Acasa Copii Educatie Ce trebuie să spui copilului în fiecare zi

Ce trebuie să spui copilului în fiecare zi

0 797
Familie fericita

Cu toţii ştim că anumite cuvinte pe care le adresăm (uneori fără să ne dăm seama) copiilor îi rănesc, îi dezamăgesc şi îi fac să-şi piardă încrederea în noi, dar şi în ei înşişi, aşa că încercăm atât de mult să evităm anumite cuvinte, încât uităm ce ar trebui să le spunem copiilor noştri, câtă nevoie au cei mici să audă anumite vorbe din partea noastră.

Aşa că, la început de an, propune-ţi să îi spui copilului tău cuvintele de care are atâta nevoie pentru dezvoltarea lui sănătoasă, pentru a-i insufla încredere, pentru a-i aminti şi a-l face să simtă cât de mult îl iubeşti, cât de mândră eşti de el, cât de fericită te face, ‘cât de perfect’ este aşa cum este. Iată ce trebuie să spui copilului în fiecare zi:

Te iubesc
Uităm adesea să rostim aceste două cuvinte care sunt atât de importante pentru cei mici! Deşi tu ştii perfect ce simţi şi cât de mult îl iubeşti, copilul tău are nevoie să audă aceste cuvinte care îi oferă garanţia verbală a dragostei tale necondiţionate pe care o simte clipă de clipă.

Un moment potrivit pentru a-i face această declaraţie poate fi seara, când îi citeşti o poveste – există multe cărţi (de conectare) extrem de frumoase care au ca temă dragostea mamei/tatălui pentru puiul său.

Ce bine îmi pare să te văd/ Mi-a fost dor de tine
Indiferent că e dimineaţa, când se trezeşte şi îl drăgăleşti (pentru mine şi băieţelul meu, e momentul preferat de alint, şi chiar mi se face dor de el de seara până dimineaţa, mi se face dor să-l ţin în braţe, să-l pup, sa-l răsfăţ, să-i spun cât de minunat e), sau atunci când îl iei de la grădi, sau seara, când te întorci de la serviciu, spune-i copilului tău ce bucuroasă eşti că îl vezi şi ce dor ţi-a fost de el – astfel îl faci să se simtă important, iubit, bine-venit şi îi oferi sentimentul de apartenenţă.

Îmi pare rău/ Iartă-mă
Nu-ţi fie jenă să îţi ceri scuze în faţa copilului tău. Da, şi părinţii mai greşesc, şi greşesc pentru că încearcă tot ce se poate pentru binele copiilor lor. Spunându-i ”Iartă-mă/ Îmi pare rău” îi vei arăta că e normal să greşeşti, să îţi pară rău şi să încerci să repari lucrurile, îi vei oferi un model de comportament şi îl vei face să nu se ferească sau să îţi ascundă atunci când, inevitabil, va face propriile greşeli.

Sunt aşa mândră de tine…
Atunci când copilul tău îţi arată ce a reuşit el să facă (indiferent cât de mic e acel lucru), spune-i că s-a descurcat de minune şi eşti foarte mândră eşti de el – aceste cuvinte îi vor da încredere de sine, curaj şi dorinţa de a face mai mult şi mai bine.

Povesteşte-mi mai multe, mi-ar plăcea să aflu detalii despre asta
De câte ori s-a întâmplat ca fix atunci când aveai ceva important de făcut copilul să te întrerupă pentru a-ţi spune sau pentru a-ţi arăta ceva, iar tu i-ai spus: ”Nu acum, sunt ocupată”?! Ce-ai zice ca data viitoare să fii puţin atentă la ce vrea să-ţi spună/ să-ţi arate? Fii convinsă că nu va dura decât câteva minute, dar aceste minute vor conta foarte mult pentru copilul tău – se va simţi iubit, important, ascultat, înţeles.

Cred în tine
Uneori, copiii depun mult efort pentru a se ridica la nivelul aşteptărilor noastre şi a ne face pe plac. Spune-i copilului tău că indiferent de ce se întâmplă, tu crezi în el. Bineînţeles, aceste cuvinte trebuie întărite de exemplul personal pe care i-l dai, pentru a şti ce să facă în anumite situaţii. Copilul trebuie să îşi îndeplinească propriile visuri, dorinţe, nu pe ale părinţilor (dacă acestea nu coincid). Aşa că spune-i copilului tău nu doar că tu crezi în el, ci că şi el trebuie să creadă în propria persoană, în ceea ce ştie şi ce poate.

Te descurci de minune
Nici nu-ţi imaginezi cât de mândru şi capabil de lucruri mari se va simţi când va auzi aceste cuvinte, aşa că nu ezita să i le spui de câte ori ai ocazia.

Ce-ai vrea să faci/ să facem împreună?
Pentru că suntem obişnuiţi să alegem în numele lor, şi cu greu le oferim ocazia să spună ce şi-ar dori, această întrebare venită din partea ta îl va surprinde şi îl va bucura în acelaşi timp. În sfârşit e şi el important şi i se acordă încrederea de a alege singur!

Am încredere în tine
Deseori, copiii ne sfidează şi fac exact invers decât ne-am dori sau ar trebui. În astfel de situaţii, în loc să te enervezi, foloseşte psihologia inversă: spune-i copilului că ai încredere în el. Aceste cuvinte vor pune presiune pe el şi-şi va dori să nu te dezamăgească.

Îţi mulţumesc
Vrei să îl înveţi să mulţumească şi să fie recunoscător atunci când e cazul? Oferă-i exemplul personal, mulţumeşte-i de câte ori trebuie şi va face şi el acelaşi lucru. Exemplul celor de lângă ei este cea mai bună educaţie pentru copii!

Te rog frumos
Uneori, aceste cuvinte fac minuni, aşa că nu te feri să i le spui copilului. Fii sigură că astfel va învăţa şi el să le folosească.

Mă faci fericită aşa cum eşti
Copilul tău merită să ştie că simpla lui prezenţă/ existenţă te face fericită. Sentimentul de apartenenţă, dar şi cel că el e ”suficient” pentru tine doar aşa cum e vor mai domoli furtunile din sufletul şi mintea copilului.

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns