Acasa Copii Nutritie Alimentația copilului după 1 an

Alimentația copilului după 1 an

0 942
Bebelus mancand harbuz

Odată cu marele eveniment din preajma primei aniversări – mersul, necesitățile nutriționale ale juniorului cresc. El are nevoie de energie, care îl ajută să meargă în explorări și îi susține creșterea accelerată. Alimentația copilului după un an ridică ceva probleme, pentru că, deși nu mai sunt chiar bebeluși, copiii de peste un an nu sunt nici adulți în miniatură și au nevoi nutriționale diferite de ale adulților. Uite ce trebuie să aibă un junior în meniu.

Proteine

2 porții
Proteinele construiesc, mențin și înlocuiesc toate țesuturile din corp, sunt cărămizile pe care ne este clădit întreg organismul. Iar necesarul de proteine este crescut pentru juniori – foarte activi după primul an de viață. Carne, pește, ouă, nuci și semințe, mazăre, linte, tofu sunt surse bune de proteine pentru copilul tău.
o porție = 60 g carne piept de curcan/pui, sau 80 g pește, 2 ouă mici, 50 g de nuci, 35 g semințe de susan sau floarea soarelui

Cereale

5-6 porții
Cereale – cu derivatele lor (orez, ovăz, paste, pâine) îi furnizează energie și fibre, necesare pentru buna funcționare a tranzitului intestinal.Nutrientii din cerealele integrale furnizează organismului o cantitate importantă de vitamina B, inclusiv riboflavină, niacină și acid folic -necesare pentru menținerea unui sistem nervos sănătos.
30 g de cereale = o felie de pâine, o cană mică de cereale pentru copii, jumătate de cană de orez fiert sau paste.

Legume

100-150 g
Legumele conțin o mulțime de vitamine și minerale. Aplică principiul dietei curcubeu și dă-i copilului să mănânce legume de cât mai multe culori, bogate în nutrienți diferiți. I le poți da crude, dar le și poți pregăti, la aburi, de preferat, pentru ca ele să nu-și piardă nutrienții.

Fructe

(2-4 porții)
Dulci în mod natural, fructele pot înlocui cu succes deserturile industriale. Dacă cel mic respinge fructe, îi poți face shake-uri și smoothie sau înghețată – puțini copii rezistă unei înghețate, mai ales în zilele călduroase, de vară.
o porție = o banană medie sau un măr mare sau o pară, 2-4 fructe mici (prune, caise), 5-6 lingurițe de stafide, cireșe sau zmeură, 40 g fructe uscate.

Lactate

2 porții
Principala sursă de calciu pentru copii. Ai grijă însă să nu introduci prea devreme laptele de vacă în alimentația celui mic. Unii specialiști consideră că un an este vârsta potrivită pentru introducerea laptelui de vacă, alții te sfătuiesc să apelezi la laptele de continuare special preparat pentru juniori, cu nutrienți adaptați nevoilor lui nutriționale.
o porție = 150 ml de lapte sau 200 g iaurt sau 80 g brânză

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns