Acasa Bebelusi Alimentatie Cand introduci cerealele in alimentatia bebelusului

Cand introduci cerealele in alimentatia bebelusului

0 952
Cerealele si bebelusii

Diversificarea este o etapa deosebit de importanta in viata micutului tau si sigur nu vei uita primele sale incercari timide de a se obisnui cu noua consistenta a alimentelor.

Mai devreme de 4 luni laptele matern sau formula acopera toate nevoile nutritionale ale celui mic. In plus, nu este indicat sa incepi prea devreme mesele solide deoarece copilasul tau nu are inca dezvoltata capacitatea de a inghiti, mesteca si nici nu are inca un control suficient asupra gatului si capului. Asa ca, in general, mamicile incep diversificarea in jurul varstei de 6 luni.

Pe langa toate acestea, riscul de a dezvolta alergii alimentare precum si rata scazuta de metabolizare si asimilare a elementelor nutritive nu recomanda diversificarea la varste foarte mici.

Ce tip de cereale alegi?

1. Dintre toate tipurile de cereale pe care le poti alege pentru prima masa semisolida a celui mic, cele din orez ofera un cateva beneficii in plus:

  • nu au o aroma puternica, ceea ce favorizeaza introducerea in continuare si a altor alimente noi. Peste o saptamana de la prima masa ii poti da piureuri din fructe sau legume. Gustul discret al cerealelor din orez reprezinta un bun inceput pentru bebelusul tau care va experimenta in continuare o gama din ce in ce mai variata de gusturi.
  • sunt bogate in vitamina B1 (tiamina) care este implicata in metabolismul carbohidratilor, procesele chimice de la nivelul celulelor nervoase si cele de crestere
  • reprezinta o sursa bogata de fibre cu rol in reglarea tranzitului intestinal
  • sunt bine tolerate si au un potential alergenic scazut

2. Cerealele integrale, ecologice sunt o alegere sanatoasa deoarece in ele sunt pastrate toate componentele esentiale ale boabelor proaspete:

  • germenii cerealelor contin vitaminele B, E, antioxidanti, iar invelisul boabelor este bogat in carbohidrati, proteine, fibre, vitamine din complexul B si minerale
  • nu au: adaos de zahar, ingrasaminte, substante chimice nocive

Alege pentru inceput un produs care nu are o aroma pregnanta, micutul tau neavand inca preferinte catre un anumit gust. Cerealele in forma uscata iti dau posibilitatea de a hotari nu numai asupra consistentei, dar si asupra modului de preparare (amestecate cu: lapte, apa, sucuri).

Ce trebuie sa ai in vedere cand alegi cereralele pentru bebelusul tau?

In primul rand citeste cu atentie ce scrie pe eticheta:

  • ce tip de cereale sunt (orez, ovaz, grau, porumb si daca sunt integrale)
  • daca au lapte, gluten, zahar, minerale (fier, iod, calciu), vitamine, probiotice, proteine din soia
  • trebuie sa fie specificat faptul ca nu contin coloranti, conservanti sau alte arome artificiale
  • daca sunt recomandate pentru anumite situatii speciale: intoleranta la lactoza, reflux gastroesofagian.

In cazul refluxului gastroesofagian poti alege un tip special de cereale sau sa il hranesti pe cel mic cu biberonul in care ai pus lapte si cateva lingurite de cereale. Este printre putinele situatii in care cerealele sunt administrate in acest fel. Altfel, este bine ca micutul tau sa se obisnuiasca cu hrana semisolida ca trecerea catre cea solida sa fie mai usoara.

Nu grabi momentul pentru a incepe diversificarea, mai ales daca micutul tau primeste o cantitate suficienta de lapte. Daca ti se pare ca nu doarme suficient sau nu se satura, inainte de a apela la hrana semisolida cere parerea doctorului. Fiecare bebelus are nevoi si preferinte proprii.

Sursa: depici.ro

CITESTE SI...

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns