Acasa Bebelusi Alimentatie 3 greșeli când începi diversificarea

3 greșeli când începi diversificarea

0 766
Diversificarea mancarii

În primele 6 luni totul e mai simplu – bebe se alimentează direct de la mami sau din cutia cu formulă, în cazul în care mama nu poate alăpta. După începerea diversificării lucrurile se complică. Uite câteva dintre greșelile pe care le comit mai toți părinții atunci când bebe începe diversificarea.

Îi dai numai piureuri

Unul dintre motivele pentru care momentul începerii diversificării se petrece în jurul vârstei de 6 luni este că atunci bebe are deja câțiva dințișori pe care poate să îi antreneze. Mămicile folosesc blenderele pentru a oferi o consistență fină și cremoasă piureurilor, dar adevărul este că bebelușul ar trebui deja să înceapă cu piureuri destul de consistente, pasate cu furculița. Atenție însă la pericolul de înec – morcovii și mărul sunt prea tari și se vor servi bebelușului bine pasate, până ce acesta a împlinit 8-9 luni.

Începi cu cereale de orez

Cerealele de orez (pe care le găsești la cutie) nu sunt neapărat cea mai bună variantă pentru începerea diversificării. Ele au e, drept, avantajul că sunt hipoalergenice, dar sunt recomandate în special datorită faptului că sunt suplimentate cu fier, bebelușul împuținându-și rezervele de fier după vâsta de 6 luni. Vorbește cu pediatrul să vezi ce alte variante de meniu poți oferi celui mic, pentru a preveni anemia feriprivă.

Îl îndopi

Diversificarea este un proces prin care bebelușul face treptat cunoștință cu gusturi și texturi noi, dar părinții se așteaptă ca cel mic să înceapă să mănânce meniuri solide de pe o zi pe alta, la fel ca un adult. În primele 7-8 luni de viață tot laptele rămâne alimentul de bază, din care cei mici își iau cei mai mulți dintre nutrienți. Între 6-8 luni, bebe are în meniu 4-5 mese principale de lapte sau de formulă (aproximativ 1000 ml lapte) și 2-3 mese solide constând în echivalentul unei jumătăți de ceașcă de piure de legume sau fructe.

CE SĂ NU IGNORI

Mulți părinți cred că este normal ca schimbarea alimentației să antreneze anumite reacții – scaunele moi, constipația sau iritațiile sunt însă semne că ceva nu este în regulă și că sistemul digestiv nu procesează cum trebuie noul aliment. Este posibil ca cel mic să aibă o intoleranță sau chiar o alergie. Acestea nu se ”rezolvă” de la sine, ba dimpotrivă, se agravează dacă sunt păstrate alimentele vinovate în meniul celui mic. Vorbește cu pediatrul când sesizezi modificări legate de aspectul sau consistența scaunelor sau la alte reacții la nivelul pielii.

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns