Acasa Copii Disciplina 3 strategii anti-răsfăţ care exclud bătaia

3 strategii anti-răsfăţ care exclud bătaia

0 1200
Fetita rasfatata

O vorbă veche spune că „cine nu are bătrâni, să-şi cumpere”. Această vorbă este valabilă şi în cazul educaţiei copiilor, dacă bunicii şi părinţii reuşesc să armonizeze tehnicile de educare a copiilor, arată expertiza Centrului de educaţie emoţională şi comportamentală pentru copii (CEECC) din Bucureşti, centru de consiliere gratuită pentru copii, părinţi şi specialişti înfiinţat de Salvaţi Copiii.

Generaţii diferite, metode educaţionale diferite

Experienţele legate de prezenţa bunicilor în viaţa nepoţilor sunt nuanţate: pe de o parte există recunoştinţa părinţilor pentru căldura si dragostea necondiţionată pe care bunicii o dau nepoţilor, pentru confortul emoţional pe care aceştia îl simt la muncă ştiind că bunicul şi bunica au grijă de micuţi. Pe de altă parte, educarea şi disciplinarea celor mici pot crea complicaţii, atât în relaţia bunici-nepoţi, cât si în relaţia bunici-părinţi. Aceste complicaţii sunt de obicei generate de:

Diferenţa de valori între generaţii şi aderenţa puternică a bunicilor la valorile propriei generaţii, fapt ce duce la respingerea unor aspecte ale realităţii curente.

Diferenţa şi inconsistenţa metodelor de educaţie utilizate de bunici şi părinţi. Sunt frecvente, aşa cum ştim, situaţiile în care bunicii – odată părinţi exigenţi – devin excesiv de permisivi cu nepoţii şi cu regulile impuse de părinţi.

Rămăşiţe de frustrări şi neînţelegeri din timpurile în care actualii bunici erau părinţi şi părinţii de azi erau copii. În astfel de situaţii se găsesc bunicii care încearcă să îi facă pe copiii lor să nu mai repete cu nepoţii greşelile trecutului. Adesea părinţii afirmă că nu se vor purta niciodată cu copiii lor aşa cum părinţii s-au purtat cu ei în copilărie. Şi totuşi, aceşti adulţi pot cădea în capcana trecutului şi a propriei educaţii, tratându-şi copiii exact la fel cum au fost crescuţi. În aceste cazuri se întâmplă adesea să stârnească reproşuri din partea unor bunici îmblânziţi odată cu trecerea timpului.

Situaţiile cele mai complicate sunt generate de schimbarea profundă a unora dintre regulile şi metodele de creştere ale copiilor, respectiv cele care au legătură cu pedeapsa corporală şi manifestarea afecţiunii faţă de acesta. Conform „învăţăturilor vechi”, bătaia era ruptă din rai, „unde dădea mama creştea”, iar copilul trebuia mângâiat doar în somn. Astăzi se ştie că aceste „instrucţiuni” au consecinţe negative asupra dezvoltării copilului.

Aceasta este probabil nu doar cea mai semnificativă schimbare în setul de reguli legate de creşterea şi educarea copiilor, dar şi cea mai dificil de integrat, atât de către bunici, cât şi de către foarte mulţi dintre părinţi. Crescuţi „în stil vechi”, mulţi părinţi consideră în continuare că a „altoi” un copil din când în când şi a limita comportamentele de afecţiune îl învaţă pe copil respectul faţă de autoritate şi îl fereste de răsfăţ.

Strategii anti-răsfăţ ce exclud bătaia

„Răsfăţul” poate fi evitat prin cu totul alte metode decât bătaia sau comportamentul distant al părinţilor faţă de copii. Ele pot fi practicate atât de către bunici, cât şi de către părinţi:

  1. Reguli si consecinţe monitorizate cu consecvenţă. Răsfăţul copilului nu are legătură cu a-i arăta copilului prea multă afecţiune, ci cu lipsa de consecvenţă în reacţiile comportamentale ale adulţilor faţă de acelaşi comportament problematic al copilului. Sunt frecvente situaţiile în care pentru aceeasi „boacănă” mama pregăteste o sancţiune în timp ce bunica transmite mesajul că „nu e nimic grav, toţi copiii fac asta”. Sau în unele familii, părinţii decid că se mănâncă doar la masă, iar bunicii aleargă cu castronelul după nepoţi, printre jucării sau în faţa televizorului la desene animate. Poate par exemple banale, dar prin frecvenţa cu care apar devin problematice şi tensionează relaţiile de zi cu zi din familiile extinse.
  2. Limite. Un copil este răsfăţat atunci când părinţii sau bunicii săi nu spun „NU” şi nu pun limite, lăsându-se impresionaţi de lacrimile si rugăminţile acestuia sau crezând că o copilărie fericită şi sănătoasă înseamnă a-l lăsa pe copil să facă tot ceea ce doreşte şi a-i oferi tot ceea ce cere. Cei mai sensibili la această recomandare sunt tot bunicii care, după ce si-au consumat rezervele de „fermitate” în educarea propriilor copii, se lasă adeseori prea usor impresionaţi şi cedează chiar şi atunci când părinţii au pus limite clare: o jucărie în plus cumpărată din pensia bunicii, încă 20 de minute la televizor peste intervalul negociat, ceva în plus la banii de buzunar. Sunt încălcări ale limitelor pe care cei mai mulţi dintre bunici le fac din dragoste, dar care îl învaţă pe copil că limitele sunt „flexibile” şi supuse „negocierii”. Părinţii sesizează primii consecinţele negative ale acestei situaţii (copiii vor fi tentaţi să testeze limitele, prin provocări sau negocieri nesfârşite, care consumă timp, energie şi nervi). De aceea este important să se asigure că, alături de copii, şi bunicii au înţeles importanţa stabilirii şi respectării limitelor.
  3. Front comun. Atunci când părinţii şi bunicii transmit mesaje diferite în legătură cu acelaşi comportament, copilul învaţă repede că dacă ceva nu ”ţine” la părinţi, cu siguranţă va „ţine” la bunici şi va aplica mereu această strategie. Mesajele diferite venite din partea adulţilor relevanţi pun la îndoială, în mintea copilului, credibilitatea şi autoritatea acestora. Se spune adesea că cei mici îi „şantajează” pe adulţi, în realitate însă ei nu fac decât să profite de situaţii plasate de adulţii însăşi într-o zonă de autoritate „gri”, supusă negocierii şi compromisului.

Dincolo de aceste potenţiale surse de diferende, bunicii rămân cel mai adesea o sursă inegalabilă de iubire, căldură, blândeţe, atasament şi acceptare necondiţionată de care orice copil ar merita să aibă parte. Prin comunicare autentică, toleranţă, flexibilitate şi conştientizarea faptului că, noi, adulţii, suntem acolo pentru binele copilului, pot fi găsite soluţii pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, cu participarea bunicilor.

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns