Desene animate pentru copii
Planse de colorat
Cantece pentru copii
Home Arhiva 2015 aprilie

Arhiva lunaraaprilie 2015

0 1223
Copil frumos

Copiii au puterea de a ne ului in fiecare zi, nu-i asa? In cinstea lor am adunat cateva lucruri fascinante despre ei pe care nu le stii.

  1. In medie, un copil de 4 ani pune 437 de intrebari intr-o singura zi! Majoritatea dintre ele sunt simplul „de ce?”.
  2. Vocea unui baiat de 3 ani este mai puternica decat cea a 200 de adulti adunati intr-un restaurant.
  3. Tatii pot determina inaltimea unui copil in timp ce mamele isi pot da seama ce greutate are micutul lor.
  4. In Grecia Antica, atunci cand un copil al unei familii bogate se nastea, era scufundat in ulei de masline pentru a le proteja corpul de cresterea nedorita a parului pe tot parcursul vietii.
  5. Televizorul actioneaza ca un analgezic natural pentru copii.
  6. Pana la varsta de 6 ani, copiii sunt foarte expusi riscului de a-si rupe sau de a-si arde mainile.
  7. Atunci cand se nasc, copiii au aproximativ 300 de oase. Cand ajung la maturitate, au numai 206 oase datorita faptului ca unele fuzioneaza.
  8. Un copil se opreste din crescut atunci cand este racit.
  9. Atunci cand se nasc, copiii pot sa isi tina respiratia si sa inoate (in mod instinctiv) dar la scurt timp isi pierd aceste abilitati.
  10. Un copil poate parcurge distanta similara a 29 de terenuri de fotbal intr-o singura zi. Nu e de mirare pentru ca un copil face 176 de pasi pe minut.
  11. Atunci cand sunt mici, copiii nu au o respiratie urata pentru ca… nu au dinti. Pe dantura se depoziteaza bacteriile care fac respiratia sa aiba miros urat.
  12. Capul unui copil nou nascut constituie o patrime din intreaga sa greutate.
  13. Atunci cand sunt in pantec, copilasilor le place muzica simfonica.
  14. Pana pe la varsta de 6-7 luni, un copil poate sa respire si sa inghita in acelasi timp. Adultii…nu pot.
  15. Atunci cand se nasc, majoritatea copiilor au ochii albastri datorita lipsei de pigment.
  16. Bebelusii nu transpira pentru ca glandele lor sudoripare nu sunt suficient de dezvoltate.
  17. In burtica, un bebe poate recunoaste lumina puternica si zgomotele puternice si reactioneaza in consecinta.
  18. Inima unui fat incepe sa bata dupa 3 saptamani de la concepere.
  19. Indiferent de locul unde se naste, un copil va avea aceeasi zi de nastere ca si alti 9 milioane de oameni din intreaga lume.
  20. Copiii cresc de doua ori mai repede primavara fata de toamna desi in sezonul al doilea cresc in greutate.
  21. La ecografii se pot vedea copiii zambind. Primul zambet dupa nastere apare cam dupa o luna. Se pare ca nasterea nu prea le place micutilor.
  22. Copiii de 6 ani rad de 300 de ori pe zi. Un adult rade de numai 60 de ori.
  23. Majoritatea bebelusilor recunosc vocea mamei lor imediat dupa ce se nasc, dar le ia aproximativ 14 zile pentru a recunoaste vocea tatalui lor.
  24. Copiii nascuti in luna mai cantaresc, in general, cu aproximativ 200 de grame mai mult decat cei nascuti in alte luni.
  25. Pana la varsta de 3 ani, rotula copiilor este facuta din cartilagiu. Abia dupa aceasta varsta rotula se transforma in os.
  26. Si baietii si fetele din Anglia anilor 1600 purtau rochii pana la varsta de 7 ani.

0 2968
Afla zodia copilului

Copiii vor avea personalităţi interesante şi unice. În multe cazuri, succesul va fi de partea lor, dar unii vor întâmpină dificultăţi în care vor fi absolut neajutoraţi.
Afla sub ce semn zodiacal se va naste copilul tau si vezi mai multe detalii despre zodie!

2 16326
Cati copii vei avea?

Te-ai intrebat vreodata cati copii vei avea?
Incearca aplicatia si vei afla! 😉

0 922
Copii care se spala pe dinti

Sănătatea dinţilor începe cu igiena, mai precis cu spălatul pe dinţi. Iar această regulă se aplică în cazul copiilor încă de la apariţia primilor dinţişori. Totul e să aibă un start bun şi să le facă plăcere să-şi îngrijească dinţişorii, iar acest lucru depinde în mare măsură de părinţi.

De la etapa “orice trebuie băgat în gură” când bebeluşul testează diverse obiecte, indiferent dacă sunt comestibile sau nu, părintele trebuie să fie cu ochii pe cel mic. Odată cu apariţia primului dinte de lapte, care nu are cum să treacă neobservat, e timpul să începeţi să deprindeţi periajul dinților. Îngrijirea gingiilor poate începe chiar mai devreme, prin masarea acestora cu o cârpă umedă şi moale sau tifon. Trebuie s-o înfăşuraţi în jurul degetului arătător şi să ştergeţi uşor, să frecaţi şi curăţaţi guriţa, masând şi gingiile micuţului. De pe la vârsta de 6-8 luni puteţi introduce şi periuţa de dinţi cu peri moi, însă cu mare atenţie la reacţiile celui mic.

Îndeletnicire zilnică

Tot ce poţi să faci tu ca şi părinte este să ajuţi copilul să deprindă cât mai devreme această îndeletnicire zilnică şi să transformi spălatul pe dinţi într-un moment plăcut. ­Este posibil ca la început să existe oarecare rezistenţă din partea celui mic. Dar făcută azi, făcută mâine, poimâine şi tot aşa va deveni la un moment dat un automatism. Va intra în obişnuiţă şi copilul se va spăla singur sau, dacă părinţii au uitat, le va atrage atenţia. Secretul este ca spălatul pe dinţi să fie o activitate amuzantă, plăcută, nu o corvoadă. Dacă plânge sau protestează, încercaţi să-l spălaţi cu blândeţe sau să îi spuneţi o poveste despre suferinţa dinţişorilor atunci când nu sunt spălaţi. Nu renunţaţi la primele ţipete şi nu vă lăsaţi impresionaţi de posibilele proteste ale copilului. Copilul trebuie să înţeleagă că în fiecare seară dinţişorii săi trebuie spălaţi. Şi dacă în primii doi ani de viaţă sarcina cade mai mult în seama părinţilor, după această vârstă copilul trebuie să fie capabil să preia îndeletnicirea. O va practica o dată, de două ori pe zi, timp de 2-3 minute, până va ajunge să se spele pe dinţi după fiecare masă, aşa cum recomandă medicii dentişti. Iar dacă spălatul după fiecare masă nu este întotdeauna posibil, periajul dinţilor dimineaţa şi seara este obligatoriu pentru dezvoltarea unei dentiţii sănătoase.

Pastă de dinţi, în funcţie de nevoi şi preferinţe

Un bob de mazăre sau o alună – aceasta este cantitatea recomandată de pastă de dinţi. Nu e cazul să fiţi mai darnici, mai ales că e posibil ca cel mic să fie tentat s-o înghită! Mare atenţie la fluorul din pasta de dinţi. Bebeluşii până în 6 luni nu au nevoie de fluor în plus, fiindcă nu au încă dinţişori. Ceilalţi copii cu vârsta până în 6 ani trebuie să folosească acele paste de dinţi în care cantitatea de fluor să nu fie mai mare de 45 mg flor la 100 g pastă. Copiii peste 6 ani pot utiliza o pastă cu 100 – 150 mg fluor la 100 g pastă. Este foarte important să se ţină cont de canitatea de fluor, întrucât o cantitate prea mare poate afecta dinţii (apar pete albe şi o afecţiune numită fluoroză). E bine să luaţi în calcul şi fluorul din apa de la robinet, de aceea sfătuiţi-vă cu un medic atunci când vă decideţi asupra unei paste de dinţi. Nu vă lăsaţi influenţat doar de preferinţele celui mic, atras de gust, ambalaj sau reclame. Până la urmă este un produs menit să cureţe dinţii, iar compuşii pe care îi conţine: fluor, săruri de amoniu, antiseptice, nu trebuie să dăuneze sănătăţii. Dimpotrivă! Este foarte important să citiţi etichetele înainte de cumpărare, mai ales dacă este vorba de o pastă sau o periuţă de dinţi dedicată copiilor.

0 1213
Fetita rasfatata

O vorbă veche spune că „cine nu are bătrâni, să-şi cumpere”. Această vorbă este valabilă şi în cazul educaţiei copiilor, dacă bunicii şi părinţii reuşesc să armonizeze tehnicile de educare a copiilor, arată expertiza Centrului de educaţie emoţională şi comportamentală pentru copii (CEECC) din Bucureşti, centru de consiliere gratuită pentru copii, părinţi şi specialişti înfiinţat de Salvaţi Copiii.

Generaţii diferite, metode educaţionale diferite

Experienţele legate de prezenţa bunicilor în viaţa nepoţilor sunt nuanţate: pe de o parte există recunoştinţa părinţilor pentru căldura si dragostea necondiţionată pe care bunicii o dau nepoţilor, pentru confortul emoţional pe care aceştia îl simt la muncă ştiind că bunicul şi bunica au grijă de micuţi. Pe de altă parte, educarea şi disciplinarea celor mici pot crea complicaţii, atât în relaţia bunici-nepoţi, cât si în relaţia bunici-părinţi. Aceste complicaţii sunt de obicei generate de:

Diferenţa de valori între generaţii şi aderenţa puternică a bunicilor la valorile propriei generaţii, fapt ce duce la respingerea unor aspecte ale realităţii curente.

Diferenţa şi inconsistenţa metodelor de educaţie utilizate de bunici şi părinţi. Sunt frecvente, aşa cum ştim, situaţiile în care bunicii – odată părinţi exigenţi – devin excesiv de permisivi cu nepoţii şi cu regulile impuse de părinţi.

Rămăşiţe de frustrări şi neînţelegeri din timpurile în care actualii bunici erau părinţi şi părinţii de azi erau copii. În astfel de situaţii se găsesc bunicii care încearcă să îi facă pe copiii lor să nu mai repete cu nepoţii greşelile trecutului. Adesea părinţii afirmă că nu se vor purta niciodată cu copiii lor aşa cum părinţii s-au purtat cu ei în copilărie. Şi totuşi, aceşti adulţi pot cădea în capcana trecutului şi a propriei educaţii, tratându-şi copiii exact la fel cum au fost crescuţi. În aceste cazuri se întâmplă adesea să stârnească reproşuri din partea unor bunici îmblânziţi odată cu trecerea timpului.

Situaţiile cele mai complicate sunt generate de schimbarea profundă a unora dintre regulile şi metodele de creştere ale copiilor, respectiv cele care au legătură cu pedeapsa corporală şi manifestarea afecţiunii faţă de acesta. Conform „învăţăturilor vechi”, bătaia era ruptă din rai, „unde dădea mama creştea”, iar copilul trebuia mângâiat doar în somn. Astăzi se ştie că aceste „instrucţiuni” au consecinţe negative asupra dezvoltării copilului.

Aceasta este probabil nu doar cea mai semnificativă schimbare în setul de reguli legate de creşterea şi educarea copiilor, dar şi cea mai dificil de integrat, atât de către bunici, cât şi de către foarte mulţi dintre părinţi. Crescuţi „în stil vechi”, mulţi părinţi consideră în continuare că a „altoi” un copil din când în când şi a limita comportamentele de afecţiune îl învaţă pe copil respectul faţă de autoritate şi îl fereste de răsfăţ.

Strategii anti-răsfăţ ce exclud bătaia

„Răsfăţul” poate fi evitat prin cu totul alte metode decât bătaia sau comportamentul distant al părinţilor faţă de copii. Ele pot fi practicate atât de către bunici, cât şi de către părinţi:

  1. Reguli si consecinţe monitorizate cu consecvenţă. Răsfăţul copilului nu are legătură cu a-i arăta copilului prea multă afecţiune, ci cu lipsa de consecvenţă în reacţiile comportamentale ale adulţilor faţă de acelaşi comportament problematic al copilului. Sunt frecvente situaţiile în care pentru aceeasi „boacănă” mama pregăteste o sancţiune în timp ce bunica transmite mesajul că „nu e nimic grav, toţi copiii fac asta”. Sau în unele familii, părinţii decid că se mănâncă doar la masă, iar bunicii aleargă cu castronelul după nepoţi, printre jucării sau în faţa televizorului la desene animate. Poate par exemple banale, dar prin frecvenţa cu care apar devin problematice şi tensionează relaţiile de zi cu zi din familiile extinse.
  2. Limite. Un copil este răsfăţat atunci când părinţii sau bunicii săi nu spun „NU” şi nu pun limite, lăsându-se impresionaţi de lacrimile si rugăminţile acestuia sau crezând că o copilărie fericită şi sănătoasă înseamnă a-l lăsa pe copil să facă tot ceea ce doreşte şi a-i oferi tot ceea ce cere. Cei mai sensibili la această recomandare sunt tot bunicii care, după ce si-au consumat rezervele de „fermitate” în educarea propriilor copii, se lasă adeseori prea usor impresionaţi şi cedează chiar şi atunci când părinţii au pus limite clare: o jucărie în plus cumpărată din pensia bunicii, încă 20 de minute la televizor peste intervalul negociat, ceva în plus la banii de buzunar. Sunt încălcări ale limitelor pe care cei mai mulţi dintre bunici le fac din dragoste, dar care îl învaţă pe copil că limitele sunt „flexibile” şi supuse „negocierii”. Părinţii sesizează primii consecinţele negative ale acestei situaţii (copiii vor fi tentaţi să testeze limitele, prin provocări sau negocieri nesfârşite, care consumă timp, energie şi nervi). De aceea este important să se asigure că, alături de copii, şi bunicii au înţeles importanţa stabilirii şi respectării limitelor.
  3. Front comun. Atunci când părinţii şi bunicii transmit mesaje diferite în legătură cu acelaşi comportament, copilul învaţă repede că dacă ceva nu ”ţine” la părinţi, cu siguranţă va „ţine” la bunici şi va aplica mereu această strategie. Mesajele diferite venite din partea adulţilor relevanţi pun la îndoială, în mintea copilului, credibilitatea şi autoritatea acestora. Se spune adesea că cei mici îi „şantajează” pe adulţi, în realitate însă ei nu fac decât să profite de situaţii plasate de adulţii însăşi într-o zonă de autoritate „gri”, supusă negocierii şi compromisului.

Dincolo de aceste potenţiale surse de diferende, bunicii rămân cel mai adesea o sursă inegalabilă de iubire, căldură, blândeţe, atasament şi acceptare necondiţionată de care orice copil ar merita să aibă parte. Prin comunicare autentică, toleranţă, flexibilitate şi conştientizarea faptului că, noi, adulţii, suntem acolo pentru binele copilului, pot fi găsite soluţii pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, cu participarea bunicilor.

0 938
Bebelus pe plaja

Sezonul cald este un bun prilej pentru copii să se bucure din plin de aer, soare şi apă. Cei mai mulţi îşi doresc să zburde prin curte toată ziulica sau să se joace prin parc de dimineaţa până seara. Alţii abia aşteaptă vacanţa cu părinţii ca să se poată bălăci zi lumină în apa mării.

Să-l vadă soarele şi pe cel mic”, auzi adesea de la bunici şi au dreptate, dacă te gândeşti la beneficiile ultravioletelor. E bine să-l expui la soare, fiindcă sinteza vitaminei D, esenţială pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului, îi va fi stimulată. Dar nu oricât şi oricând, fiindcă razele solare pot avea efecte negative asupra micuţului.

Evită plimbările între orele 11-16

Dacă vrei să ieşi cu micuţul afară, nu e suficient să-l îmbraci adecvat şi să-l dai cu o cremă de protecţie solară. E important să ştii că între orele 11-16, razele UV sunt prea puternice pentru copii, chiar şi atunci când este înnorat. Norii blochează doar o mică parte din razele UV. Deci ai grijă când îţi planifici să ieşi afară cu cel mic şi mai ales cât stai cu el în bătaia soarelui.

Pălăriuţa şi ochelarii de soare

Vara, în garderoba celui mic trebuie să se regăsească haine uşoare din bumbac. Îmbracă-l în culori deschise, ca să nu atragă soarele. Hainele trebuie să fie lejere, dar opace şi să acopere cât mai mult pielea copilului. Nu uita de pălăriuţă sau şapcă! Chiar dacă va refuza la început, explică-i cu răbdare că trebuie s-o poarte pentru a-i fi protejat capul de soare. Altfel, o să aibă dureri de cap şi ar putea să facă insolaţie. O fetiţă va fi de-a dreptul cucerită de o pălăriuţă haioasă, frumos colorată şi cu fundiţe. Un băieţel cu siguranţă îşi va dori o şapcă la fel ca cea a unui personaj preferat din desene, filme etc. Ochişorii copilului trebuie şi ei protejaţi, aşa că are nevoie de ochelari de soare. Nu e de glumit, o singură zi de expunere directă a ochilor la soare poate afecta ochiul (corneea)! Nu va înţelege asta, fiindcă e prea mic. Dar dacă-i spui că va fi cel mai şic prichindel de la grădiniţă cu ochelari de soare, s-ar putea să accepte! Însă nu te grăbi să cumperi ochelari ieftini şi de calitate îndoielnică, din plastic sau sticlă colorată pe motiv că-i va strica rapid, ci alege unii care au filtru UV şi sunt recomandaţi de specialiştii din centrele de optică.

Operaţiunea “cremuirea”

Pe plaja mării sau la ştrand toată lumea are aceeaşi activitate: îşi aplică pe piele cremă solară. Profită de ocazie şi prezintă-i celui mic operaţiunea ‘cremuirea’. Alege o loţiune de protecţie solară pentru copii, care are un factor de protecţie solară (SPF) de cel puţin 30 (aşa cum recomandă Academia Americană de Dermatologie) şi începeţi împreună jocul de-a cremuirea. Pe năsuc, pe mânuţe, pe obrăjori, peste tot e important să daţi cu cremă, chiar şi din joacă. Totul e ca pielea copilului să fie astfel protejată. E bine să ştii că loţiunea protectoare se aplică cu aproximativ 30 minute înainte de expunerea la soare, pentru a permite acesteia să intre bine în piele. Chiar dacă nu mergeţi la plajă şi nu vă aflaţi pe malul mării, dar ieşiţi la plimbare împreună, asigură-te că pielea copilului este protejată de razele soarelui. Foloseşte cu încredere crema chiar şi pe vreme înnorată.

Scurtează timpul în piscină

Dacă eşti adepta înotului în aer liber, iar cel mic te bate la cap că vrea la ştrand sau la psicină în fiecare zi, e bine să ştii că timpul de stat în piscină sau pe plajă al copilului tău trebuie să fie limitat. Nu e indicat să stea în apă la nesfârşit, mai ales când vorbim de bălăceala în aer liber, fiindcă apa duce la amplificarea efectelor nocive ale razelor ultraviolete, chiar dacă dă senzaţia de confort termic. După ore în şir de stat în apă, copilul se poate alege cu insolaţie şi arsuri solare. De aceea, stai cu ochii pe ceas şi cu mâna pe crema de protecţie solară, ca la fiecare ieşire din apă să-i aplici pe piele loţiunea. Mişcarea în aer liber este ideală pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, dar trebuie făcută cu măsură, astfel încât apa şi mai ales soarele să devină un prieten, nu un duşman al sănătăţii celui mic!

0 830
Copil sociabil

Pentru fiecare părinte este foarte reconfortant atunci când vede cum copilul interacţionează cu ceilalţi şi cum se integrează în grupul de copii. Atunci când copilul face acest lucru spunem că este sociabil. Atunci când nu reuşeşte să facă acest lucru spunem că este fie timid, fie egoist, rău, obraznic. Abilităţile sociale sunt cele care oferă copilului tău şansa interacţiunilor de calitate cu ceilalţi şi îi permit integrarea în grupul de copii. De aceea, primul pas pe care noi părinţii trebuie să îl facem atunci când estimăm cât de sociabil este copilul nostru este să interpretăm corect comportamentele copilului care apar în interacţiunile lui zilnice:

  • Dacă vedem un copil care împarte jucăriile cu ceilalţi nu este doar un copil generos şi al nostru nu este, ci acel copil a învăţat să facă acest lucru, adică a învăţat abilitatea socială de a împărţi.
  • Dacă copilul nostru strică jocul altor copii, nu este un copil rău, ci în realitate, îi lipseşte abilitatea socială de a cere să se joace împreună cu ceilalţi.

Cât de sociabil este copilul reprezintă un set de abilităţi sau comportamente sociale care se învaţă. Dacă acestea nu sunt învăţate, copilul va răspunde la nevoile sale personale (de a avea o jucărie, de a fi băgat în seamă, de a se simţi protejat etc.) prin alte comportamente, care pot fi nepotrivite din punct de vedere social: împinge pe celălalt, smulge jucăria, pârăşte. Învăţarea abilităţilor sau comportamentelor sociale se face prin modelare, repetare şi feedback pozitiv constant.

În desfăşurarea acestui proces de învăţare intervine şi o parte înnăscută reprezentată de tipul de temperament al copilului. Dacă copilul are un temperament caracterizat prin reacţii emoţionale mai intense la stimuli şi care durează mai mult, atunci copilul va avea nevoie de mai mult sprijin pentru a învăţa abilităţile sociale: mai multă expunere la situaţii sociale, mai multe feedbackuri pozitive pentru a obţine acelaşi rezultat ca un copil care are un temperament mai puţin reactiv.

Care sunt abilităţile sociale pe care copiii noştri trebuie să le înveţe de la noi?

1. Abilităţile sociale legate de iniţierea şi menţinerea unei relaţii:

  • Invită alţi copii să se joace împreună: „Vrei să ne jucăm împreună?
  • Aşteaptă rândul: aşteaptă să îi vină rândul pentru a se juca cu o jucărie;
  • Stabileşte contactul vizual: priveşte în ochi când are o conversaţie;
  • Împarte obiecte comune: oferă o jucărie atunci când i se cere, oferă o jucărie pentru a obţine jucăria unui alt copil;
  • Se integrează într-un joc în desfăşurare: „Pot să mă joc cu voi ?” „Aş vrea să mă joc cu voi.” „Şi eu am o maşinuţă, pot să mă joc şi eu cu voi?”;
  • Cere atunci când solicită un obiect care nu-i aparţine: „Îmi dai te rog cartea ta?
  • Exprimă afecţiunea faţă de ceilalţi: oferă un pupic, o îmbrăţişare,
  • Ia iniţiativa şi deschide o conversaţie: „Pe mine mă cheamă George, pe tine cum te cheamă?”, foloseşte numele persoanei atunci când i se adresează, atrage atenţia asupra sa „Hai să îţi arăt camera mea”, „Uite ce păpuşă am”;
  • Oferiră complimente atât adulţilor cât şi copiilor: „Eşti o fetiţă drăguţă.”

2. Abilităţile sociale legate de integrarea în grup:

  • Înţelege şi respectă regulile asociate unui context social: nu ia lucrurile nepermise, pentru că ştie că nu este voie.
  • Cooperează cu ceilalţi în rezolvarea unor sarcini comune sau în desfăşurarea unui joc: merge şi aruncă la gunoi coaja de portocală, strânge jucăriile împreună cu mama.
  • Rezolvă problemele sociale: alege se joacă mai întâi cu păpuşile şi nu prinsa decât să plece şi să nu se mai joace deloc – foloseşte compromisul şi nu evitarea socială;

Ce să faci pentru a-l ajuta pe copil să înveţe abilităţile sociale:

  • Să faci tu comportamentele sociale pe care copilul tău urmează să le înveţe (să foloseşti expresii de politeţe, nume proprii, să exprimi grija sau afecţiunea, să aştepţi).
  • Reacţia ta la comportamentele nepotrivite ale copilui trebuie să aibă ca obiectiv facilitarea învăţării abilităţilor sociale care lipsesc şi nu ventilarea propriilor emoţii (evervare, furie). Te poţi înfuria bineînţeles, însă reacţia ta trebuie să vizeze dezvoltarea abilităţii lipsă: observă emoţia copilului din spatele comportamentului problematic şi tradu-o în cuvinte („Observ că te simţi furios/nerăbdător/supărat” etc.), facilitează exprimarea emoţională a copilului („Ce s-a întâmplat?”), reaminteşte-i copilului regula („Acum trebuie să aşteptăm ca el să termine”) sau arată-i copilului cum poate face pentru a primi ceea ce are nevoie („Uite mergi la el şi spune-le aşa: Mi-ar plăcea mult să mă joc şi eu cu voi”).

Ce să nu faci:

  • Să nu ţii teorie sau morală: „nu este frumos să faci asta”, „fii cuminte” – copiii nu învaţă din ceea ce noi spunem deoarece, de cele mai multe ori, ei pur şi simplu nu ştiu, nu au nici o reprezentare mentală asupra a ceea ce ar trebui să facă de fapt pentru că este „frumos”.
  • Să nu te comporţi diferit de ceea ce zici: discordanţa îngreunează procesul de învăţare, deoarece copilul devine confuz. În plus, copiii fac ceea ce tu faci şi aproape deloc ceea ce tu zici.
  • Să nu reacţionezi conform propriilor emoţii – când copilul are un comportament nepotrivit social tendinţa noatră de a ne înfuria sau de a pedepsi conduce la menţinerea comportamentelor problematice, deoarece nu îl învaţă pe copil o alternativă adecvată de comportament care să înlocuiască comportamentul problematic prezent.

0 776
Copil la masa

La ce vârstă este potrivit ca prichindelul să deprindă bunele maniere la masă? O întrebare la care unii adulți nu ar ști ce să răspundă, poate și pentru că le lipsesc aceste informații din bagajul educațional. Ei bine, ca părinte ești dator să fii un exemplu bun de urmat pentru copilul tău, deci e timpul să-ți etalezi manierele. Și cine știe, din joacă te va copia și prichindelul…

Este important să devină un adult care să poată face o impresie bună în societate, ori asta presupune că știe să mănânce frumos și în public. Grădinița, școala, facultatea, serviciul sunt locuri unde se consumă alimente în public şi unde se văd şi cei 7 ani de acasă. Un copil care vorbește cu gura plină, care plescăie sau se ridică de la masă, deși aceasta nu s-a încheiat, poate să stârnească râsete sau dojeneli din partea colegilor, iar dacă situația se repetă la nesfârşit, mai târziu ar putea fi taxat de cei din jur ca fiind prost educat.

O masă petrecută cu întreaga familie

Dacă programul familiei este foarte diferit și nu e posibil să mâncați împreună tot timpul, organizează în așa fel lucrurile încât măcar o dată pe zi masa să fie servită în familie. Ar putea fi micul dejun, prânzul sau chiar cina. Nimic nu e mai frumos ca în fiecare seară cina să fie servită în familie! Ar putea deveni chiar o tradiție.

Dar, înainte de a se așeza la masă, cel mic trebuie să învețe să-și facă un obicei din a se spăla pe mâini. Deci, nu-l pierde din ochi până nu deprinde spălatul mâinilor înainte de fiecare masă, chiar dacă gestul în sine nu ține doar de maniere, ci și de igienă.

Apoi, ai putea întâmpina o mică altă problemă: să nu-şi dorească să se despartă de jucării, cărți sau alte obiecte preferate nici la masă. Explică-i pe înţelesul său că principala activitate la masă este aceea de a mânca şi stârnește-i atenția cu tacâmurile. Inventează un nou joc: al folosirii corecte a tacâmurilor, al aranjării lor la masă şi implică-l în aceste activități. Dar fii conștient că odată lăsat liber la masă, copilul se va juca cu furculița, lingura, cuțitul. Le va îndrepta în sus, va lovi cu ele în masă sau farfurie. Ba mai rău, ar putea sparge câte ceva, așa că înarmează-te cu răbdare. Dacă îi va cădea un tacâm pe jos din neatenție, spune-i să ceară altul.

Potrivit Aureliei Marinescu, autoarea celebrei cărți ,,Codul bunelor maniere‘’ în niciun caz nu ștergem (sau suflăm în) tacâmul luat de pe jos, spunând: nu-i nimic. Explică-i copilului sau, dacă ai făcut-o deja, reamintește-i cum se folosește fiecare tacâm și roagă-l să-ți arate că știe să mânuiască lingura, furculiţa, cuţitul (dacă este deja mărişor) în timpul mesei. Poţi să-l şi premiezi pentru asta, mai ales dacă de fiecare dată le folosește corect, dar nu uita să-l şi corectezi atunci când nu este manierat.

Poziţia la masă

Contează foarte mult cum stăm la masă, de aceea învaţă-l de la bun început să stea frumos, chiar dacă nu îi va reuşi din prima. Dacă i se permite de la început să stea cu picioarele cocoțate pe scaun, va fi mai greu să-l dezveți ulterior. Copilul trebuie să ştie că pe toată durata mesei toți mesenii stau așezați, inclusiv el, fără să dea din picioare, să se legene cu scaunul sau să se bage sub masă, fiindcă e mai interesant acolo.

Pentru început dacă obţii să stea cuminte la masă, e de bine. Urmează apoi lecţia coatelor, care trebuie să fie lipite de corp și nu sprijinite de masă în timp ce mănâncă. Chiar dacă la început nu va adopta prea mult timp ținuta corectă la masă, la un moment dat o va face, deci nu te descuraja.

O altă distracție pentru cel mic ar putea fi joaca cu șervetul de pânză, aşa că n-o rata! Destinația şervetului este de a fi pus în poala sa, nu pe cap, nu aruncat pe ici pe colo. Arată-i cum se așază şi explică-i rolul acestuia, după care intrați în acest mic joc toți membrii familiei! La masă ne așezăm la locul nostru, nu unde vrem. Ca să-i facă plăcere micuţului să stea cu toată lumea la masă şi ca să eviţi să mănânce doar în camera lui, oferă-i privilegiul să-şi aleagă locul, eventual şi scaunul preferat.

Chiar dacă îi este foarte foame şi este nerăbdător să mănânce, e important să-l înveţi să aştepte până s-au așezat și ceilalți și au fost serviți. La fel şi în privinţa terminării mesei. Nu ne ridicăm, până când nu au terminat toți de mâncat.

“Poftă bună!” şi “Mulţumesc!”, în vocabular

Mulţi dintre noi am fost învăţaţi că la masă nu vorbim. Şi totuşi, unii o fac fără să fie consideraţi nemanieraţi. De pildă, francezii la care masa de prânz durează şi două ore, vorbesc mult în timpul mesei. Alţii, precum italienii, sunt foarte vocali la masă. Până la urmă, masa este şi un prilej bun de a povesti fiecare ce a mai făcut în timpul zilei.

Dacă prichindelul este prea mic pentru a ţine conversaţii lungi, poate fi învăţat să folosească cu încredere câteva cuvinte esenţiale unui dialog minim la masă: poftă bună, mulţumesc, te rog. E bine să ştie că masa nu este un loc potrivit pentru certuri şi nici pentru zgomote nepoliticoase. Important ar fi să-l înveţi să mânânce cu gura închisă şi deci să nu vorbească având gura plină, să nu soarbă din supă, să nu plescăie. În rest, va învăţa cu timpul regulile de comportament civilizat, iar bunul simţ îl va ghida atunci când va avea nevoie, dacă baza bunelor maniere îi va fi clădită de părinţi încă din copilărie.

CELE MAI POPULARE ARTICOLE

Baietel sau fetita

0 28946
Esti curios/curioasa sa afli sexul urmatorului tau bebelus? Incearca aplicatia de mai jos si vei afla!
Cati copii vei avea?

Reclama ta aici!