Acasa Copii Educatie Cu școala la psihiatru

Cu școala la psihiatru

0 1053
Sistemul actual de educatie produce oameni cu probleme? Copii terorizati de scoala, obositi, sau profesori alienati. Ce e de criticat stim cu totii, dar ce e de facut? Cum sa modereze parintii si profesorii cat de cat stresul resimtit de copii? Cateva idei de la Gabriel Cicu, psihiatru si psihanalist.

Psychologies: Aveti in terapie pacienti mai tineri si foarte tineri? Adolescenti sau elevi mai mici? Cu ce probleme se confrunta ei la scoala?

Gabriel Cicu: Problemele copiilor la scoala sunt multe. Nu lucrez cu copii, insa lucrez cu adolescenti si preadolescenti, iar problemele cu care ascestia vin in terapie sunt, multe dintre ele, adunate de-a lungul traiectoriei lor in sistemul de invatamant. Primul cuvant care imi vine in minte este „confuzia“.

Sunt confuzi fata de propria persoana, nu stiu cine sunt, ce vor, de ce vor ceea ce sustin ca vor, unde vor sa ajunga… Sunt mai degraba fiinte care au invatat sa se apere, unii – mai bine, altii – mai putin bine. Sunt oameni foarte singuri si speriati ca, orice traire careia nu ii gasesc un standard in care sa se incadreze, ii va spulbera de pe fata pamantului. Sunt mici robotei, care se straduiesc sa faca fata unei presiuni careia nu ii inteleg sensul.

Care vi se par a fi lucrurile disfunctionale din sistemul nostru de educatie, cele care streseaza copiii si ii fac sa nu dea randament?

G. C.: Sistemul nostru de educatie, din punctul meu de vedere, este gresit cap-coada. Cu alte cuvinte, filozofia pe care se bazeaza este gresita. Pe de-o parte, a ramas de sorginte comunista (invatati, invatati, invatati – ce?, de ce?, cum?…nu conteaza). Pe de alta parte, a introdus competitivitatea occidentala intr-o forma bruta si prost inteleasa. Peste toate acestea, vine atmosfera de frustrare si furie care planeaza peste el…

Sistemul de invatamant actual constituie una din cauzele principale ale bolilor mintale, nevrozelor si psihozelor viitorilor adulti care trec prin acest sistem. Sistemul de educatie actual cultiva negarea emotiilor, a creativitatii, a propriilor idei ale copilului. Obliga copilul sa se minta, sa nege ceea ce stie sau simte. Principiile pe care se bazeaza pedagogia actuala sunt greu de definit sau inteles. Ceea ce este clar este ca se aseamana foarte mult cu minciuna!

Spre deosebire de minciuna clasica, in care cineva ascunde adevarul, sistemul actual este pervers, obligand copilul sa se minta singur! Prin urmare, sentimentele si ideile proprii sunt obligate sa se „ascunda“ in inconstient si, astfel, copilul reuseste sa fie „integrat in scoala“.

Dar faptul ca aceasta fiinta reuseste sa se adapteze la cerintele scolii, nu inseamna ca trairile, ideile, sentimentele sale dispar, ci doar se multiplica, se concentreaza intr-un soi de personalitate distincta, ascunsa in profunzimile sinelui, sine ale carui dorinte, nevoi, fantezii intra in contradictie cu cerintele sistemului de invatamant.

Cum i se poate imprima unui copil „dragul“ de scoala, de invatatura? Cine are acest rol?

G. C.: „Dragul“ de scoala cred ca inseamna dorinta si placerea cunoasterii, curiozitatea noului si a intelegerii, bucuria intalnirii cu egalii si mentorii, afectiunea simtita fata de si catre acestia, multumirea si bucuria recunoasterii valorilor, a talentelor si abilitatilor proprii! Copilul are toate astea in el… Mai departe, cine si cum, e o discutie lunga. Parintii, gradinita, bunicii, scoala, profesorii – toti au un rol si, mergand pana la general, intreaga societate. Poate parea cliseistic, dar toti au un rol in ceea ce va fi un copil maine.

Sunt elevii prea solicitati (paradoxal, fara ca asta sa dea neaparat rezultate bune, sa ii faca mai pregatiti)?

G. C.: Intr-un fel, nu este paradoxal deloc, caci atat timp cat iti consumi energia pentru lucruri care nu au nicio legatura cu tine, este firesc sa nu ai eficienta. Si, da, cred ca asa este, copiii sunt prea solicitati. Nu ma refer aici la timp… nu timpul este problema, ci cu ce si cum este el umplut! Copiii, astazi, nu au nicio bucurie sa invete, totul este fie o datorie, fie o competitie, fie mai stiu eu ce.

Imi vin in minte discutiile pe care le-am avut cu unii adolescenti in terapie, legate de bacalaureat. Mi se par inspaimantatoare! Acest examen a devenit un fel de purgatoriu. In mintea mea, acest examen este o incununare a ciclului de invatare, o bucurie a maturizarii, o usa catre viitorul adult care voi fi. Ei bine, nu! Am auzit de la tineri, inainte de acest examen: „De asta depinde viata mea“, „ma omoara daca il pic“ sau „ma omor daca nu iau 9, sa intru la London School of…“. Si toate astea, in cabinet; vreau sa spun cu asta ca nu se juca o dramoleta isterica.

Dar profesorii? Aveti in terapie profesori? Se stie ca este o meserie cu mare rata de burn-out. Pentru ei, ce mesaj ar fi potrivit din perspectiva psihoterapeutului?

G. C.: Nu am profesori in terapie.Mi-ar placea sa am multe discutii cu profesorii pe acest subiect. Cred ca trebuie sa se intoarca la latura umana a profesiei lor, la o intelegere mai psihodinamica a procesului de invatare. Cred ca mai multa psihologie in procesul lor de formare nu ar strica. Si nu o spun cu condescendenta, ci din dorinta de a ajuta… Pe ei, cu siguranta i-ar ajuta sa inteleaga mai bine ce este in mintea si in sufletul unui copil.

Cum se poate stimula creativitatea elevilor la fiecare varsta si in domenii diferite? Vi se pare in regula ca scoala sa puna accent mai mult pe materii „serioase“, cum ar fi matematica sau limbile straine, dar pe sport si desen sau muzica doar scolile speciale? Pot fi aceste materii la fel de utile? In ce sens?

G. C.: Ceea ce mi se pare interesant si important de subliniat este ca procesul de invatare este in copil. El este dornic sa invete. Curiozitatea, creativitatea, talentele, abilitatile multiple sunt acolo. Ceea ce trebuie sa invatam noi, adultii, fie ca suntem profesori, parinti sau mentori, este cum sa le descifram, cum sa i le stimulam, cum sa il lasam sa se exprime liber fara sa ne speriem, dar si fara sa il punem in pericol…

Sursa: psychologies.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns