Desene animate pentru copii
Planse de colorat
Cantece pentru copii
Home Arhiva 2011 aprilie

Arhiva lunaraaprilie 2011

0 609
Nastere prematura

Administrarea de progesteron in timpul sarcinii cu risc poate reduce incidenta cazurilor de nastere prematura cu 45%, anunta cercetatorii americani intr-un studiu recent.

Cele mai noi studii realizate de Columbia Laboratories Inc si Watson Pharmaceuticals Inc aduc o raza de speranta mamelor diagnosticate cu sarcina cu grad inalt de risc.

In lumea intreaga se nasc anual peste 12 milioane de copii prematuri, dintre care 500 de mii numai in Statele Unite.

Concluziile studiului demosntreaza ca exista posibilitatea de-a identifica gravidele cu risc si de a reduce rata bebelusilor nascuti inainte de termen printr-un procedeu pe cat de simplu, pe atat de eficient: tratamentul cu un hormon natural, pe nume progesteron.

Bebelusii nascuti inainte de saptamana 33 prezinta un risc ridicat de deces si probleme de sanatate si dezvoltare psihomotorie pe termen lung.

In SUA, de exemplu, 12,8% dintre copiii nascuti in 2008 au aparut pe lume inainte de termen, cu risc mare de a deceda in primul an de viata, dar si cu probleme respiratorii, paralizie cerebrala, dizabilitati intelectuale sau probleme cu vazul si auzul.

Descoperirile savantilor americani, publicate in revista Ultrasound in Obstetrics and Gynecology, vor fi de ajutor companiilor farmaceutice in lupta lor pentru aprobarea unui nou medicament, si anume un gel pe baza de progesteron. Potrivit companiilor, acesta urmeaza sa fie aprobat in a doua jumatate a anului. Administrat in timpul sarcinii, poate ajuta gravidele sa duca sarcina la termen.

Echipa a studiat 458 de femei cu un col uterin scurt, dintre care o parte a fost tratata cu gelul cu progesteron, iar o parte doar cu un medicament placebo (cu principii inacticve). Numai 8,9% dintre femeile carora li s-a administrat progesteron au nascut inainte de saptamana 33, comparativ cu 16,1% din gravidele care au fost tratate cu medicamentul inactiv.

Doar 3 procente dintre bebelusii nascuti de femeile carora li s-a administrat progesteron au avut probleme respiratorii la nastere, fata de 7,6% in randul bebelusuilor ale caror mame au fost tratate cu un medicament placebo.

Daca te numeri si tu printre mamicile cu un col uterin scurt, fa tot posibilul si stai cat mai mult intinsa, fara sa-ti soliciti fizic organismul. Asta pentru ca pana cand medicamentul va ajunge si pe piata din Romania, va mai trece ceva timp. Pana atunci, noi iti uram sa ai o sarcina lipsita de… surprize.

Sursa: depici.ro

0 707
Sangerari intermenstruale

Sangerarile care apar in timpul ciclului menstrual ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru orice femeie. Desi exista cazuri in care acestea pot fi consierate normale, sangerarile vaginale sunt si semnul unor probleme grave de sanatate cum ar fi aparitia unui cancer.

Sangerarile vaginale ar trebui sa te trimita de urgenta la medic, indiferent care este cauza lor. Numai ginecologul poate sa iti spuna daca este vorba despre ceva grav sau daca aparitia lor este un lucru normal.

Care sunt cauzele sangerarilor intermenstruale?

In momentul in care embrionul se fixeaza in uter, pot aparea unele sangerari. De aceea, aparitia lor poate fi primul semn ca ai ramas insarcinata sau, mai grav, semnul unei sarcini ectopice.

In timp ce unele femei pot observa doar prezenta unor pete colorate pe lenjeria intima, in cazul altora sangerarile pot fi mai puternice. Ele apar, de obicei, in decursul celei de-a doua saptamani de la momentul in care ovulul a fost fecundat. Un examen ginecologic iti va spune cu siguranta daca vei deveni mamica.

Pilulele contraceptive pot cauza sangerari intermenstruale?

Daca ai schimbat recent metoda de contraceptie sau tipul de pilule pe care il folosesti, atunci unul dintre efectele secundare este chiar aparitia micilor sangerari din timpul ciclului.

Cu timpul, pe masura ce organismul se obisnuieste cu ele, sangerarile dispar. Steriletul si contraceptivele injectabile pot avea si ele acelasi efect secundar. Intreruperea brusca a oricarei metode de contraceptie hormonala poate duce la aparitia sangerarilor.

Cand e obligatoriu sa mergi la doctor?

Nu trata cu indiferenta aparitia unor astfel de probleme si nu iti pune diagnostic singura. De fiecare data cand observi schimbari in timpul cilului menstrual trebuie sa ceri sfatul unui medic. O consultatie este obligatorie:

  • Daca sangerarile intermenstruale apar in fiecare luna, dureaza mai mult de cateva zile sau sunt abundente.
  • Daca iei pilule contraceptive si apar sangerari. Nu schimba tratamentul fara sfatul medicului.
  • Daca esti insarcinata si ai sangerari vaginale.
  • Daca esti la menopauza si ai sangerari vaginale. Acestea pot fi semnul unui cancer.

Cancerul uterin, cancerul cervix-ului sau cancerul vaginului sunt semnalate de aparitia unor sangerari. Se poate sa fie singurele semne pe care ti le va transmite organismul.

In paralel, daca in timpul actului sexual simti durere, atunci e bine sa mergi la medic. Si alte afectiuni ale organelor genitale cum ar fi polipii uterini, fibrozele, infectiile vaginale sau alte traumatisme suferite la nivelul vaginului pot da sangerari.

Se poate sa nu fie vorba de nimic cu adevarat alarmant, dar in cazul in care problemele apar din pricina unor boli grave, e bine sa le descoperi si sa le tratezi in faza incipienta. Uneori, o vizita la medic, facuta la timpul potrivit, poate sa iti salveze viata!

Sursa: depici.ro

0 681
Contraceptive injectabile

Contraceptivele injectabile sunt o metoda hormonala de prevenire a unei sarcini nedorite. Bazate, in general, doar pe progesteron obtinut prin sinteza, acestea actioneaza in acelasi mod ca pilulele contraceptive si au o eficienta de 99% in prevenirea sarcinii.

Alaturi de pilula combinata si minipilula, contraceptivele injectabile sunt unele dinte cele mai eficiente metode de contraceptie.

Doar una din 100 de femei risca sa ramana insarcinata daca le foloseste. Injectia cu contraceptive este si una dintre metodele care nu iti dau batai de cap pentru ca nu trebuie sa tii minte sa iei o pastila in fiecare zi, uneori la aceeasi ora.

Daca mergi la medic si acesta iti recomanda sa folosesti contraceptivul injectabil, atunci e bine sa ii spui si ce alte medicamente iei in paralel. Unele dintre ele pot interactiona cu efectele injectiei.

Printre ele sunt si antibioticele, antiepilepticele sau pastilele impotriva tuberculozei. De asemenea, daca folosesti acest fel de contraceptie, cere intotdeauna sfatul medicului cand trebuie sa mai urmezi si altfel de tratamente. Unele medicamente pot scadea eficienta injectiei.

Cum se administreaza injectia contraceptiva?

Daca aceasta este metoda alesa de tine alaturi de medic, atunci va trebui sa mergi cam o data la trei luni la cabinet pentru a primi injectia. Aceasta se face intramuscular, iar de aici hormonul se elibereaza incet in organism, oprind ovulatia.

Pentru prima injectie e bine sa mergi la doctor in primele 4 zile ale ciclului menstrual. Apoi, medicul te va programa pentru urmatoarea injectie in functie de perioada de protectie pe care o ofera contraceptivul.

Daca nu ajungi la timp pentru urmatoarea injectie, atunci medicul iti va recomanda si alte metode de protectie si iti va face un test de sarcina inainte sa iti administreze urmatoarea doza.

Avantajele contraceptivelor injectabile

Pe langa faptul ca trebuie administrata doar de cateva ori pe an, un alt avantaj al injectiei contraceptive este faptul ca poate fi folosita si in perioda alaptarii, insa dupa ce bebelusul implineste 6 saptamani.

Pentru ca nu contin estrogeni, contraceptivele injectabile pot fi folosite de femeile care nu pot lua anticonceptionale combinate. In cazul in care le alegi, vei observa si o ameliorare a dismenoreei si a sindromului premenstrual.

Dezavantajele contraceptivelor injectabile

Contraceptivele injectabile pot duce la aparitia amenoreei (lipsa menstruatiei) dupa o perioada lunga de utilizare. Fertilitatea revine dupa un timp indelungat, uneori abia dupa un an.

Te poti trezi si cu unele efecte secundare nedorite: disconfort abdominal, balonare, ingrasare, dureri de cap, modificari ale libidoului, menstruatii neregulate.

Nu sunt recomandate femeilor care sufera de osteoporoza, care au sangerari genitale din cauze necunoscute, daca exista risc de aparitie a tromboflebitei, a infarctului sau a accidentelor vasculare, daca esti fumatoare si ai peste 35 de ani.

La primul semn pe care organismul ti-l da si daca te confrunti cu aceste efecte secundare, mergi la medic.

Sursa: depici.ro

0 716
Limfomul Hodgkin in sarcina

Limfomul Hodgkin este un tip de cancer care afecteaza cel mai adesea persoanele tinere, astfel ca depistare acestuia in sarcina nu este un lucru iesit din comun. Vestea buna este ca sansele de vindecare sunt mari.

Limfomul Hodgkin este un cancer al sistemului limfatic caracterizat prin aparitia unor celule atipice, care au mecanisme ce le permite sa scape de sub controlul organismului.

Celulele nu sunt detectate ca anormale, ca atare nu vor fi indepartate si li se permite inmultirea libera. Astfel, limfomul se va manifesta printr-o tumora solida.

Anumite simptome care persista mai mult de doua saptamani pot ascunde in spatele lor diagnosticul de limfom Hodgkin. Acestea pot fi:

  • umflaturi nedureroase ale ganglionilor la nivelul gatului, subratului sau vintrei
  • febra
  • transpiratie nocturna
  • pierderea in greutate fara motiv
  • prurit al pielii

Pentru depistarea bolii, doctorul oncolog va recurge la efectuarea unei biopsii, in urma careia va vedea daca tesutul pielii contine celule canceroase.

Sansa de recuperare si alegerea tratamentului depind de stagiul bolii, de cat de mult s-a raspandit in corp, de marimea ganglionilor umflati, de rezultatul testelor de sange (trimitere la articolul Testele obligatorii in sarcina), dar si de varsta si sexul pacientului.

O problema aparte o constituie depistarea limfomului Hodgkin in sarcina. In aceste conditii, tratamentul trebuie ales cu atentie, astfel incat sa afecteze cat mai putin fatul.

Gravidele a caror sarcina nu a depasit primul trimestru sunt sfatuite sa recurga la o intrerupere. Daca femeia alege sa continue sarcina, terapia este, cel mai adesea, amanata pana dupa nastere – asta in conditiile in care se constata ca evolutia cancerului este lenta si doar daca acesta este localizat deasupra diafragmei.

Daca totusi se impune inceperea imediata a tratamentului, pacientele trebuie sa aleaga intre terapia cu radiatii si chimioterapie. Din pacate, ambele variante pot afecta serios dezvoltarea intrauterina a bebelusului. In majoritatea cazurilor, copilasul poate fi protejat de expunerea la radiatii prin asezarea de sorturi din cauciuc deasupra burtii.

Gravidele diagnosticate cu Hodgkin in al doilea trimestru aleg de cele mai multe ori sa amane inceperea tratamentului pana la maturarea plamanilor bebelusului, care poate fi stimulata prin administrarea de corticosteroizi , astfel incat micutul sa poata respira in lumea extrauterina incepand din saptamanile 32-36 de sarcina.

Vestea buna este ca prognosticul pacientelor tratate pentru limfom Hodgkin in timpul sarcinii nu difera de prognosticul restului pacientilor cu aceasta afectiune.

Aceasta observatie a fost facuta de specialisti americani care au realizat un studiu in care au urmarit timp de 20 de ani paciente care au suferit de aceasta forma de cancer pe parcursul sarcinii.

Limfomul Hodgkin este unul din putinele cancere care are sanse foarte mari de vindecare in toate stadiile in care este diagnosticat: 90% in stadiul I si intre 65-70% in stadiul IV.

Retine: pastrarea copilului este o optiune cu sanse reale pentru gravidele diagnosticate cu limfom Hodgkin, cazurile in care se impune efectuarea avortului fiind foarte rare.

Sursa: unica.ro

0 723
Motive sa faci cezariana

Sunt nenumarate cazuri in care medicul te poate sfatui sa recurgi la cezariana. Unele cezariene sunt planuite, altele sunt efectuate in regim de urgenta, iar altele sunt facute la cererea mamei. E bine ca, daca nu exista un motiv intemeiat, sa nu abuzezi de cezariana.

In ultimii 30 de ani, efectuarea cezarienelor la nastere a crescut constant. In 2005, Centrul pentru Controlul si Preventia Bolilor din SUA a raportat ca rata nationala in ceea ce priveste cezarienele a ajuns la 29,1%, adica peste o patrime din totalul nasterilor. Cu alte cuvinte, 1 americanca din 4 alegeau cezariana in locul nasterii vaginale.

Asta in ciuda faptului ca Organizatia Mondiala a Sanatatii stipuleaza ca in fiecare regiune a lumii rata cezarienelor nu trebuie sa depaseasca 10-15% din totalul nasterilor.

Asadar, daca nu esti diagnosticata cu una din urmatoarele 12 afectiuni, e bine sa lasi natura sa-si faca datoria si sa nasti pe cale vaginala. Iata motivele reale care justifica efectuarea unei cezariene:

  1. Placenta praevia. Este placenta care coboara in josul uterului, de obicei in al treilea trimestru de sarcina, si care acopera partial sau total colul uterin.
  2. Placenta abruptio. Inseamna separarea prematura a placentei inainte de nastere. Aproximativ 1% din totalul gravidelor intampina aceasta afectiune. Separarea poate priva fatul de oxigen si de aceea poate duce la interventia cezariana de urgenta.
  3. Ruptura uterina. Cu o rata de 1 la 1.500 de nasteri, uterul se poate rupe in timpul travaliului. Asta poate duce la hemoragie si, deci, la cezariana.
  4. Pozitia transversala. In aceste conditii, cezariana este, de regula, singura optiune, pentru ca bebelusul nu poate iesi cu capul prin canalul de nastere.
  5. Prolaps de cordon ombilical. Are loc atunci cand cordonul ombilical trece prin cervix dupa ce membranele s-au rupt si inainte ca fatul sa se nasca, ceea ce poate duce la asfixie fetala.
  6. Travaliul nu progreseaza. Cervixul nu e suficient dilatat, travaliul isi diminueaza intensitatea sau se opreste si o cezariana de urgenta se impune de la sine.
  7. A doua nastere. Peste 90% din femeile care au nascut prima oara prin cezariana pot avea o adoua nastere pe cale vaginala. Totusi, daca medicul considera ca exista riscul rupturii uterine datorita vechii taieturi, atunci se recomanda din nou o cezariana.
  8. Disproportia cefalo-pelvica. Se produce atunci cand capul bebelusului este prea mare sau pelvisul mamei prea mic pentru a permite copilului sa treaca prin canalul de nastere.
  9. Diabet. Daca in timpul sarcinii apare diabetul gestational sau il aveai dinainte, pot aparea complicatii la o nastere pe cale naturala.
  10. Preeclampsia. Apare atunci cand presiunea sangelui creste necontrolat in timpul sarcinii. Ca atare, transmiterea oxigenului catre placenta se poate face cu dificultate. Cand preeclampsia este severa, se recomanda cezariana.
  11. Defectele din nastere. Daca fatul a fost diagnosticat cu defecte congenitale, cezariana poate fi recomandata pentru a preveni alte complicatii in timpul nasterii.
  12. Sarcina gemelara. In functie de pozitia lor din burtica, gemenii pot fi nascuti fara probleme si pe cale vaginala, tinandu-se cont de greutate si de varsta gestationala. Cu toate acestea, de la tripleti in sus este recomandata cezariana.

Sfatul nostru: stai departe de cutit daca nu e absolut necesar. Nastere usoara!

Sursa: depici.ro

0 586
Apetit sexual

“Nu am chef azi!” Ai gandit asta de multe ori si ai invocat oboseala ca principal motiv. Nu e nimic anormal sa iti lipseasca dorinta.

Problema apare in cazul in care libidoul se stinge de tot si daca tu, el sau voi amandoi sunteti nefericiti din aceasta cauza. In acel moment e bine sa ceri ajutor: fie celui de langa tine, fie unui medic.

Intr-o relatie de lunga durata, scaderea apetitului sexual este un lucru obisnuit de care se plang ambii parteneri. Nu e nimic iesit din comun, daca luam in considerare faptul ca o mare parte dintre cupluri jongleaza in fiecare zi cu stresul de la munca si responsabilitatile din familie. Intr-un asemenea carusel al rutinei, momentrul in care sa te simti sexy si plina de pasiune apare mai greu.

Uneori sexul e o adevarata provocare pentru ca il simtim ca un punct pe care trebuie sa-l bifam in lista de obligatii zilnice. Statisticile arata ca o treime dintre cuplurile casatorite sunt nemultumite de viata lor sexuala si cred ca au parte de prea putina actiune in dormitor.

De ce dispare libidoul?

In cazul in care simti ca apetitul pentru momentele intime a disparut timp de mai multe luni, e cazul sa faci o vizita la medic. Se poate ca lipsa “chefului” sa fie cauzata de o problema fizica sau o dereglare a organismului.

Nivelul de testosteron joaca un rol important in declansarea dorintei. La barbati, acesta scade dupa varsta de 60 de ani, in timp ce femeile care iau contraceptive se pot confrunta si ele cu o scadere a acestui hormon.

In cazul doamnelor, un rol foarte important il are si estrogenul. Daca acesta scade, lubrifierea vaginala se reduce, iar sexul devine un lucru neplacut.

Libidoul scade si in perioada alaptarii, daca iei antidepresive sau in cazul unui consum excesiv de alcool sau tutun.

Pe lista de vinovati care te tin departe de apropierea fizica poti trece si depresia, anxietatea si stresul.

Pana si pe anotimpuri putem da vina pentru lipsa libidoului. Studiile au aratat ca primavara are un efect benefic asupra dorintei, datorita zilelor mai lungi si a luminii mai puternice care stimuleaza activitatea creierului. In schimb, iarna nu ne prea indeamna la momente de tandrete.

Schimbari “mici” pentru dorinte “mari”

Nu pune activitatea sexuala pe planul doi si nu amana momentul intimitatii pentru weekend doar pentru ca acum ai o migrena. Invata sa iti faci timp pentru voi doi si sa il petreceti impreuna.

Incearca aromoterapia si uleiurile volatile care stimuleaza hipofiza, responsabila de secretia hormonilor in corp. Atunci cand aceasta nu lucreaza, scade libidoul. Uleiurile de iasomie si Ylang Ylang pot aduce schimbari in viata ta sexuala.

Comunicarea poate faci minui in viata de cuplu daca are loc la timp. Discuta cu partenerul de viata despre frustrarile pe care le simti in relatia voastra. Invata sa ii respecti dorintele, sa i le intelegi si sa il asculti atunci cand are ceva de spus.

Daca discutati deschis, veti gasi impreuna o cale de rezolvare a situatiei.

Sursa: depici.ro

0 774
Surprize la nastere

Oricat ai planui totul si oricat de bine informata esti, rareori se intampla ca travaliul, urmat de nasterea propriu-zisa, sa decurga conform planului. Afla ce le ia prin suprindere cel mai adesea pe gravide cand ajung in sala de nastere.

1. Mai bine decat te asteptai.
Ei bine, travaliul nu s-a dovedit a fi atat de “negru” pe cat credeai. Ai auzit atat de multe povesti de groaza si totusi contractiile au venit si-au trecut usor.

Depinde de toleranta ta la durere, de gradul de tonifiere al muschilor uterului si nu in ultimul rand, de atitudinea pozitiva. Uite-asa iti poti tine copilasul in brate dupa numai 15 minute!

2. Accidente se mai intampla.
S-ar putea sa urinezi pe masa de nastere. Nu-ti fie rusine, desi probabil iti vine sa-ti bagi capul ca strutul in nisip! Astfel de accidente se intampla adesea si se datoreaza presiunii exercitate de fatul care se angajeaza in pelvis.

Mai mult, in timp ce impingi pentru a scoate copilul afara ar putea aparea si cateva flatulente. Se poate intampla sa ai varsaturi, cauzate de efort si oboseala. Mai mult ca sigur, personalul medical a vazut si altele mai sugubete de-a lungul timpului.

3. Mi s-a rupt cumva apa?
Da, e posibil sa elimini lichidul amniotic inainte de inceperea travaliului propriu-zis. Se poate intampla si cu 12 zile inainte! Sa nu te mire daca in momentul cu “pricina” tocmai radeai de gluma prietenei intalnita la magazin, in timp ce-ti faceai cumparaturile. Daca se intampla asa, contacteaza de urgenta medicul obstetrician.

4. Musafiri nepoftiti.
Cine e femeia aceea in halat de doctor care se uita dezorientata la tot ce se petrece cu tine? Chiar domnisoara doctor (rezidenta sau studenta, am uitat sa precizam)! E posibil ca fix in momentul in care tu trebuie sa nasti, o echipa de medici rezidenti sa asiste la intregul proces. Fii ingaduitoare cu ei, sunt la fel de speriati si nestiutori ca si tine.

5. Livrare de urgenta.
Ai nascut cat ai zice… bebe! Cinci minute pe ceas, nu mai mult. Da, se mai intampla si minuni si, inainte sa te dezmeticesti bine, iata-te cu o gura mare cu corp mic in brate − copilasul tau.

6. Tot pe loc, pe loc, pe loc.
Din pacate, si viceversa e valabila. Sunt bebelusi care se lasa greu convinsi sa iasa la lumina. Astfel, e posibil sa ai parte de un travaliu care sa dureze zi-lumina. Mai precis, sa inceapa dimineata si sa se sfarseasca seara. Speram ca n-o sa fie cazul tocmai la tine!

7. Socoteala de-acasa…
Cu parere de rau te anuntam ca nasterea nu functioneaza dupa principiul matematicii. Adesea, 2+2 fac 5 in sala de nastere. Cu alte cuvinte, te poti duce acolo cu gandul ca vei naste natural, si sa te trezesti cu o cezariana de toata frumusetea in cazul in care travaliul dureaza prea mult, contractiile sunt prea puternice sau copilul nu poate fi scos cu usurinta din burtica.

Orice ar fi, ai incredere ca medicii decid intotdeauna ce e mai bine pentru tine si pentru copil. Fii curajoasa, mamico!

Sursa: depici.ro

0 646
Teste in timpul sarcinii

Printr-un simplu test de sange sau de urina pot fi depistate probleme care, nedescoperite la timp, ar putea cauza neplaceri atat tie cat si fatului. In plus, majoritatea sunt decontate, asa ca nu sta pe ganduri si fa-ti un set complet.

In sarcina, medicul iti poate recomanda o multime de testari pentru a vedea daca totul merge ca la carte. Insa cele pe care nu trebuie sa le ocolesti cu niciun pret sunt testele de sange si cele de urina.

Testele de sange sunt numite teste de “rutina’ si in cea mai mare parte sunt decontate de casa de asigurari (in cazul in care aveai carte de munca inainte de a ramane insarcinata).

De regula, testele de sange se efectueaza in primul trimestru de sarcina. Pe parcursul sarcinii, alte teste de sange pot fi solicitate de catre medicul tau, in cazul in care se observa aparitia unor complicatii cum ar fi anemia sau infectii ca toxoplasmoza, ce pot pune in pericol evolutia intrauterina a fatului.

Ce dezvaluie un test de sange?

In primul rand, va fi stabilita grupa ta de sange (A, B, AB sau 0), precum si tipul Rh-ului (pozitiv sau negativ), nivelul glucozei din sange, al fierului si al hemoglobinei.

Un test de sange poate arata in ce masura esti sau nu imuna la rubeola sau daca ai o boala cu transmitere sexuala.

De asemenea, Triplul Test (care poate indica posibile afectiuni genetice ale copilului precum sindromul Down, dar care nu are valoare de diagnostic) este efectuat tot printr-un test de sange.

In urma unui test de sange pot iesi la iveala anumite boli ale gravidei transmise genetic, ca hipercolesterolemia, fibroza chistica, anemia falciforma, talasemia sau boala lizozomala. Medicul iti va explica detaliat ce inseamna fiecare dintre ele si ce riscuri comporta pentru tine si bebelus.

Testele de urina sunt la fel de importante precum cele de sange si sunt decontate de casa de asigurari de care apartii. Primul set de teste de urina este efectuat la debutul sarcinii, apoi periodic, in urmatoarele vizite medicale.

Un test de urina este necesar pentru a evalua starea vezicii si a rinichilor, pentru a depista eventuale infectii, diabetul, aparitia deshidratarii sau a preeclampsiei.

De exemplu, un nivel ridicat al zaharului in sange poate indica existenta unui diabet gestational, care se instaleaza de obicei din saptamana 20 de sarcina. Nivelul mare de proteine poate releva o posibila infectie a tractului urinar sau o afectiune renala.

Nu te juca cu sanatatea. Daca tu esti bine din punct de vedere fizic, asa va fi si micutul tau. Ofera-i dreptul la o viata intrauterina sanatoasa, lipsita de griji si complicatii. Fii o mamica responsabila!

Sursa: depici.ro

0 673
Hidratarea in timpul sarcinii

“Apa este izvorul vietii”. Acum ca esti insarcinata ai in grija ta doua vieti, a ta si micutului din burtica, asa ca valabilitatea proverbului este cu atat mai evidenta.

O hidratare corecta este extrem de importanta pentru sanatatea ta, atat in timpul sarcinii, cat si in perioada postpartum. Apa spala reziduurile secretate de celule si ajuta in buna functionare a ficatului si rinichilor – atat la mama, cat si la copil.

In timpul sarcinii, apa e necesara organismului in continua expansiune, pe masura ce volumul de sange din interiorul corpului tau creste semnificativ.

Un aport redus de apa poate duce la aparitia constipatiei, a travaliului pretimpuriu si chiar la avort. Deshidratarea, fie si in faza incipienta, poate contribui la instalarea unei stari de oboseala cronice. In schimb, daca bei suficient de multa apa, productia de lapte matern va fi stimulata pe masura.

Te-ai intrebat vreodata de ce multe femei se plang ca nu alapteaza nou-nascutii pentru ca nu au cu ce? Aportul insuficient de lichide din timpul sarcinii poate fi raspunsul. Asadar, o cauza pe cat de banala poate afecta pe termen lung si ireversibil interesul copilului.

O gravida trebuie sa bea zilnic, in mod obisnuit, opt pahare continand fiecare intre 250-350 ml. de lichid. Cantitatea se poate mari daca afara este cald sau daca practici un sport (si ar fi bine s-o faci).

Nu trebuie sa bei lichide doar in momentul in care simti ca ti se face sete. De cele mai multe ori, momentul aparitiei setei este un prim semn al deshidratarii. Concluzia: decat sa repari, mai bine sa previi.

Cand vine vorba de hrana lichida, mai apare o problema de care putine dintre noi suntem constiente: nu toate bauturile hidrateaza, dimpotriva. Bauturile cofeinizate si cele puternic indulcite au un efect contrar, motiv pentru care nu ar trebui sa le pui la socoteala in aportul tau zilnic de lichide. Mai mult, sfatul nostru este sa le elimini din dieta ta.

Pentru o hidratare corecta, e recomandat sa bei cantitati mici de lichide, la intervaluri scurte de timp, decat sa alegi sa bei doi litri deodata si in restul zilei sa te privezi de apa.

Ca sa intelegi mai bine, gandeste-te cum functioneaza o planta: daca nu o uzi o perioada indelungata de timp, dupa care decizi sa recuperezi turnand o cantitate mare de apa in ghiveci, majoritatea apei nu va fi absorbita si planta se va “ineca”, fara a se hidrata.

Pont: Umple o sticla cu apa si tine-o pe birou sau in apropierea locului in care-ti desfasori activitatea in cea mai mare parte a zilei. Daca uiti sa bei apa, seteaza-ti alarma telefonului mobil sa sune din ora in ora ca sa-ti reaminteasca.

Sursa: depici.ro

0 721
Plantele medicinale in sarcina

De multe ori, tratamentele cu plante medicinale sunt mai eficiente, mai ieftine si mai sanatoase decat cele cu suplimente sintetice. Cand esti gravida, situatia e putin diferita. Afla ce plante medicinale te ajuta sa treci mai usor peste sarcina si care sunt de evitat.

Problema principala este ca aceste plante, incepand cu banalul musetel si terminand cu cea mai putin cunoscuta dintre ele, nu trec prin acelasi proces de verificare cum o fac suplimentele din farmacii.

Cercetarile cu privire la efectele lor sunt mult mai costisitoare, necesita o perioada indelungata de studiu si de aceea consumatorul nu poate fi 100% sigur ca ceea ce pretinde ambalajul se intampla in realitate.

Daca totusi te hotarasti sa urmezi un tratament cu plante medicinale in timpul sarcinii, cel mai important lucru e sa intrebi un botanist sau un alt specialist la ce plante ai liber cat timp esti gravida.

Sunt totusi anumite plante medicinale recomandata in sarcina?

Raspunsul e ambiguu: depinde de gradul de sanatate al gravidei si de motivul pentru care medicul recomanda folosirea tratamentelor naturiste. Potrivit expertilor in domeniu, urmatoarele plante pot avea efecte benefice consumate in timpul sarcinii:

  1. Frunze de zmeura rosie. Sunt bogate in fier si ajuta la tonifierea uterului. Mai mult, cresc productia de lapte, scad senzatia de greata si alina durerile din timpul travaliului.
    Anumite studii au indicat faptul ca folosirea frunzelor de zmeura rosie in timpul sarcinii poate reduce complicatiile la nastere. Totusi, majoritatea specialistilor recomanda folosirea acestei plante doar din trimestrul al treilea de sarcina.
  2. Frunzele de menta. Ajuta in calmarea greturilor de dimineata si a flatulentei.
  3. Radacina de ghimbir. E folositoare in reducerea starilor de greata si varasturilor.
  4. Coaja de ulm alb. E buna pentru indepartarea greturilor, a arsurilor stomacale si a iritatiilor vaginale. Se consuma pe cale orala, in aceleasi cantitati folosite la mancare.
  5. Ovazul si fulgii de ovaz. Sunt bogati in calciu si magneziu, ajuta la inlaturarea starilor de anxietate, neliniste si calmeaza pielea iritata.
  6. Papadia. Este folosita pentru aportul de vitamina A, calciu si fier. Radacina si frunzele de papadie pot reduce edemele si hrani ficatul.
  7. Musetelul. Bogat in calciu si magneziu, ajuta la tratarea insomniei si a inflamatiei incheieturilor.
  8. Urzica. Reprezinta un surplus de vitamina A, C si K, dar si calciu, potasiu si fier. Este folosita sub forma de ceai si recomandata adesea de medici in timpul sarcinii, pentru efectul tonic general pe care il are asupra gravidei.

Atentie! Nu consuma nimic inainte de-a consulta medicul sub a carui ingrijire te afli.

Plante de evitat in timpul sarcinii:

  1. Palmierul pitic – folosit pe cale orala, creste activitatea hormonala
  2. Gentiana – pe cale orala, poate traversa placenta
  3. Dong Quai – are efect stimulator la nivel uterin

Retine! Sa nu te tratezi niciodata “dupa ureche” sau din auzite. Fiecare sarcina este unica si fiecare gravida reactioneaza altfel la tratament. Singurul in masura sa-ti prescrie o cura cu plante este medicul generalist, naturist sau specialistul in homeopatie.

Sursa: depici.ro

0 716
Sfaturi pentru o nastere naturala

In sarcina, mai mult ca oricand, trebuie sa vezi jumatatea plina a paharului. Afla cum sa aplici aceasta atitudine pozitiva in punctul culminant al sarcinii: nasterea.

Sa aduci pe lume un copil nu este cel mai usor lucru din lume. Doar gandul la marele eveniment iti da fiori reci pe sira spinarii, in loc sa te umple de bucurie. Stii ce? Daca au putut miliarde de femei inaintea ta, doar n-oi fi tu mai prejos. Gata cu vaicareala, ia loc comod in fotoliu si citeste cum sa nasti natural si cu zambetul pe buze in 10 pasi.

  1. Schimba-ti parerea cu privire la procesul de nastere naturala. In loc sa vezi totul ca pe ceva inspaimantator si dureros, gandeste-te cat de minunat este sa aduci pe lume o fiinta. Este cu adevarat un miracol!
  2. Nu mai pune urechea la povestile sumbre despre nastere. Daca cineva nu are ceva bun de spus in legatura cu nasterea, nu merita ascultat. Spune-le ca te-ai decis ca nasterea sa fie o experienta pozitiva pentru tine si ca te intereseaza doar povestile cu final fericit.
  3. Afla tot ce poti despre procesul nasterii. Mergi la cursuri speciale pentru gravide. Acolo vei invata cum sa te pregatesti mental si la ce sa te astepti in timpul travaliului. Sau citeste carti care trateaza despre subiect. Cu cat intelegi mai multe, cu atat vei fi mai sigura pe tine.
  4. Asigura-te ca echipa medicala care te va asista la nastere, in frunte cu medicul obstetrician, iti va oferi tot sprijinul de care ai nevoie. Alege un medic comunicativ si experimentat, care sa te incurajeze la nastere printr-o atitudine pozitiva.
  5. Stabileste o legatura emotionala cu bebelusul tau, inca din burtica. Vorbeste cu el, povesteste-i cate-n luna si in stele. Spune-i ca sunteti o echipa si ca trebuie sa lucrati cot la cot pentru ca treaba sa iasa bine.
  6. Ramai calma. Nu te descuraja si incearca sa nu-ti fie frica. Cu cat esti mai relaxata, cu atat experienta ta cu nasterea va fi mai usoara. Cand te surprinzi facandu-ti griji, gandeste-te la altceva, mai placut. Daca simti disconfort in timpul contractiilor, spune-ti ca este un lucru normal si ca fiecare durere te aduce mai aproape de clipa in care-ti vei tine copilasul in brate.
  7. Odihneste-te intre contractii. Elibereaza-ti mintea de orice gand negativ si relaxeaza-ti trupul. Vorbeste cu bebelusul si spune-i ca va veti cunoaste cat de curand.
  8. Simte puterea din tine. In timpul nasterii ar trebui sa te simti conectata cu milioanele de femei care nasc in acel moment sau care au dat deja nastere unei fiinte umane. Vezi, n-ai niciun motiv sa te simti singura.
  9. Nu renunta, orice ar fi! Atunci cand simti ca nu mai poti, e chiar momentul in care micutul tau se naste. E timpul sa fii mai puternica ca oricand, pentru tine si pentru puiul tau.
  10. Ai incredere in trupul tau. El stie ce sa faca si daca ai incredere ca vei trece peste aceasta incercare, trupul tau va face tot ce-i sta in putinta sa duca sarcina la indeplinire.

Fii increzatoare in propriile tale forte si nasterea va decurge ca la carte. Noi suntem alaturi de tine!

Sursa: unica.ro

0 695
Acupresura

Sarcina ta a depasit termenul si travaliul se lasa greu asteptat? Sunt nenumarate feluri de a-l face sa apara mai repede. Acupresura este unul dintre ele.

Acupresura (sau presupunctura) presupune presarea anumitor puncte sensibile de pe trup cu ajutorul degetelor si a buricelor acestora. Folosirea acupresurii pentru declansarea travaliului este considerata o tehnica naturala, iar rezultatul este cel dorit: dilatarea colului uterin.

Acupresura este o modalitate 100% sigura de a induce travaliul, care nu afecteaza mama ori copilul. Iata cateva tehnici de acupresura care dau roade.

1. Apasa punctele hoku, localizate intre degetul mare si aratatorul de la fiecare mana. Maseaza aceasta zona in panta, pentru a stimula contractiile. Acest loc este destul de delicat la atingere si corespondeaza cu intestinul gros, care inconjoara o parte a uterului.

2. Freaca timp de un minut zona numita splina 6. Pentru a gasi cu usurinta aceasta zona, Pune patru degete deasupra oaselor din apropierea gleznei, pe partea interioara a piciorului. Atunci cand presezi aceste puncte (la ambele picioare simultan), uterul se dilata si favorizeaza aparitia unor contractii slabe.

3. Gaseste punctul denumit vezica 32, trecand un deget imediat sub fesieri. In acest loc trebuie sa simti o usoara crestatura. Maseaza aici pret de un minut.

4. Pune presiune pe punctul BL60, pentru a-l ajuta pe bebelus sa coboare spre pelvis. Poti gasi acest punct intre osul gleznei si tendonul lui Ahile.

Preseaza si freaca toate aceste puncte cu o miscare circulara. Sunt puncte unde nervii sunt sensibili la atingere, dar nu sunt dureroase. Opreste-te din presat in momentul in care simti o contractie. Continua cu aplicarea acupresurii imediat ce contractia a disparut.

Repeta presarea acestor puncte – poti s-o faci in cicluri de pana la sase ori. Daca zona devine dureroasa, apasa mai delicat.

Nu-ti fie teama sa folosesti aceste tehnici si in sala de nastere. Aplicarea lor pot duce la ameliorarea durerilor resimtite in timpul travaliului.

Atentie! Nu folosi acupresura pana nu ai ajuns cu sarcina la termen. Iti dorim o sarcina usoara si travaliu… scurt! Cu siguranta vei trece cu bine si peste aceasta incercare.

Sursa: unica.ro

CELE MAI POPULARE ARTICOLE

Baietel sau fetita

0 28945
Esti curios/curioasa sa afli sexul urmatorului tau bebelus? Incearca aplicatia de mai jos si vei afla!
Cati copii vei avea?

Reclama ta aici!