in dezvoltare, defecte auditive si oculare.

Nu trebuie sa va faceti griji, totusi. Desi infectarea transplacentara cu HSV este posibila, ea este extrem de rara. In general, virusul herpetic nu poate trece prin placenta, asadar, daca o gravida cu antecendente de HSV are o infectie activa in timpul sarcinii, fatul nu este in pericol.

Cum se transmite herpesul genital de la mama la fat – herpesul neonatal

Infectia cu HSV dobandita in timpul nasterii poarta numele de herpes neonatal si este o boala cu risc foarte mare pentru nou-nascuti. Bebelusul poate avea intarzieri in dezvoltare, mari probleme cu sanatatea pe termen lung si prezinta chiar un risc crescut de deces. Infectia herpetica la nou-nascut poate afecta grav creierul, ficatul, plamanii.

Herpesul genital se poate transmite de la mama la fat in timpul nasterii vaginale, atunci cand nou-nascutul intra in contact cu secretiile genitale. Riscul infectarii bebelusului la nastere dispare daca mama naste prin cezariana.

Medicul este cel care e in masura sa decida daca trebuie cezariana, care este indicata doar atunci cand gravida are leziuni active in zona genitala la momentul nasterii. Daca gravida a avut herpes genital inainte de sarcina, nu constituie indicatie de cezariana, pentru ca organismul ei a dezvoltat anticorpi, pe care i-a transmis apoi fatului.

Analize de sange pentru depistarea herpesului

Analizele pentru depistatea herpesului fac parte din testul TORCH: acronimul medical al unui grup de cinci sau mai multe infectii congenitale: toxoplasmoza (T), rubeola (R), citomegalovirus (C), herpes simplex (H) si altele (Others). Daca aceste infectii survin la mama in timpul sarcinii, se pot transmite fatului si pot determina malformatii grave. De aceea, testul TORCH este recomandat tuturor gravidelor in primul trimestru de sarcina.

Un rezultat pozitiv la analiza anticorpilor IgG HSV-II inseamna ca ai avut herpes genital in trecut. Rezultatul pozitiv la anticorpii IgM HSV-II inseamna ca ai acum sau ai avut recent herpes genital. Daca ambele rezultate sunt negative, nu ai avut niciodata herpes genital, ceea ce se traduce prin faptul ca organismul tau nu are deloc anticorpi pentru acest virus. Mai precis, in acest caz va trebui sa fii foarte atenta sa nu te imbolnavesti inainte sa iti aduci bebelusul pe lume.

Anticorpi IgG – prezenta lor indica o infectie anterioara cu HSV.

Anticorpi IgM – prezenta acestor anticorpi indica o infectie activa sau recenta cu HSV.

Producerea de anticorpi IgG HSV incepe intotdeauna dupa cea de anticorpi IgM. Odata ce o persoana a fost infectata cu HSV, organismul continua sa produca cantitati mici de IgG HSV.

Ce trebuie sa faci daca ai avut herpes genital inainte sa ramai insarcinata

Dintr-un punct de vedere, poti sa jubilezi: e mai bine sa contractezi virusul inainte de sarcina decat in timp ce esti gravida, pentru ca riscurile pentru fat sunt mult mai mici.

Din alt punct de vedere, evident,  nu e chiar atat de bine sa ai herpes genital: unele persoane traiesc bine-mersi si fara HSV.

De regula, herpesul genital nu este o problema pentru conceptie sau pentru sarcina, iar o femeie infectata poate naste fara probleme un bebelus sanatos.

Evita complicatiile in timpul sarcinii

  • Important este ca in timpul sarcinii tu si sotul tau sa nu intretineti relatii sexuale in perioada aparitiei leziunile herpetice si nici imediat dupa ce au trecut. Spala-ti foarte bine lenjeria intima pe care o porti in perioada eruptiei. Aceste recomandari sunt valabile si pentru femeile care nu sunt gravide si sunt infectate cu virusul Herpes Simplex, dar cele insarcinate trebuie sa isi ia masuri suplimentare de precautie pentru ca cele 9 luni de sarcina sa se incheie cu nasterea unui copil perfect sanatos.
  • Fara sex. Asadar, daca ori tu, ori partenerul aveti, in timpul sarcinii tale, vreun episod de aparitie a leziunilor herpetice (fie la nivelul gurii, fie in zona genitala) sexul, fie el normal, oral sau anal, este cu desavarsire interzis pana la disparitia completa a leziunilor.
  • Folositi prezervativul pe toata durata sarcinii, pentru a elimina orice fel de risc. In timpul celor 9 luni de sarcina, este o idee foarte proasta ca vreunul din soti sa inceapa o aventura extraconjugala, pentru ca poate aduce acasa, fara sa aiba habar de asta, o boala cu transmitere sexuala. Herpesul este una din cele mai des intalnite BTS si este foarte contagioasa.
  • La sfatul medicului, gravida cu infectie activa de herpes genital poate urma un tratament cu medicamente antivirale pentru a reduce riscul de transmitere a infectiei si micsora perioada de vindecare.

Sursa: depici.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns