Desene animate pentru copii
Planse de colorat
Cantece pentru copii
Home Arhiva 2012 iulie

Arhiva lunaraiulie 2012

0 868
Alaptare corecta

Stim cu totii ca laptele si dragostea de mama nu pot fi inlocuite cu nimic pe lumea asta, asa ca alaptatul in primele luni de viata este foarte important.

Laptele matern este singura hrana adaptata nevoilor nou-nascutului si sugarului tau: garanteaza o dezvoltare buna, se digera foarte usor, pastreaza intact continutul in vitamine si saruri minerale, contine anticorpi si enzime care apara nou-nascutul de boli.

Tu si minunea din viata ta trebuie sa invatati, fiecare in felul sau, modul de alaptare corect. Iti oferim mai jos cateva sugestii care te pot ajuta.

  • Este absolut necesar sa fii calma, sa nu fii tulburata de nimeni si de nimic in timpul alaptarii.
  • Pune nou-nascutul la san inca din primele 2-4 ore dupa nastere.
  • Asigura-te ca ai unghiile taiate scurt, parul este prins si incearca sa nu folosesti deodorant sau parfum.
  • Pune nou-nascutul la san imediat ce s-a trezit, altfel va deveni nervos si nu va prinde bine mamelonul, va inghiti mult aer, va suge cu intreruperi, fara vigoare sau chiar va adormi la san.

Introdu mamelonul si areola in gura sugarului – numai asa presiunea exercitata de miscarile de supt face sa vina laptele prin canalele de scurgere (canale galactofore).

  • Nu indeparta niciodata sugarul de la san.
  • Daca nu a golit sanul si s-a saturat deja, laptele ramas trebuie sa-l mulgi cu mana sau cu pompa, asigurand astfel productia de lapte pentru masa viitoare.
  • Hidrateaza-te bine inainte, in timpul si dupa alaptare.
  • Dupa supt, tine-l pe micut 3-5 minute in brate, cu burta lipita de trupul tau, pentru a evacua aerul din stomac.

Fiecare mamica simte cum este bine sa alapteze piciul, asa ca sfaturile noastre sunt doar niste repere simple pentru ca tu sa stii de unde sa incepi.

Tu poti alege ce varianta crezi ti se potriveste. Oricum ar fi, asigura-te ca piciul iti simte caldura si astfel va sti ca nimic rau nu i se va intampla!

Sursa: depici.ro

0 717
Fatul in luna a treia de sarcina

Toti viitorii parinti isi doresc sa stie cum va arata bebelusul lor. Un nou documentar realizat de specialistii de la BBC le dezvaluie acestora modul spectaculos in care isi formeaza cei mici trasaturile faciale.

Seria “In interiorul corpului uman” a fost lansata in urma cu un an pe celebrul post de televiziune si isi propune sa recreeze cu ajutorul tehnicilor de animatie de ultima ora modul in care se formeaza corpul omenesc.

In cel mai recent episod, oamenii de stiinta au urmarit modul in care se formeaza fetele bebelusilor. Asemanandu-se cu piesele unui joc de puzzle, bucatelele de tesut facial se imbina armonios unele cu altele, formand in cele din urma trasaturile bebelusului.

Cele trei mari sectiuni ale puzzle-ului se intalnesc deasupra buzei superioare si contureaza chipul bebelusului“, afirma prezentatorul emisiunii.
In materialul video de 30 de secunde, specialisti in tehnica 3D s-au straduit sa arate intregul proces care se desfasoara in burtica gravidei, marturisind ca nu a fost deloc usor sa redea modul de formare al fetei bebelusului.
Ceea ce se intampla cu fatul este de-a dreptul minunat. Intre luna a doua si luna a treia de sarcina, micutul isi contureaza practic fata umana. Daca acest proces nu are loc acum, nici nu va mai avea loc pana la momentul nasterii“, a spus prezentatorul.

Sursa: unica.ro

0 677
Insarcinata vara

Bebelusul creste pe zi ce trece, burtica devine din ce in ce mai mare, iar greutatea pe care o porti devine foarte incomoda. Pe deasupra, nici vremea de afara nu te ajuta, caldura si zapuseala transformand perioada de graviditate intr-o adevarata provocare. Sa fii “insarcinata de vara” nu este deloc usor, asa ca ne-am gandit sa-ti venim in ajutor.

Foarte putine persoane isi dau seama cat e de greu sa porti in pantece un copil cand temperaturile de afara depasesc 37 de grade. De aceea, atat medicii specialisti cat si mamici care au trecut prin aceeasi problema vin cu o serie de solutii care sa te ajute sa rezisti mai bine in anotimpul torid. Iata cateva dintre ele:

1. Mananca multa inghetata
Este una dintre cele mai delicioase metode prin care te poti racori cand razele soarelui devin mult prea puternice! Alege arome proaspete, fructate si bucura-te de gustul dulceag al acestui desert fara sa-ti faci prea multe griji pentru silueta: in timpul sarcinii te poti abate de la dieta plictisitoare care iti impune restrictii in mod normal.

2. Porneste aparatul de aer conditionat
Bineinteles ca o plimbare in aer liber este mult mai benefica in ceea ce priveste sanatatea, insa o femeie insarcinata trebuie sa evite canicula, asa ca cea mai potrivita alternativa este pornirea aparatului de aer conditionat. Fii cu mare bagare de seama insa si nu exagera in momentul in care alegi o temperatura scazuta: in mod sigur nu vrei sa te imbolnavesti de-a lungul celor noua luni de graviditate.

3. Mergi la plaja
Cateva ore de bronz sunt extrem de binevenite, insa nu uita umbreluta acasa. Mai mult decat atat, ai grija sa te odihnesti pe sezlong intrucat acesta asigura spatelui sustinerea pe care un prosop nu o garanteaza. Profita de valurile marii sau de apa din piscina si inoata. Inotul este o activitate fizica benefica pentru sanatatea ta si a bebelusului, iar balaceala te va face sa uiti de canicula de afara.

4. Poarta haine lejere
Garderoba unei femei insarcinate trebuie sa indeplineasca o serie de conditii simple. Mai exact, hainutele trebuie sa fie largi, lejere, din materiale naturale si, de preferat, in culori deschise. Opteaza mai ales pentru rochite vaporoase si bluze de in, intrucat te vor proteja suficient de bine de razele soarelui.

5. Combate inflamatiile
Majoritatea femeilor insarcinate se confrunta cu problema edemului de sarcina (umflarea picioarelor). Daca esti o graviduta de vara, atunci aceasta afectiune se manifesta cu atat mai puternic deorece caldura favorizeaza dilatarea vaselor de sange, deci si aparitia umflaturii sau a senzatiei de disconfort. Pentru a scapa de inflamatii, fa-ti curaj si alinta-te cu o baie in piscina. Incearca sa stai intr-o pozitie cat mai verticala, foloseste-ti bratele pentru a te mentine la suprafata si ajuta-te de accesorii de piscina pentru a te mentine la suprafata. Incearca sa stai dreapta deoarece in acest fel nu iti vei suprasolicita spatele.

6. Hidrateaza-te
Uita de regula celor doi litri de apa pe care orice persoana ar trebui sa ii consume zilnic. Cel mai indicat este sa ai in permanenta o sticla langa tine si sa bei ori de cate ori simti nevoia. Tine minte ca de dimineata ne trezim mult mai deshidratati, asa ca incearca sa consumi apa de indata ce incepe ziua. Nu in ultimul rand, aminteste-ti ca una dintre cauzele principale ale nasterilor premature este deshidratarea si ia masuri pentru a evita sa ajungi la medic mai curand decat este cazul.

7. Mananca fructe si legume bogate in fibre
Sarcina si constipatia sunt, din pacate, doi termeni aflati in stransa legatura. De vreme ce este extrem de cald afara si transpiri, pana si putina apa din organism dispare, asa ca intestinele tale au mai mult de lucru. Exista insa solutii pentru a combate aceste probleme: fibrele si lichidele. Include in dieta zilnica pepene rosu, fructe de padure, castraveti si salata, dar si cereale integrale, iar rezultatele nu vor intarzia sa apara.

Sursa: depici.ro

Femeie dieta vegetariana

Cand te pregatesti sa fii mamica organismul tau trebuie sa primeasca toate mineralele si vitaminele necesare pentru dezvoltarea ulterioara a fatului.

Daca faci parte din categoria celor care mananca mai mult verdeturi sau ai adoptat noul stil de hrana “raw vegan”, avem cateva sfaturi care sa te ajute sa iti iei din macare toti nutrientii necesari.

Nu trebuie sa schimbi laptele de soia cu cel de vaca şi nici burgerii vegetarieni cu fripturile suculente ca sa ai un organism sanatos. Si nici nu trebuie sa te lasi influentata de zvonurile, potivit carora, daca esti vegetariana, vei naste un bebelus mai putin voinic.

Cheia succesului pentru o sarcina sanatoasa este sa stii sa iti iei din timp nutrientii esentiali chiar daca in meniul tau nu intra carnea, ouale sau lactatele.

Sunt multe povesti legate de dieta vegetariana, dar pana acum nu s-a demonstrat ca ar putea avea un efect negativ asupra fertilitatii. Daca acumulezi suficiente calorii din dieta ta bazata pe cereale, legume, fructe si seminte, nu trebuie sa iti faci griji ca organismul tau va avea de suferit.

Singura restrictie ar fi la produsele din soia (lapte de soia, tofu), pe care trebuie sa le consumi in maxim trei portii pe zi. Asta pentru ca soia contine izoflavonoide (hormoni naturali) precum genisteina.

Acesta are o structura chimica asemanatoare cu estrogenul, iar o doza prea mare din acest hormon ar putea sa iti dea peste cap ovulatia. Studiile au aratat si ca genisteina poate distruge lichidul seminal si il impiedica sa ajunga la ovule. Asadar, nu ajuta la conceptie.

Principalele ingrediente care trebuie sa ai grija sa nu lipseasca din dieta ta vegetariana sunt calciul, vitamina D, vitamina B12, acidul folic si Fierul. Ca sa fii sigura ca ai un aport suficient din aceste vitamine si minerale iata cum trebuie sa mananci:

Calciul este absoult necesar daca vrei sa ai oase sanatoase atat tu, cat si bebelusul. Desi nu e un ingredient lipsa din meniurile vegetariene, e bine sa iti iei un supliment din legumele sau fructele care il au din plin.

Adauga in dieta zilnica seminte de floarea soarelui, alune de padure, humus si o portie dubla de brocoli. Poti chiar sa mananci o bucata de tofu sau sa bei un pahar de lapte de soia. Ai grija, insa, sa nu intreci masura cu aceste produse.

Vitamina D lipseste din multe diete, nu numai din cele vegetariene, dar organismul uman o poate sintetiza singur de la soare. Asa ca, o jumatate de ora in parc sau la plaja timp de cateva zile pe saptamana poate fi reteta pentru asigurarea vitaminei D.

Nu uita de crema de protectie solara daca nu vrei sa ramai cu arsuri pe piele. Poti sa iti mai iei un supliment de vitamina D si din cereale.

Vitamina B12 o poti lua din paine si cereale, din produse pregatite pe baza de drojdie. In cazul in care nu iti plac, poti acoperi deficitul cu suplimente.

Fierul ajuta circulatia sangelui si intareste sistemul imunitar. Este un mineral care nu lipseste, de obicei, din dieta vegetariana pentru ca e continut de multe legume, dar mai ales de spanac.

Acidul folic este foarte important pentru o viitoare sarcina pentru ca previne anomaliile sistemului neurologic si ale coloanei vertebrale a viitorului copil. Cele mai bune surse vegetariene pentru acidul folic (sau vitamina B9) sunt legumele cu frunze verzi (salata, spanacul), papaya si capsunele.

Acizii grasi Omega 3 sunt foarte importanti pentru dezvoltarea creierului si a sistemului nervos central al copilului. De obicei, se gasesc in peste, dar pentru vegetarieni o sursa buna de acizi grasi pot fi uleiul de masline si algele.

Proteinele sunt importante in formarea tesuturilor si dezvoltarea musculaturii. Desi cele mai bune proteine se gasesc in carnuri de pui si de peste, nu inseamna ca vegetarienii nu au solutii. Surse bune de proteine sunt fasolea uscata, mazarea, orezul, nucile castanele si alunele.

Discuta despre dieta ta vegetariana cu medicul ginecolog. Daca va fi nevoie, acesta iti poate recomanda suplimente cu vitamine si minerale care sa te ajute sa iti mentii organismul sanatos pentru o viitoare sarcina.

Sursa: unica.ro

0 697
Alimentatia in sarcina

Gravidutele din intreaga lume care sustin ca impart mancarea pe care o consuma cu bebelusul lor deoarece acesta simte aroma alimentelor au dreptate! Viitoarele mamici au posibilitatea de a le modela bebelusilor lor  preferintele gastronomice inca din momentele in care acestia sunt doar fetusi, sustin specialistii.

Oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca nu e niciodata prea devreme sa il ghidezi pe micutul tau in alegerea unui stil de viata sanatos din punct de vedere alimentar, ba dimpotriva: felurile de mancare pe care le consumi de-a lungul celor noua luni de sarcina ii vor modela bebelusului preferintele gastronomice de mai tarziu.

Medicii au ajuns la concluzia ca fatul simte gustul mancarii pe care o consuma mama si ca, dupa nastere, aromele de care se bucura femeia sunt transmise prin intermediul laptelui de san catre nou-nascut. Mai mult decat atat, specialistii sustin ca preferintele culinare ale mamei sunt transmisibile catre bebelus.

Profesorul Linda Bartoshuk, cercetator al Universitatii din Florida, subliniaza faptul ca un bebelus care este expus la cat mai multe arome de la o varsta frageda, va fi o persoana care nu face nazuri la mancare.
Imi place sa le spun propriilor mei copii ca ei sunt facuti din spanac si inghetata pentru ca acestea sunt doua dintre alimentele pe care le consumam in mod excesiv in timpul sarcinii. Pe masura ce cresteau, mi-am dat seama ca si lor le plac foarte mult aceste feluri de mancare. In urma rezultatelor studiului am descoperit ca nu faptul ca le pregatesc extrem de des acasa este responsbail pentru preferinta lor, ci gusturile pe care le-am transmis in timpul sarcinii“, a spus cercetatoarea.
Tu ai avut un fel de mancare preferat de-a lungul sarcinii? Ai observat ca micutul tau obisnuieste sa te roage sa prepari acest fel de mancare? Spune-ne mai multe in sectiunea de comentarii.

Sursa: depici.ro

0 715
Dieta cu ciocolata

Daca vrei ca programul tau de slabit sa dea rezultate eficiente, trebuie sa renunti la bunatatile pe care le-ai devorat cu pofta de-a lungul sarcinii. Daca simti din cand in cand nevoia de ceva dulce, poti totusi sa gusti ciocolata neagra.

Studii recente ale specialistilor din strainatate au demonstrat ca daca mancam cu moderatie anumite tipuri ale acestui desert, forma corpului nostru nu va suferi schimbari dramatice.

70% cacao pura
Cea mai mare problema cu ciocolata din supermarketuri este ca are in compozitie o cantitate prea mare de zahar rafinat, grasimi daunatoare si prea putin cacao pur. In cea mai mare parte a produselor de pe rafturi se regasesc doar 26 de procente de cacao, pe cand in ciocolata neagra acesta se regaseste intr-o cantitate considerabila.

Daca iti doresti sa revii la silueta perfecta pe care o aveai inaintea sarcinii, ai grija sa achizitionezi doar deserturi care contin 70% cacao pura.

Beneficii asupra sanatatii
Bogata in vitamine, fier, potasiu, calciu, vitamina A si vitamina E, odata ingerata ciocolata neagra joaca un rol esential in mentinerea sanatatii musculare si nervoase. Mai mult decat atat, ciocolata neagra contine magneziu, care este foarte bun in combaterea stresului si a starilor de anxietate.

Ciocolata neagra este bogata in antioxidanti, care lupta impotriva radicalilor liberi din corp. Acestia din urma favorizeaza imbatranirea prematura si aparitia bolilor de inima, asa ca o cantitate moderata de ciocolata neagra va contribui la minimizarea efectelor negative pe care le au asupra corpului.

Care este cantitatea ideala?
Doua patratele de ciocolata sunt suficiente pentru o proaspata mamica aflata la dieta. Le poti servi atat dupa masa de pranz, cat si seara, si desi ti se va parea o cantitate mica, vei observa ca ea va satisface cu succes nevoia de a gusta un desert delicios pe care o resimti ocazional.

Atentie! Daca esti o mama care alapteaza, este recomandat sa NU tii aceasta dieta pe perioada cat bebe este hranit la san.

Sursa: depici.ro

0 688
Bebelus tinand de mana pe mama

Sufocarea este una dintre marile urgente cu care ne putem intalni si care netratata poate fi fatala. De obicei este cauzata de mancare sau de obiecte blocate la nivelul traheei, mai ales in cazul copiilor si sugarilor.

Obstructia cailor aeriene superioare (sufocarea) inseamna blocarea cailor aeriene cu un bol alimentar sau un corp strain. Primul semn care ar trebui sa ne alerteze ca o persoana se sufoca este ca aceasta isi duce mainile la gat, potrivit lectiadeprimajutor.ro.

Sufocarea la nou-nascut si sugar poate fi:

  • usoara – copilul plange, tuseste, dar respira
  • severa – copilul nu mai tuseste, respiratiile sunt doar aparente (nu mai intra si nu mai iese aerul) si nu scoate sunete.

In cazul in care observi obstructie severa de cai aeriene superioare la sugarul tau, suna de urgenta la 112 si solicita ajutor calificat!

Manevra Heimlich

1. Pana la sosirea echipajului medical puteti incepe efectuarea manevrei Heimlich (compresiuni abdominale, figura 1):

  • ia nou-nascutul pe unul din antebratele tale. Cu ajutorul celuilalt antebrat pune nou-nascutul cu fata in jos, cu capul mai jos decat restul trunchiului. Cu degetele aratator si mijlociu sprijina pometii obrajilor sau cu palma sustine barbia bebelusului.
  • cu podul palmei libere aplica cinci lovituri între omoplati (lovituri interscapulare).

Compresiuni toracice

2. Compresiuni toracice (figura 2)

  • sustine capul victimei si intoarce-l cu fata in sus prin prinderea lui intre antebratele tale ca un sandwich. ATENTIE! Din nou capul trebuie sa fie mai jos decat restul trunchiului.
  • efectueaza cinci compresiuni toracice la fel ca pentru compresiuni toracice externe, mai scurte si rare. ATENTIE! Sunt interzise compresiile abdominale la sugar si nou-nascut. Acestea sunt inlocuite de compresiuni toracice.
  • repeta secventele loviturilor interscapulare cu cele ale compresiunilor toracice pana cand reusesti sa eliberezi caile aeriene ale bebelusului sau nou-nascutul devine inconstient.

Supravegheaza bebelusul pana la sosirea ajutorului calificat.

Sursa: depici.ro

0 749
Ingrijirea dintilor in sarcina

Neglijarea igienei orale este daunatoare fertilitatii ca si obezitatea, care poate intarzia conceptia cu doua luni de zile, sustin specialistii. Acestia recomanda folosirea atei dentare in mod regulat, precum si vizite periodice la cabinetul stomatologului.

Ai probleme cu gingiile? Expertii sustin ca poti avea intarzieri in conceptie si pana la 7 luni, fata de intarzierile normale de pana la 5 luni. Specialistii cred ca adevarata cauza este inflamarea gingiei, care poate duce la o serie de reactii care pot distruge functionarea normala a corpului uman.

O alta boala care afecteaza gingiile, paradontoza, este strans legata de afectiunile inimii, tipul 2 de diabet cat si de avortul spontan.

“Pana acum, nu a mai fost publicat nici un studiu care sa demonstreaze faptul ca igiena cavitatii bucale poate sa afecteze sansele unei femei de a avea copii. Acesta este primul care arata ca neglijarea sanatatii gingiilor poate afecta fertilitatea“, sustine cercetatorul sef Roger Hart din cadrul University of Western Australia.

Oamenii de stiinta sfatuiesc femeile sa faca o vizita la medicul stomatolog, pe langa renuntatul la fumat si la alcool. Mai mult, doamnele trebuie sa isi mentina o greutate normala si constanta intr-un mod sanatos si sa ia suplimente de acid folic.

Doctorul expert in fertilitate Alan Pacey spune ca este normal ca o femeie sa se asigure ca este sanatoasa daca vrea sa aiba copil. Se pare ca aproximativ 10% din populatia globului sufera de paradontoza.

Sursa: depici.ro

0 673
Vergeturile in sarcina

Burtica ta a fost timp de 9 luni casuta pentru un bebelus minunat, iar din dragoste pentru acesta nu ai vrut sa folosesti creme pentru vergeturi, ce contin substante care pot afecta dezvoltarea fatului.

De multe ori sarcina iti afecteaza in mod iremediabil silueta si structura corpului. Fie ca ai nascut prin cezariana sau normal, pielea ta are foarte mult de suferit si nu trebuie sa te miri daca din primele luni de sarcina observi aparitia vergeturilor.

Vergeturile sunt firisoare inestetice albe sau vinetii. Cele mai frecvente locuri in care apar vergeturi sunt coapsele, fesele si burtica, iar vestea care te va supara este ca nu vor disparea definitiv niciodata.

Daca in timpul sarcinii nu ai fost preocupata de aceasta problema si ai preferat sa te preocupi doar de sanatatea bebelusului, acum a venit momentul sa ai grija si de corpul tau.

In cazul in care te confrunti cu astfel de probleme, trebuie sa stii ca nu ai de ce sa investesti sume considerabile in produse care iti promit ca te scapa de vergeturi.

Metoda optima de a trata vergeturile consta intr-o dieta echilibrata si o hidratare optima a corpului. Astfel, in loc sa investesti bani in creme si geluri este mai bine sa ii investesti in mancaruri sanatoase care iti ajuta pielea sa se regenereze.

Ca si in lupta cu celulita, si in tratarea vergeturilor este foarte importanta hidratarea, asa ca nu uita sa bei opt pahare de apa pe zi.

De asemenea, este important sa ii furnizezi organismului vitaminele A, C si E, precum si zinc. Acesti nutrienti sunt responsabili de regenerarea celulara, procesul natural care te va ajuta in lupta cu vergeturile. Acesti nutrienti ii poti gasi in peste, salata, spanac, oua, fasole, semnite si nuci.

Pentru a ajuta din exterior la regenerarea pielii, in zonele afectate de vergeturi, poti incerca unele tratamente naturale.

Un astfel de tratament natural are la baza uleiul de masline si gelul de aloe vera. Pentru a prepara o lotiune foarte eficienta in estomparea vergeturilor ai nevoie de:

  • jumatate de cana de ulei de masline
  • un sfert de cana de gel de aloe vera
  • 6 capsule de vitamina E
  • 4 capsule de vitamina A.

Initial se amesteca intr-un castron vitaminele A si E si ulterior se adauga uleiul de masline si gelul de aloe.

Compozitia se amesteca bine, pana rezulta un compus omogen.

Lotiunea se aplica pe coapse, pe abdomen, pe fese si pe gambe, masand usor.

Un alt tratament eficient este cel pe baza de vitamina C. Ai nevoie pentru a prepara acest tratament doar de vitamic C si zahar. Foloseste zaharul pe post de exfoliant, in zonele cu vergeturi, in timpul dusului. Prin exfoliere, cureti pielea de celulele moarte si incurajezi dezvoltarea de noi celule.

Dupa dus, ia doua tablete de vitamina C pisate marunt si amesteca-le cu o lingura de crema de corp obisnuita. Amesteca bine, pana cand particulele din tabletele de vitamina C se incorporeza perfect in lotiunea de corp. Aplica aceasta crema pe tot corpul, insistand in zonele cu vergeturi.

Sursa: depici.ro

CELE MAI POPULARE ARTICOLE

Baietel sau fetita

0 28942
Esti curios/curioasa sa afli sexul urmatorului tau bebelus? Incearca aplicatia de mai jos si vei afla!
Cati copii vei avea?

Reclama ta aici!