Acasa Copii Nutritie Alimentația copilului: trucuri la masă

Alimentația copilului: trucuri la masă

0 859
Trucuri in alimentatia copilului

După primul an de viață, copilul intră într-o altă etapă în privința relației cu mâncarea. Nu mai este doar un bebeluș căruia tu i-ai făcut program de masă și meniu fix, ci începe să își manifeste propriile preferințe. În plus, multe alte activități se dovedesc foarte interesante în comparație cu simplul fapt de a mânca și chiar copiii pofticioși pot avea perioade în care ora de masă li se pare un soi de pedeapsă, pentru că le răpește din timpul de joacă. Uite câteva trucuri legate de alimentația copilului, de care să ții cont.

  • Te plângi că cel mic face mofturi la masă? Cea mai bună cale de a te asigura că el va mânca  este să-i limitezi gustările pe parcursul zilei. Între mese se recomandă fructe, legume, nu dulciuri rafinate sau produse de patiserie.
  • Ține cont de faptul că ritmul de creștere determină nevoile nutriționale ale copilului și că cel mic are perioade în care stagnează, care alternează cu perioade în care crește accelerat, ceea ce îi influnțează apetitul. Ca regulă generală, în privința cantității, cel mic consumă cam o lingură în plus de mâncare la fiecare masă, pentru fiecare an în plus.
  • Specialiștii în nutriție ne spun de ani de zile că la o masă nu ar trebui să consumăm (pentru a nu pune prea tare sistemul digestiv la încercre) mai mult decât cantitatea de hrană care ar încăpea în căușul palmelor. Uită-te cât de mici sunt palmele copilului tău și nu mai insista să pape tot din farfurie.
  • Mulți copii fac o fixație pentru anumite mâncăruri. Nu trebuie să te îngrijorezi, cu condiția ca acel fel de mancare să fie sănătos. Dacă vrea doar cartofi prăjiți sau pizza, cu care face prea devreme cunoștință la petrecerile pentru copii, este exclus să-i faci pe plac cu asemenea meniu.
  • Dacă îi servești pen­tru prima oară un fel de mâncare și te aștepți să nu fie încântat, urmă­rește-i reacția fără a-i da de înțeles că aștepti cu nerăbdare. Ține minte că, în mod normal, copiilor le plac și combinațiile ciudate (pentru noi) – banană cu brânzică de casă și cărniță de pui pasată poate fi o gustare delicioasă pentru el, chiar dacă ție nu-ți inspiră încredere.
  • Dacă ai doi copii între care este o distanță considerabilă de vârstă ar trebui să iei in conside­rare și varianta meselor separate. Copilul mai mare va tinde să-l influentțze pe cel mic, iar piti­cul va vrea și el meniul juniorului, iar de aici vor apărea proble­me.
  • Unele mămici au descoperit că niște gustări haioase și arătoase sunt mai apreciate de cel mic. Dar nu e o regulă. Copilul tău s-ar putea să refuze să mănânce ceva care are față și ochișori și să se pună pe un plâns de neconsolat. Aici va trebui să-ți urmezi intuiția și să nu te simți lezată dacă juniorul a refuzat felul de mâncare ”gourmet” pe care te-ai străduit să-l pregătești 40 de minute.

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns