Acasa Nastere Recuperare 4 adevăruri despre corpul unei femei după naștere

4 adevăruri despre corpul unei femei după naștere

0 1463
Nou nascut

Sarcina și nașterea sunt considerate adevărate minuni pentru cele mai multe dintre mame. Trecând însă peste bucuria de a aduce pe lume un copil și fericirea de a fi mamă, femeile au un mare regret după ce trec printr-o naștere: corpul lor nu va mai fi niciodată la fel.

Este ora 7.47, sâmbătă dimineața, și încerc să mă pregătesc pentru cursul de step aerobic. De regulă la acest curs matinal vin femei trecute de 35 de ani, până spre 50. Totuși, în această dimineață văd două tinere mămici, aflate la primul lor copil, povestește o femeie, mamă a trei copii, dependentă de sală.

Arăți extraordinar. Ești așa de slabă”, îi spune prima mămă celeilalte, amândouă având copii care nu au încă un an.

Oh, nu. Încă nu reușesc să dau cele câteva kilograme cu care am rămas după ce l-am născut pe Charlie”, răspunde a doua mămică.

Mă uit la această femeie și nu am niciun dubiu că este slabă. Sunt mamă a trei copii, mereu am încercat să-mi revin după sarcină, merg la sală de o viață și sunt dependentă. Așadar cred că sunt în măsură să spun că este slabă.

Da, știu ce spui”, spune prima mamă. ”Nici eu nu mai pot alerga la fel de mult cum făceam înainte să se nască Chloe și nu mai pot ajunge la aceeași greutate.

Mă uit la ea și e chiar mai slabă decât cea cu care vorbește.

Despre asta este vorba. După ce îți revii din șocul pe care îl ai când te întorci acasă cu copilul și după ce reușești să-ți creezi o rutină și să-ți intri în rolul de mamă, începi să realizezi că îți vrei corpul înapoi. Nu știu din ce motiv, suntem conștiente că viața noastră nu va mai fi niciodată la fel, dar vrem ca trupul nostru să fie același.

Mă uit la aceste femei și știu exact ce simt și ce gândesc și aș vrea să le spun următoarele lucruri:

Nu vei mai arăta niciodată la fel

Corpul tău s-a schimbat. Pentru totdeauna. Chiar dacă reușești să ajungi la greutatea de dinainte de sarcină, kilogramele tale for fi repartizate diferit pe trupul tău. Grăsimea este acum plasată în unele părți ale corpului, exact acolo unde nu-ți convine și dispare din altele, unde poate ai vrea să fi rămas. În cazul meu posteriorul nu mai arată la fel de bine în costum de baie, pielea de la genunchi s-a lăsat după ce am cărat greutatea a trei sarcini, câte nouă luni, iar pielea de la buric s-a lăsat și ea. Totuși linia șoldurilor și a taliei este mai pronunțată și asta îmi place. Am oasele feței mai pronunțate și asta îmi place de asemenea, iar părul meu arată mai bine datorită hormonilor.

Corpul tău nu va mai funcționa la fel

Nu numai felul cum arată corpul tău s-a schimbat iremediabil, dar și felul cum el funcționează. Probabil nu voi mai putea niciodată să alerg 10 kilometri fără să simt durerea asta insuportabilă în șoldul drept. Abdomenul meu nu va deveni niciodată la fel de plat chiar dacă eu fac mai multe exerciții ca până acum. La doi ani și jumătate după ce am născut al treilea copil am ajuns la concluzia că sunt lucruri pe care nu le mai pot face și vreau să accept asta.

Corpul tău va face lucruri la care nici nu visai

Totuși, corpul tău va rezista cu brio în timp ce te vei trezi de patru-cinci ori pe noapte pentru a-ți hrăni copilul. Vei putea să-ți ții copiii în brațe o perioadă mai lungă decât ai fi crezut vreodată, chiar dacă greutatea lor nu este deloc de neglijat. Îi vei ridica și îi vei legăna, iar bicepșii tăi se vor bucura. Mușchii tăi se vor contracta cum nu au făcut-o niciodată în momentul în care copilul va sări din pat în brețele tale și vei descoperi cât de tare poți alerga când micuțul o va lua la fugă în parcare, direct în fața unei mașini. Vei rămâne surprinsă de câte lucruri este capabil corpul tău de mamă.

Discuțiile despre frumusețea de după naștere sunt fără sfârșit. Da, trupurile noastre s-au schimbat. Pielea s-a lăsat, avem vergeturi și celulită. Asta nu înseamnă că suntem deodată urâte. Contează însă cum putem noi să ne acceptăm corpul care s-a schimbat. În funcție de asta putem să fim complexate de noile schimbări ale trupului nostru sau să ne simțim bine cu ele.

Frumusețea este acolo unde o vezi tu

Trebuie să conștientizăm că nu doar corpurile ni s-au schimbat. Felul cum vedem lumea și viața este diferit. Frumusețea poate fi în locuri neașteptate. Îmi amintesc că mă uitam la genele incredibil de lungi ale fiicei mele în timp ce dormea și mi s-a părut cel mai frumos lucru văzut vreodată. Secretul stă în a te include și pe tine în varietatea de lucuri frumoase pe care le vezi datorită copiilor tăi. Ridurile fine din jurul ochilor, care se accentuează când râzi sau când ești nedormită de exemplu, te fac mult mai interesantă. Vocea ta niciodată nu a sunat mai bine decât atunci când îi cânți copilului ca să adoarmă. Ce să mai vorbim despre posteriorul tău, care acum este mai rotund? Punct.

Acestea sunt adevărurile mele despre corpul meu de mamă. În realitate încă mă mai lupt să-mi accept trupul și să accept lucrurile pe care nu le mai pot face. Nu pot să nu recunosc că sunt geloasă pe mamele-vedete care au antrenori personali și nutriționiști și care au meniu separata de cel al copiilor, cu calorii mult mai puține. Recunosc de asemenea și că acum vezica mea este slabă, am veșnice dureri de spate și port lenjerie modelatoare.

Dar nu este cale de întoarcere, așa că nu facem altceva decât să pierdem timp prețios simțindu-ne prost în pielea noastră.

Sursa: scarymommy.com

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns