Acasa Bebelusi Dezvoltare Ce este în mintea bebelușilor atunci când zâmbesc

Ce este în mintea bebelușilor atunci când zâmbesc

0 1432
Bebelus care zambeste

Oricărui părinte i se topește inima atunci când bebelușul îi zâmbește.

Dacă te-ai întrebat vreodată ce este în mintea micuțului tău atunci când zâmbește, ei bine, se pare că un studiu realizat cercetători de la Universitatea California ar deține răspunsul la această întrebare.

Potrivit studiului, bebelușii zâmbesc atunci când vor ca persoana din fața lor să le zâmbească la rândul ei și fac ceea ce cred ei că este mai bine pentru a vedea fețe zâmbitoare o perioadă mai îndelungată.

”M-am întrebat mereu dacă fiica mea vrea să comunice cu mine atunci când zâmbește”, a declarat unul dintre cercetătorii care au coordonat acest studiu.

”Se pare că am avut dreptate, nu a fost doar o dorință a mea ca părinte. De la vârsta de 4 luni bebelușul este capabil să zâmbească cu un scop anume. În cadrul cercetării noastre, mamele au încercat să afișeze un timp mai îndelungat un zâmbet pe față, iar bebelușii lor au încercat de fiecare dată să le facă pe cele care le-au dat viață să prelungească timpul de zâmbit”, a mai spus specialista de la Universitatea California.

Potrivit studiului, se pare că micuții au încă de la patru luni tehnici sofisticate de a obține ceea ce își doresc.

Cercetătorii susțin că bebelușii vor să obțină cu un minim de efort, un zâmbet cât mai scurt, un maxim de rezultate, adică o perioadă mai lungă în care mama le zâmbește. Pentru asta, micuții sunt experți în ceea ce specialiștii numesc ”timpul de așteptare cu maximă eficiență”, timp în care puii de om se folosesc de contactul vizual cu mama lor pentru a prelungi zâmbetul acesteia.

Sursa: newser.com

NICI UN COMENTARIU

Lasa un raspuns