Desene animate pentru copii
Planse de colorat
Cantece pentru copii
Home Arhiva 2014 noiembrie

Arhiva lunaranoiembrie 2014

0 874
Bebelus agitat

În viața lor din burtică, bebelușii stau tot timpul la căldură. De aceea – spun specialiștii – bebelușilor le plac atât de mult lucrurile calde și de aceea, căldura este primul remediu care te ajută să liniștești un bebeluș agitat.

Baia caldă

O baie caldă (nu fierbinte) relaxează întotdeauna bebelușul. Căldura și mediul lichid îi amintesc de confortul pe care îl resimțea în burtica mamei, când toate nevoile lui erau îndeplinite și se simțea protejat.

Pătura caldă

Învelește bebelușul agitat într-o pătură caldă (pe care ai ținut-o pe un calorifer timp de câteva minute). Înfășoară-l bine, dar nu foarte strâns și vei vedea că cel mic se va liniști în câteva minute.

Căciulița caldă

Pentru că ”termostatul” bebelușilor nu este atât de bine reglat ca al nostru, ei pierd foarte repede căldura, în special prin extremități. Pentru a-ți face o idee, dacă bebelușul stă cu capul descoperit într-o noapte mai răcoroasă, este ca și când un adult ar ieși afară în zăpadă doar în pijama. Acoperă capul bebelușului cu o căciuliță pe care ai încălzit-o puțin înainte (atenție, căciula nu trebuie să fie fierbinte!) și cel mic se va opri imediat din plâns.

Căldură de la mami

Sau la tati… Cel mai rapid mod de a liniști un bebeluș atunci când are colici sau este agitat, aparent fără motiv, este să-l pui cu pielea pe pielea ta și să-l acoperi cu o păturică. Atunci când este pus direct pe piele, cel mic simte atât căldura ta, cât și bătăile inimii, ritmice și liniștitoare pentru el, căci îi sunt cunoscute bine încă de pe vremea când creștea în burtica ta.

Sursa: unica.ro

0 986
Stresul in sarcina

Stresul este foarte periculos în viaţa de zi cu zi, pentru noi toţi, însă pentru femeile însărcinate este şi mai dăunător. Este important să ştii că stresul în sarcină poate avea efecte secundare periculoase asupra fătului, de aceea este esenţial să îl reduci cât poţi de mult prin câteva măsuri sigure în această perioadă.

Potrivit specialiştilor, hormonii din timpul stresului pot traversa foarte uşor placenta, ajungând astfel la bebe. Consecinţele pot fi extrem de neplăcute, printre ele numărându-se travaliul prematur, avortul spontan, apariţia preeclampsiei, a anxietăţii cronice, a insomniei sau nou-născut cu greutate mică la naştere. Unele se văd mai târziu, atunci când copilul creşte. Acesta poate dezvolta probleme de comportament şi învăţare.

Stresul în sarcină – cauze

Sarcina aduce cu sine o multitudine de schimbări fizice şi psihice la care organismul viitoarei mămici este supus. De la greţurile de dimineaţă, până la kilogramele în plus şi complicaţiile care pot apărea pe parcursul celor nouă luni, toate au un impact considerabil asupra stării emoţionale a femeii însărcinate. Pe lângă acestea, stresul din timpul sarcinii este cauzat şi de factori precum:

  • schimbările hormonale care au loc în organism odată cu instalarea sarcinii se numără printre principalele surse de stres
  • teama de a nu avea o sarcină cu probleme se manifestă în cazul tuturor femeilor însărcinate, care din dorinţa de a avea o sarcină uşoară şi un copil sănătos ajung să se îngrijoreze nejustificat în legătură cu evoluţia normală a fătului.
  • schimbările fizice sunt o sursă semnificativă de stres în timpul sarcinii, mai ales dacă obişnuieşti să acorzi o atenţie sporită siluetei tale.
  • responsabilităţile pe care le presupune aducerea pe lume a unui bebeluş contribuie semnificativ la accentuarea tensiunii şi a stării de încordare a gravidei.

Stresul în sarcină – simptome

  • insomnie
  • oboseală
  • concentrare scăzută
  • anxietate
  • hipertensiune arterială
  • dureri de cap

Cum reduci stresul în sarcină?

  1. Odihneşte-te ori de câte ori te simţi uşor obosită. Somnul în sarcină este mai mult decât necesar. Somnul este un calmant natural. În plus, lipsa de somn determină creşterea nivelului hormonilor care induc stresul şi care au efecte negative majore asupra sarcinii, indiferent de stadiul acesteia.
  2. Adoptă o dietă echilibrată, bogată în nutrienţi esenţiali; aceştia ajută la întărirea sistemului imunitar şi la combaterea bolilor.
  3. Fă sport sau mişcare fizică moderată în timpul sarcinii; acesta ajută la combaterea complicaţiilor în timpul sarcinii şi la eliberarea hormonilor de stres din organism.
  4. Apelează la masajul prenatal.
  5. Petrece timp cu cei dragi, discută cu ei despre ce ţi se întâmplă, despre neliniştile tale legate de sarcină.
  6. Păstrează o atitudine pozitivă şi încearcă să înţelegi că îngrijorarea excesivă nu va rezolva problemele care te neliniştesc, dimpotrivă, le va accentua.
  7. Citeşte o carte, documentează-te despre ce înseamnă să fii mămică, mergi la cumpărături, ascultă muzică, fa-ţi timp pentru lucrurile pe care în mod normal le neglijezi, din cauza lipsei de timp.

Sursa: unica.ro

0 1018
Simptome dupa nastere

După naştere trebuie să fii foarte atentă la mesajele pe care organismul tău încearcă să ţi le transmită. Sarcina şi naşterea te-au solicitat foarte mult, de aceea este posibil să manifeşti anumite simptome anormale. Iată 6 simptome care trebuie să te îngrijoreze după naştere.

Temperatura mare (38°C sau mai mult) – temperatura mare, mai ales daca este insotita de frisoane, poate fi un semn de infectie. Nu trebuie sa ignori acest simptom, deoarece o infectie poate fi foarte periculoasa pentru tine. In cazul in care faci o infectie dupa nastere, starea ta se poate agrava foarte repede daca nu este tratata la timp si corect, deoarece organismul tau este inca slabit. Cele mai posibile localizari ale unei infectii sunt incizia operatiei (in cazul in care ai nascut prin cezariana) sau cusaturile epiziotomiei.

Sângerare masivă bruscă (poate fi insotita de ameteala, transpiratie si senzatia de lesin). Pierderea de sange este normala dupa nastere, insa in cazul in care observi ca hemoragia este severa (cantitate mare) sau isi schimba culoarea trebuie sa mergi imediat la spital.

Tensiune arterială crescută – masurarea tensiunii arteriale trebuie facuta in primele 6 ore dupa nastere, insa in cazul in care stii ca ai probleme trebuie repetata macar o data pe zi in prima saptamana dupa nastere. In cazul in care valoarea mica (diastolica) este mai mare de 90 ar putea fi un semn al preeclampsiei si se considera un risc de eclampsie.
Durerea de cap puternică –  poate constitui un efect advers al anesteziei (fie ea epidurala, rahianestezie sau generala) si ar trebui sa anunti medicul despre aceasta cat mai repede posibil. In primele trei zile dupa nastere, o durere foarte puternica de cap poate fi un simptom al preeclampsiei, care se poate produce si dupa nastere, nu numai in timpul sarcinii.

Dureri în piept – aceste dureri pot fi semn de infectie respiratorie sau intinderi musculare, insa pot fi si simptome ale unui embolism pulmonar, prin urmare nu trebuie ignorate.

Dificultăţi de respiraţie  –  In cazul in care ti se taie respiratia sau ai senzatia ca aerul este insuficient si acest simptom nu dispare dupa ce te odihnesti, trebuie sa chemi imediat o ambulanta sau sa mergi la spital. Dificultatile in respiratie pot fi cauzate de un embolism pulmonar (un cheag de sange se blocheaza intr-unul dintre vasele de sange ale plamanilor) care poate fi fatal.

Sursa: unica.ro

0 846
Cruste de lapte

Foarte des întâlnite la sugari, crustele de lapte (dermatita seboreică) nu reprezintă o afecţiune gravă. Deşi au aspect neplăcut, cojiţele care se formează pe pielea capului bebeluşului nu îl deranjează pe copil, pentru că nu îl dor şi nici nu îi dau senzaţia de mâncărime. Ele vor trece cu timpul, în cele mai multe cazuri după câteva luni, foarte rar persistând până la 2-3 ani. Iată cum să elimini crustele de lapte.

Crustele de lapte sunt cojiţe, cruste sau scuame, de culoare gălbuie, ce pot fi unsuroase sau, dimpotriva, uscate, care apar pe pielea capului bebeluşului. În unele cazuri, ele se pot extinde spre zona feţei, pe frunte, sprâncene sau obraji, putând fi însoţite de o uşoară roşeaţă. Nefiind deloc periculoase, ele reprezintă mai mult o problemă estetică, pe care noi, mămicile, vrem să o înlăturăm cat mai repede.

Gălbenuşul de ou este un excelent remediu natural pentru crustele de lapte. Iată ce trebuie să faci: pune un gălbenuş de ou (preferabil, de ţară) într-o ceaşcă,lasă-l la temperatura camerei. Seara, la băiţă, ia gălbenuşul, sparge-l în palme şi spală părul bebeluşului cu el. Masează bine timp de câteva minute pielea capului celui mic, apoi clăteşte bine.

De asemenea, înainte de baie poţi masa pielea capului bebeluşului cu puţin ulei de măsline, iar apoi să speli cu gălbenuş de ou.

Sursa: unica.ro

0 890
Alba ca zapada

Aseara am adormit pe o poveste minunata. Mamica mea s-a gandit sa o citeasca pe toata. Este Alba ca Zapada, ce o stie o lume-ntreaga. Mie-mi place si-mi doresc s-o ascult aceasta iarna in patutul calduros, ce este doar pentru mine. Glasul mamei il aud, si imi face foarte bine. Pot adormi linistit si povestea se sfarseste. Dar maine de la capat, mamica mea o citeste.

Se face cum ca-ntro iarna, Alba ca Zapada fuge. Prin padurea-ntunecata si la pititci ea ajunge. Dara mama ei e vicleana, si-n padure o gaseste. O otraveste cu-n mar si fata se ofileste.

Iar un print frumos pe cal, o salveaza cu-n sarut. Alba ca Zapada invie si ca soti ei s-au avut. Mama vitrega dispare, chiar cu o vraja de-a ei. Caci e rea si nu-i scapare pentru oamenii cei rai.

0 871
Patut Eric Marvis

Cand nou-nascutul tau a crescut si a trecut la etapa in care are nevoie de un pat de om mare este o schimbare majora in viata lui, precum si a ta! Nu exista nici o data precisa pentru a face aceasta miscare si nivelul de acomodare este diferit pentru fiecare copil, desi de obicei parintii gasesc un moment oportun cand copilul implineste varsta de 3 ani. Cheia succesului este sa te inarmezi cu rabdare si sa acorzi timp copilului sa se adapteze cu patul de om mare. La noi gasesti modele de patuturi care iti pot face aceasta trecere mai usoara. Patuturile cu o parte culisabila, vor putea transforma patutul de bebe intr-o canapea, trecerea de la un patut la altul nefiind atat de greu de suportat.

0 828
Bebelus visand

Te intrebi deseori cum se simte oare bebelusul cand viseaza! Ciclul de somn la bebelusi este diferit de al adultilor, caci bebelusii au parte de mai mult somn cu vise decat adultii. Indiferent de ceea ce viseaza aceste vise nu le afecteaza starea ci anumite impulsuri nervoase mai puternice care ajung totusi in muschi, cauzeaza miscarile spontane prin somn ale mainilor si picioarelor. Sunt putin diferite visele dintre adulti si copii. Necesar pentru copii este sa le creem un spatiu al lor, unde sa aibe somnul linistit, si care ar putea fi acest spatiu decat un patut bine amenajat?!

0 815
Copil nedumerit

Dacă ţie nu-ţi place ce ai astăzi de mâncare, ai mai invita pe cineva la masă cu tine? Ai îndrăzni să îl servesti cu ceva ce nici tu n-ai mânca, ai mai spera oare că o să-i placă? Aşa e cu noi, cu ceea ce producem, cu ceea ce gandim. Nu ne putem permite sa facem ceva ce noi n-am putea folosi.
Tocmai de aceea, siguranta si confortul sunt primordiale. Pentru noi, pentru ca stim ca asa simt si copilasii dumneavoastra.
Ne place sa credem ca noi suntem exact ceea ce gandim.

0 985
Bebe citeste

Cine a răsfoit vreodată o carte a lui Paulo Coelho sau a scriitoare Iris Murdoch poate înțelege că fericirea e relativă… Că ea e peste tot și nicăieri. Că oamenii sunt mașini de iubit, și sacrii și profani. Așa este și cu viața copiilor noștri. Trebuie să știm să le răsfoim povestea. Trebuie să înțelegem că ei sunt personajele principale, că ei sunt regizorii și autorii.. Și totuși, le putem crea matricea perfectă din copilărie, oferindu-le tot ce e mai bun : siguranța, confortul, iubirea.
Și știm foarte bine că aceste lucruri vin din regatul lor : pătuțul. Locul în care își petrec prima perioadă a vieții… Noi vrem să vă ajutăm să le scrieți povestea oferindu-vă pătuțuri de calitate, sigure și confortabile!

0 1092
Invata-l la olita

Câte mămici, atâtea păreri despre oliță și câți specialiști, atâtea sfaturi care se bat cap în cap. Unii spun că cel mic nici măcar nu ar fi pregătit să meargă la oliță până spre 3 ani și că forțarea lui poate produce traume, alții cred că este bine să începi antrenamentul pentru oliță cât mai devreme, profitând de faptul că cel mic are în primul an de viață reacții reflexe și că poate fi obișnuit mult mai ușor să facă la oliță. Metodele de mai jos sunt printre cele mai recomandate de către specialiști, dar fiecare are avantajele și dezavantajele ei. Tu pe care o crezi crea mai potrivită?

Antrenament pentru oliță

Ce faci

Stabilești un termen-limită pentru a-l învăța să facă la oliță și faci toate demersurile necesare, cu consecvență. În această perioadă, lași copilul peste zi fără scutec, stai mai mult pe lângă casă și-l duci pe cel mic la baie la anumite ore, întrebându-l dacă are nevoie să meargă la baie – încet-încet va învăța să recunoască singur momentul când ar trebui să meargă. Păstrează scutecul absorbant pe durata nopții într-o primă fază, căci ieșirea de peste noapte este cel mai greu de controlat, iar trezirea pentru schimbarea așternutului vă va epuiza.

Pro și contra: specialiștii spun că această abordare are mari șanse de a forma rapid un obicei al celui mic de de a folosi olița (dacă este pregătit fizic pentru acest mare eveniment), cu condiția să nu presați copilul.

Punctul slab al acestei metode este că trebuie să ai mult timp liber la dispoziție (și să te pregătești pentru multe episoade ude)

Stai la pândă

Ce faci

În jurul vârstei de 2 ani, instalează-i o oliță sau chiar un capac de wc pentru copii peste toaletă și du-l la oliță sau pune-l pe wc atunci când ți se pare că trebuie să meargă. El va asocia mersul la oliță cu momentul în care simte că îi vine să facă pipi (sau nr. 2) și la un moment dat, va vrea singur să se ducă atunci când va simți nevoia.

Pro și contra: Să stai la pândă toată ziua nu e prea plăcut și poate induce tensiune copilului care se va abține să facă atunci când e pus pe oliță sau wc, dar va face pipi imediat ce i-ai pus scutecul la loc. Avantajul acestei metode este că excluzi posibilitatea de accidente – dacă face la oliță bine, dacă nu, are scutecul oricum.

Ofer recompensă!

Ce faci

Pentru fiecare ieșire reușită la oliță, recompensezi copilul cu ceva mic – fie un abțibild, fie o mică jucărioară. Copilul tău va fi suficient de motivat să dorească să meargă la baie, ca un om mare.

Pro și contra

Metoda poate funcționa cu un copil dornic să facă pe plac părinților și să primească atenție și atenții. Riscul este să te ducă la baie degeaba, prefăcându-se că îi vine, doar pentru a obține o nouă recompensă sau de a prelua metoda și pentru alte situații în care tu vei dori să facă ceva, iar el se va lăsa convins doar după o mituireJ

Trecem la chiloțel

Ce faci

Înlocuiești direct scutecul absorbant cu un chiloțel. Îl anunți că dacă simte nevoia să facă pipi trebuie să meargă la baie (îi arăți în prealabil unde este olița și cum se folosește – îl lași să stea pe ea un minut). Probabil că nu va ajunge la baie din prima și va uda destul de multe perechi de chiloței, dar neplăcându-i senzația de a sta ud și neavând alternativă (căci nu te mai întorci la absorbant), se va învăța să meargă la baie când va avea nevoie.

Pro și contra

E cea mai simplă metodă de a învăța un copil să folosească olița, dar nu dă roade cu copiii sensibili, pe care un episod în care au stat cu chiloțeii uzi îi poate deranja foarte tare și-i poate marca pentru multă vreme. Dacă cel mic nu este pregătit pentru trecerea la oliță, regresul poate fi foarte mare și va ajunge să facă la oliță sau wc mult mai târziu decât dacă ar fi făcut-o fără acest ”antrenament” brutal (din punctul lui de vedere).

Sursa: unica.ro

0 806
Mama de gemeni

Dacă bucuria de a aduce pe lume un bebeluș este imensă, cum s-ar calcula ea matematic oare atunci când ești însărcinată cu gemeni? Și la ce unitate de măsură ar trebui să raportăm temerile? Căci, precis, nu sunt înmulțite doar cu doi, ci funcționează după vreo complicată formulă de progresie geometrică. Am adunat o serie de sfaturi de la mamele de gemeni și le dăm mai departe, poate îți sunt (sau îți vor fi:) de folos!

1. NU intra pe forumuri!

Primul și cel mai important sfat atunci când aduci pe lume mai mult de un bebeluș este NU INTRA PE FORUMURI! Nu da nicio căutare despre sarcină multiplă, gemeni, probleme. Serios! Te vei îngrozi să auzi poveștile despre vergeturi, sâni de nerecunoscut, diabet gestațional, preeclampise și naștere, în special despre naștere. Cel mai sănătos lucru pentru tine este să-ți alegi un medic în care ai încredere și 2 prietene de nădejde, care să lucreze în ture – pentru momentele din zi și din noapte în care te apucă vreo panică (și te vor apuca multe!…)

2. Daruri practice

Dacă cineva te întreabă de ce ai nevoie, răspunde fără să clipești ”de scutece!”. Fără glumă – dacă faci un calcul sumar cât te costă scutecele în primul an, vei fi uimită să vezi că ai putea să-ți iei o mașină de banii aceia. Iar dacă faci înmulțirea cu doi, sigur te vor apuca palpitațiile. Așa că sugerează-le politicos rudelor și prietenilor să renunțe la clasicele inimioare de aur sau la maimuțoii de pluș care se vor umple oricum de acarieni și să-i cadorisească pe gemeni cu niște scutece. Toată lumea va fi fericită!

3. Antrenează-ți simțul umorului

Ok, n-o să te mințim – e greu cu unul, darămite cu doi! Chiar și cu ajutoare, vor fi zile când vei vrea să-ți dai ”demisia” din funcția de mamă de gemeni. Singura variantă de a ajunge cu nervii întregi până la prima aniversare va fi să îți antrenezi simțul umorului. Nu-l ai? Problema se spune simplu – ori faci haz de necaz și iei lucrurile mai ușor, ori ajungi la psiholog (sau mai rău). Ce variantă îți sună mai bine?:)

4. Fă-ți o rezervă de geluri antibacteriene

Vei înțelege de ce prima oară când vei ieși la plimbare cu gemenii. Căruciorul vostru dublu va atrage cel puțin 10 necunoscuți/ora de stat în parc, fiecare cu întrebări care mai de care mai intime sau invazive și cu o tendință de a scuipa copiii, să nu se deoache. Unii chiar la propriu. Înarmează-te cu geluri antibacteriene, cu răbdare sau adordează un aer ”inabordabil”, dacă vrei să scapi mai ușor.

5. Ține un jurnal

Doar pentru că sunt gemeni, nu sunt chiar identici – fiecare are prefereințele și ritmul lui. Este posibil să nu vrea să mănânce împreună și nu vor face nr. 2 sincron. Deși pare caraghios, cel mai sigur este să ții un jurnal, în care să vezi cine a mâncat și cât, cine a fost schimbat și când. Vei fi mult prea epuizată să-ți mai dai seama la un moment dat!

6. Fii flexibilă

Renunță la ideea de a crește gemenii ”ca la carte”. Este o misiune imposibilă. Singurul lucru asupra căruia vei avea un oarecare control va fi legat de programul celor mici pe care îl poți stabili nu impunându-l, ci adaptându-te tu la ritmul lor biologic.

7. Acceptă ajutoare. La plural!

Oricât de bine intenționată ar fi mama ta sau soacra, oricât de energică ar fi prietena ta bună, tot va (și vor) obosi la un moment dat în rolul de căpitan secund. Acceptă orice ajutor primești, dar pentru a evita haosul – deleagă bine sarcinile. Stabilește împreună cu soțul tău cine cu ce poate să vă ajute și trasează sarcini, dacă tot aveți voluntari. Înconjoară-te doar de oameni care te pot ajuta cu adevărat, nu de cei care au multe păreri despre cum se cresc copiii, deși ei încă nu sunt părinți.

8. Nu uita să te bucuri

În toată nebunia legată de masă, culcat, îngrijit, plimbat, între vizitele la medici și nopțile nedormite, uiți uneori să te bucuri. E greu, dar e tare frumos și privește partea bună a lucrurilor – ai scăpat cu o ofertă 2 în 1 – faci efortul o singură dată, dar crești 2 copii în același timp! Asta, desigur, dacă nu ai planificat ca ”barza” să mai vină o dată!:)

Sursa: unica.ro

0 860
Fierul in sarcina

Atunci când ești însărcinată ai nevoie de mai mult fier, pentru ca surplusul de oxigen de care are nevoie bebelușul care crește în burtica ta să poată fi transportat prin sânge. Rexervele de fier se epuizează rapid în timpul sarcinii, dacă nu ești atentă la alimentația ta, anemia afectând dezvoltarea bebelușului.

Riscul de anemie crește cu atât mai mult cu cât perioada grețurilor de dimineață (însoțite de vărsături este mai mare) sau dacă ai o sarcină multiplă.

Cantitatea de fier de care ai nevoie în special în trimestrele doi și trei ajunge la aproximativ 25-27 mg pe zi, destul de dificil de asigurat doar din alimentație.

În timpul vizitelor medicale prenatale ți se vor face analize periodice, pentru a se determina cantitatea de fier din organism. Aceasta se poate afla prin analiza nivelului de hemoglobină și a numărului de celule roșii. Hemoglobina este ceva mai scăzută în mod obișnuit în timpul sarcinii, dar medicul va prescrie suplimente de fier dacă valorile sunt prea mici.

Este bine să incluzi în alimentația ta carnea roșie, sfeclă, fructele uscate (caise în special, care te ajută și la prevenirea constipației), cerealele integrale, vegetalele cu frunze verzi (varza kale este mai bogată în fier decât tradiționalul spanac). Nucile, alunele caju, ouăle (atenție la pericolul infectării cu Salmonella!) sunt și ele bogate în fier, la fel ca și sardinele sau somonul, mazărea și lintea.

Medicul care te are în supraveghere va dispune administrarea unui supliment cu fier dacă va considera necesar.

Un plus de vitamina C

Pentru ca fierul să fie mai bine absorbit de către organism, ai nevoie de un surplus de vitamina C. Consumă fructe și legume în stare proaspătă, dacă nu te supără stomacul, ia dimineața o lingură de cătină cu miere (care te ajută și să întărești imunitatea) sau de afine roșii (bune și pentru a preveni infecțiile urinare, des întâlnite în sarcină).

Sursa: unica.ro

CELE MAI POPULARE ARTICOLE

Baietel sau fetita

0 28942
Esti curios/curioasa sa afli sexul urmatorului tau bebelus? Incearca aplicatia de mai jos si vei afla!
Cati copii vei avea?

Reclama ta aici!