Acasa Copii Pas cu pas Deprinderi de igienă – când poate să?…

Deprinderi de igienă – când poate să?…

0 911
Copila care se spala singur pe maini

Când poate copilul să se spele singur pe dinți, să se îmbrace singur și să se dezbrace, să mănânce singur? Când poate face și copilul meu toate aceste lucruri? – întreabă mamele care oscilează între două extreme. Ele fie grăbesc copilul să facă singur anumite lucruri, pentru că îl compară cu juniorii mamelor care se laudă prin parc cu realizările micuțului lor, fie amână la nesfârșit predarea unor deprinderi elementare de igienă. Se ajunge astfel la situații ridicole, în care care copii școlari nu știu să se spele pe mâini sau pe dinți sau să mănânce singuri. Când poate face copilul de unul singuri lucruri? Psihologul Cristiana Haica îți explică:

Când poate să mănânce singur?

Deși primele încercări de autoservire au loc din primul an de viață (iar tu ai o mulțime de pete pe pereți care să demostreze asta), copilul reușește să se folosească așa cum trebuie de furculiță, pentru a mânca bucăți deja tăiate din farfurie, în jurul vârstei de 3 ani. Apoi, între 4-6 ani, învață să folosească și lingura, lingurița și poate deja să fie independent la masă, inclusiv să bea un pahar de apă fără ajutor și fără să verse pe jos. Asta cu o condiție – ca părintele să nu-l handicapeze, dându-i în guriță fiecare dumicat și alergându-l cu mâncarea prin casă, când cel mic refuză să mai stea la masă.

Când poate să se spele singur pe dinți?

Igiena cavității bucale se face, de fapt, încă dinainte de apariția dințișorilor. Dar copilul poate să se spele singur pe dinți (dacă este învățat cum să o facă) abia pe la 4,5 ani. El nu trebuie lăsat singur să se spele, nesupravegheat, pentru că va învăța greșit să se spele, iar acea deprindere cu greu va fi dezvățată. Uită-te în jur să vezi câți adulți se spală incorect pe dinți, tocmai pentru că nu le-a explicat nimeni cum să facă periajul corect.

Când poate să se îmbrace singur?

Primul lucru pe care-l învață este să se dezbrace și poate face asta, intuitiv, încă de când este bebeluș. Apoi, pe la 2-3 ani, începe să își pună șapca sau pălăriuța singur/ă, să încalțe papucii sau o jachetă. Pe la 3-4 ani învață să îmbrace piesele mai complicate –  maieu, bluză. Dacă vrem să învețe să se îmbrace singur, trebuie să îi și arătăm ce facem noi când îl ajutăm să se îmbrace, să îi explicăm ce punem pe noi, în ce ordine și cum. Apoi îl lăsăm să încerce, și intervenim când nu se descurcă (dar îi lăsăm timp să încerce să o facă). Până la 7 ani, un copil căruia i-ai arătat cum să se îmbrace și să se dezbrace singur trebuie să facă asta, inclusiv să se încalțe și să se descalțe și să-și lege șireturile.

Când poate să se spele pe mâini singur?

Până la 4-5 ani, copilul va fi spălat pe mâini sau se va spăla sub supravegherea adultului. Nu numai ca să te asiguri că face asta corect, ci și pentru a preveni inundații, clătiri în vasul de toaletă, ingerarea de săpun sau de alte lichide cu arome delicioase de prin baie. Spălarea pe mâini nu înseamnă o bălăceală amuzantă la chiuvetă, ci are ca scop igienizarea. Explică-i celui mic ce trebuie să faci când te speli pe mâini, pas cu pas: udăm mânuțele cu apă, acum punem săpun, masăm bine săpunul peste tot, și printre degețele, dar și pe încheietura mâinilor (unii copiii își spală doar vârfurile degetelor!), apoi clătim bine etc. Astfel, copil se învață cu ritualul spălării corecte și chiar îndepărtează microbii, nu doar se udă pe mâini.

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns