Acasa Copii Pas cu pas Ce faci când nu vrea să împartă?

Ce faci când nu vrea să împartă?

0 817
Nu vrea sa imparta

Vine un moment în viața copilului – undeva după vârsta de doi ani când nu vrea să împartă nici în ruptul capului. În schimb, îi fug ochii după jucăriile ”vecinilor” de parc. Ce poți face când nu vrea să împartă?

Nu faptul că nu vrea să împartă ar fi, de fapt, problema, ci faptul că refuzul lui de a împărți jucăriile (sau mâncarea) poate deraia în crize de nervi și plâns sau în bătăi – dacă părinții nu intervin la timp.

Copiii încep să își stabilească limitele teritoriale și au un simț al proprietății (lor) de când sunt mici. Simțul posesiunii apare în primele luni de la naștere și bebelușul știe, intuitiv, că anumite lucruri sunt ale lui – biberoanele, suzetele, căruciorul.

În primii doi ani de viață, celor mici le este greu să facă însă diferența între obiectele care le aparțin lor și cele care aparțin celorlalți -această confuzie, dublată de curiozitatea inerentă acestei vârste, îi face pe cei mici să se întindă după jucăriile colegilor de parc.

Conflictele teritoriale degenerează rapid, iar bebelușii se trag, se împing sau își aruncă cu nisip și obiecte, în încercarea de a stabili ”ierarhia în grup”.

Până pe la 4-5 ani, încăierările din cauza unor jucării sunt foarte frecvente, pentru că cei mici nu au încă abilitățile de a își stăpâni sentimentele și de a gestiona conflicte.

Ce poți face când nu vrea să împartă

În ciuda părerii generale, părinții ar trebui de fapt să își lase copiii să își rezolve singuri conflictele. Sigur, trebuie să intervii dacă vezi că cel mic e rănit sau lovește un alt copil. Dar dacă îl obișuiești să îi sari imediat în ajutor, încurajezi o formă de pâră și-l obișnuiești să îi rezolvi tu problemele, ceea ce pe termen lung nu-l ajută deloc pe copilul tău.

Dacă primiți copii în vizită, explică-i că asta presupune și să împartă jucăriile și stabiliți împreună ce jucării pune la bătaie. Eventual, puteți ascunde jucăria lui favorită – nu e foarte frumos, dar este de preferat decât să se iște scandal când se strică sau este ”răpită”.

Dacă mergeți voi în vizită, explicați-i regulile și amintiți-i cât de bine s-a înțeles data trecută cu cel care s-a jucat (dacă a fost cazul).

Dacă vrei să înveți copilul să împartă, un bun mod de a îi insufla asta este exemplul personal – oferă ceva de-al tău altcuiva – poate fi o haină, o carte, ciocolată (sau ceva ce copilul tău nu ar împărți niciodată). Dacă te vede pe tine că faci asta, va dori să-ți câștige admirația și va încerca și el un act de ”generozitate”.

Sunt copii, altfel generoși, care reacționează violent la anumiți prieteni care le iau jucăriile. În acest caz, cel mai bine ar fi să nu forțezi relația și să aduci în preajma copilului doar juniori cu care să nu se bată din 5 în 5 minute.

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns