Acasa Bebelusi Alimentatie Înțărcarea – când și cum?

Înțărcarea – când și cum?

0 510
Intarcarea bebelusilor

Primul an din viața copilului pune bazele unei alimentații sănătoase. Bebelușul tău crește spectaculos, iar dezvoltarea lui e în strânsă legătură cu hrana primită. Nu degeaba toți specialiștii recomandă alăptarea o perioadă cât mai îndelungată, căci laptele matern este cel mai bun aliment pe care natura l-a conceput pentru copilul tău.

După primele 6 luni, odată cu introducerea primelor alimente solide, nevoile nutriționale ale copilului vor fi acoperite din ce în ce mai mult de hrana solidă. Încet-încet, bebelușul va avea nevoie de mai puțin lapte, pe care-l va consuma numai la prima masă, de dimineață sau seara, înainte de culcare. Înțărcarea este un moment important, atât pentru copil, cât și pentru mamă.

Uneori, toată anxietatea mamei este inutilă – bebelușul manifestă din ce în ce mai puțin interes pentru sân sau biberon, de vreme ce a făcut cunoștință cu alimentele solide. Dacă l-ai hrănit cu biberonul, această trecere la alimentația solidă nu pune probleme, dar dacă alăptezi, iar bebe nu mai pare interesat de masa de lapte, ai grijă de sânii tăi. Folosirea pompei are dezavantaje dacă ai planificat (sau se petrece de la sine) înțărcarea, căci pompa stimulează producția de lapte, la fel ca și alăptarea. Purtarea unui sutien zi și noapte, folosirea de comprese reci sau aplicarea unui gel cu aloe vera sunt recomandările medicilor pentru momentul în care are loc înțărcarea.

Când nu mai ai lapte

La polul opus sunt situațiile în care mama nu mai are lapte, dar bebelușul vrea să sugă în continuare. El stă agățat de pieptul mamei, pe care o folosește pe post de ”suzetă”. Acesta este un moment delicat pentru mamă care se simte vinovată că nu mai are lapte și-și privează bebelușul de momentul de apropiere de la ora mesei.

Întărcarea nu reprezintă o pierdere, ci doar o trecere în altă etapă – bebelușul va avea nevoie de voi mult timp de acum încolo, doar că este pregătit pentru alte experiențe, iar organismul lui are nevoie de substanțe pe care doar laptele nu le mai poate oferi.

Pentru că momentul înțărcării poate fi dificil, medicii recomandă să nu faceți alte schimbări în programul bebelușului în acea perioadă.

Sursa: unica.ro

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns