Acasa Bebelusi Ingrijire De ce le place bebelușilor baia

De ce le place bebelușilor baia

0 953
Baia pentru copii
Dacă am face un sondaj de opinie, iar bebelușii ar putea vorbi, probabil că ne-ar spune că baia este unul dintre momentele cele mai așteptate ale zilei. Uite de ce!

Dincolo de rolul ei care ține de igienă și pe care, evident, bebelușul este mult prea mic să-l înțeleagă, baia este un moment special pentru cel  mic. Pe de o parte, îi amintește despre perioada petrecută în ”piscina” din burtica mamei, cu toate senzațiile de confort, intimitate, protecție pe care le simțea atunci (fără să le poată identifica și denumi ca atare, desigur). Pe de altă parte, momentul băii reprezintă un prilej de apropiere de mami și tati. De obicei, în timpul zilei, la ora de masă este prezentă doar mama, dar când se apropie baia, toată familia este prezentă. Baia reprezintă nu numai cunfundarea în apa călduță, ci și momentul de masaj de după și drăgăleala cu mami și tati, apoi lapticul cald de noapte bună.

Baia reprezintă și un moment relaxant pentru bebeluș după toate aventurile de peste zi. Ce, credeți că numai voi aveți probleme și momente grele? Imaginați-vă cât de multe trebuie să învețe bebelușul în fiecare zi, ce situații stresante (căci, nu-i așa, totul e nou pentru el) are de înfruntat în fiecare zi.

Baia reprezintă, deci, un ritual de liniștire după o zi plină, iar apa călduță și zâmbetele părinților induc o senzație de relaxare.

Pentru ca baia să fie o experiență plăcută pentru cel mic este bine să pregătești tot arsenalul necesar dinainte, să folosești un covoraș antiderapant, care să te ajute să previi accidentările – bebelușul poate aluneca în cădița lui sau cea mare, iar o astfel de experiență neplăcută nu va fi uitată cu ușurință (citește și nu mai vrea la băiță).

După baie, șterge pielea celui mic prin tamponare, nu frecare, pentru a preevni iritațiile și unge-l cu o cremă hidratantă. Uleiul de masaj sau crema grasă nu sunt indicate, pentru că astupă porii și pot provoca probleme dermatologice.

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns