Acasa Copii Pas cu pas Cum știi că ai un mic geniu acasă

Cum știi că ai un mic geniu acasă

0 1011
Micul geniu

Cu toții ne dorim să avem un mic geniu acasă – copilul nostru să fie supradotat, cu o inteligență ieșită din comun și un destin strălucit. Psihologii spun că până la vârsta de 3 ani părinții pot depista singuri dacă au un mic geniu. Uite 5 semne care indică faptul că, dacă nu e geniu, este cel puțin peste media copiilor de vârsta lui:

Vorbește devreme

Cu luni înaintea celor de vârsta lui și are un vocabular impresionant. Știe nu numai cuvinte disparate, dar le poate lega în structuri logice, chiar dacă simplificate, ca pentru nivelul vârstei.

Merge devreme

Nu este musai ca un copil care merge devreme să fie un mic geniu, dar un mic geniu va merge independent deja de pe la 7-8 luni.

Face asocieri între obiecte

Investighează cu mare atenție toate obiectele din jur, încercând să facă anumite conexiuni între ele – legate de forme, culoare, scopul în care obiectul respectiv e folosit.

Are pasiuni neobișnuite

Un mic geniu are pasiuni neobișnuite pentru un copil – este interesat de mic de roci sau răsfoiește cu plăcere atlasul tatălui despre sistemul solar, chiar dacă nu știe încă să citească.

Este plin de energie

Acesta poate fi și un simptom pentru ADHD, dar studiile arată că cei mai mulți dintre copiii supradotați au un nivel de energie peste medie și o rezistență mai mare față de ceilalți copii. Paradonxal însă, capacitatea lor de concentrare este semnificativ mai mare decât a celor de vârsta lor, plictisiți repede de anumite activități.

Chiar dacă te bucuri că ai putea avea un geniu acasă, ține cont de faptul că:

  • Geniul nu are garanție – rezultatele școlare excepționale se pot ”strica” oricând – nu pentru că cel mic s-a prostit, ci pentru că nu se simte bine în pielea unui copil supradotat și vrea să aibă o copilărie normală.
  • Copilul genial nu e neapărat mândru de el – părinții nu-și mai încap în piele de mândrie și se laudă peste tot cu copilul lor genial, dar acesta nu este atât de încântat de propria persoană, ci se privește mai degrabă ca pe o ciudățenie.
  • Relațiile de familie pot fi dezastruoase – copilul genial este avantajat într-o familie de către unul dintre părinți, ca atare pot apărea dispute teritoriale și rivalități care perturbă dezvoltarea celorlali copii, mai puțini geniali.

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns